Un altfel de START

Cum am ajuns eu la S.T.A.R.T.?

La 3 zile după examenul de licenţă am plecat la mare. Am aşteptat acea vacantă din februarie. Urmau 10 zile fără stres, fără nopţi albe pentru studiu, fără alarmă dimineaţa devreme pentru a mai învăţa ceva, fără câteva rânduri pentru licență sau ceva care să înceapă cu „management”.  În sfârşit libertate. Totuşi mi-am strecurat în bagaj două cărţi „Cele mai bune lecţii de leadership” şi  „De la idee la bani” aşa ca să nu mă plictisesc pe plajă. Tot economie. Nici măcar una de beletristică. Cred că verificam postările de pe grupul de facebook Management&Marketing Club de cel putin cinci ori pe zi. Pe la jumătatea vacanţei simţeam nevoia să fac un proiect, un plan de afaceri sau ceva ce are legătură cu economia. ASFEAA distribuise postarea celor de la S.T.A.R.T. (Students Talking About Revolution in Technology), un proiect adresat studenților de la facultățile de profil tehnologic, economic și antreprenorial din România ce presupune crearea unei platforme care să faciliteze comunicarea între mediul academic și mediul afacerilor și o școală de formare a tinerilor antreprenori în domeniul matematic și tehnologic. Hmm…de interes pentru studenţi. Am distribuit şi eu imediat. Să mă înscriu? Să nu mă înscriu? „Mai aştept până mă întorc acasă că acum sunt în vacanţă.” Deşi era exact ceea ce aşteptam. Scoală de vară, Braşov, prieteni noi…însă îmi imaginam o reuniune a geniilor care vor revoluţiona tehnologia şi vor aduce modificări semnificative mediului de afaceri. Îmi mintea mea rulau scenarii demne de NASA. Aşa se întâmplă când ai o imaginaţie prea bogată sau cand încă eşti cuprins de stresul din sesiune/licenţă. Încurajată de Yamina, preşedinte ASFEAA şi prietena mea, m-am înscris. Evident, am fost acceptată, altfel nu mai scriam acest articol.

Întâlnirea cu S.T.A.R.T.-iştii

Am ajuns în Gara de Nord cu o oră şi jumătate mai devreme de ora stabilită şi nu pentru că aş fi un exemplu de punctualitate pentru că sunt renumită prin micile mele întârzieri şi nici pentru că atunci am avut tren (mai erau încă 2 trenuri care îmi asigurau prezenţa la timp). Sunt înzestrată cu o nerăbdare fantastică atunci când e vorba de călătorii aşa că m-am grăbit spre Bucureşti. Ne-am întâlnit în faţă la McDoland’s. Încă de la prima prezenţă am încercat să reţin cât mai multe nume. Ne-am cunoscut repede. A urmat perioada de socializare. Destul de plăcută prima impresie. În tren, în drum spre Braşov am avut suficient timp pentru joculeţe şi poveşti.

Ziua 1

Prima zi a fost dedicată cunoaşterii. Ne-am strâns pe terenul de sport de la Colină pentru joculeţe. Fiecare a primit o foaie cu 20 de întrebări gen „Cine este cel care…?” şi trebuia să găsim printre noi 20 de persoane diferite care să fie „răspunsuri” la întrebările respective. După acel joc eram „tipa cu fobia ciudată” (şi nu, nu o dezvălui aici). Până la final, am fost „Alexandra” pentru toţi. Ingredientele esenţiale la S.T.A.R.T. sunt prietenia, încrederea şi spiritul de echipă şi am avut joculeţe pentru a le pune în valoare şi a le dezvolta. Fiecare joc a avut rolul lui, un fel de încălzire pentru ceea ce urma sau mai bine zis, „iniţierea”. După ce ne-am cunoscut şi am căpătat cât de cât încredere unii în ceilalţi, s-au format echipe de câte 3 pentru proiecte. Random, că dacă ne alegeam noi parcă nu mai avea acelaşi farmec.

Ziua 2

Fiecare membru al echipelor a participat la câte un training diferit. Mi-am ales tehnici de prezentare fără să ştiu ce mă aşteaptă. Mare mi-a fost bucuria când am aflat că trainerul este Andrei Botez, omul despre care auzisem numai de bine şi pe care îmi doream să îl cunosc de ceva timp. Recomand tuturor trainingurile lui! Nu o să ofer prea multe detalii ca să nu stric surpriza. La final a trebuit să ţinem un pitch de 1 minut şi am primit feedback din partea tuturor celor prezenţi. Ne-a filmat că să vedem şi noi ce şi unde greşim atunci când vorbim în public. Nu ştiu ce mă speria mai tare, vorbitul în public sau camera? A fost chiar ok, având în vedere faptul că am primit feedback mai mult pozitiv decât negativ.

Ziua 3

În prima jumătate a zilei am avut ocazia să mergem la un alt training (rezumatul trainingului din ziua anterioară). Am ales Strategie de business, unde am învăţat paşii pentru un plan de afaceri. Impropriu spus „am învăţat” pentru că nu eram la primul meu plan de afaceri. À propos de nopţile albe, dormisem doar 2 ore. Nu ştiu ce era mai plictisitor, faptul că am ascultat 4 ore lucruri pe care le ştiam deja sau faptul că cel de la care le auzeam, programator fiind, nu schiţa niciun zâmbet, niciun gest, doar gura i se mişca. Părea Mona Lisa în varianta masculină, deşi semăna mai mult cu Jesus. Însă tot respectul pentru el; omul şi-a înfiinţat un startup dupa S.T.A.R.T.-ul de anul trecut. E un exemplu bun de urmat.

După prânz, am cautat în disperare un laptop pentru că al meu nu mai pornea. Nimic special, îmi căzuse în Gara de Nord. Între timp, brainstorming. Ne-am oprit la o aplicaţie care oferea idei vestimentare în funcţie de starea de spirit. În primele 2 ore ne-am axat pe cum funcţioneaza aplicaţia, ce interfaţă are şi alte chestii tehnice. În primă fază, nu prea înţelegeam eu ce şi cum. Colegii mei, Ana şi Cristi, fiind informaticieni discutau „pe limba lor”, eu îi întrerupeam cu întrebări logice. Doar nu puteam să prezint în faţa publicului ceva ce nici eu nu întelegeam cum funcţionează. Când am început să mă lămuresc despre ce e vorba, le-am prezentat minusurile aplicaţiei. Puteau să mă numească „stres” sau „întrebare la minut” pentru că mereu aveam câte ceva de comentat gen „aia nu e ok”. Juriul şi organizatorii ne-au oferit consultanţă. (Până la 8 seara am stat toţi în Universitate să lucrăm, apoi ne-am retras în cămin). După ce am făcut jumătate de proiect, i-am întrerupt iar. Dar nu pentru o noua întrebare, ci pentru un nou brainstorming. Am generat câteva idei, pe care le-am abandonat de oboseală. Teoretic, terminam mai repede dacă ne continuam ideea. Pe la 10 seara a urmat alt brainstorming. Găsisem o idee mai bună, dar să fim seriosi era 10 seara, târziu…şi Cristi era prea obosit pentru un nou plan. Ne-am continuat planul cu aplicaţia vestimentară. Până la ora 3 l-am terminat, am facut şi prezentarea powerpoint şi pitch-ul. A fost un amestec de idei, frig, kebab (trăiască Ando’s), dulciuri şi pături. Trebuie să menţionez faptul că am schimbat aplicaţia de cel puţin 5 ori astfel încât la final, atunci la 3 dimineaţa, nu mai ştiam exact ce face. Ştiam doar că furnizează idei vestimentare în funcţie de starea de spirit, iar pentru situaţia în care persoana care o utiliza nu avea hainele respective în dulap, avea câteva link-uri ca să le cumpere online sau adrese de magazine. Casele de modă plăteau că să le promovăm hainele în aplicaţie sau pe site. (Găsisem scris in schiţa pitch-ului că ne veneau banii din publicitate…de parcă aveam agenţie de publicitate, nu aplicație mobile. Îmi era cam neclar la ora aia. Să fim serioşi, nu îmi dadeam seama dacă e prea târziu sau prea devreme). Aplicaţia avea totuşi o mare problemă: omul îşi schimba starea de spirit până făcea rost de bani să îşi cumpere hainele ălea. Ca soluţie, şi le putea cumpăra să le îmbrace când îi revenea starea respectivă. Cam tras de păr, dar măcar am scris un plan de afaceri în mai puţin de o zi. Am facut un duş rece, apoi mi-am setat alarma la 6:00 că să pun la punct nişte aspecte şi să înţeleg ce se întâmplă cu startup-ul nostru. La 3 si ceva mă sună Ana.  „Hai să schimbăm ideea! Până la 9 avem timp să scriem un alt plan. Dacă nu vrea Cristi, ne descurcăm noi două”. Mda…om stresat, obosit, o înţeleg. Eram pe punctul de a-i spune „Da”, însă am avut un moment de luciditate în care am realizat că avem nevoie de odihnă. I-am spus că o aştept la 6 la mine. A venit. Am îndurat împreună frigul (am învăţat că în cămin temperatura creşte odată cu altitudinea. Camera mea era la nivelul 0, iar 3 era „parterul”). Am recitit pitch-ul, unele chestii erau neclare, cu privire la altele ne-am lămurit. Când s-a trezit Cristi ne-a explicat care e treaba cu publicitatea. Ne-am pus la punct repede.

Ziua 4

Sosise ziua cea mare. Ziua prezentărilor. Sala s-a umplut repede. Numai oameni deştepţi, frumoşi şi cu idei super. Nu mai vorbesc despre emoţiile de dinaintea prezentărilor, despre suspansul creat de juriu întrucât pe masa lor erau bileţele cu literele echipelor şi puteam fi extraşi oricând. Răsuflam uşurată de fiecare dată cand se striga altă echipă. Nu mai aveam stare pe scaun, am iesit, m-am plimbat puţin pe coridor, apoi am rămas în picioare lângă uşă. Simţeam ceva în gât şi am mers să beau o gură de apă. Pun mâna pe prima sticlă şi aud juriul: „E…echipa E, E!” Noi eram. Am lăsat sticla (intactă) şi am intrat.  Prezentarea a fost ok. Am împărţit pitch-ul cu Cristi. După ce mi-am terminat partea am intrat într-o stare de relaxare totală amestecată cu o ciudată nepăsare. Au urmat întrebările din sală şi ale juriului. Auzeam aceleaşi întrebări cu care îmi bombardasem colegii ziua trecută. Poate am fost stresantă, dar fără să vreau îi pregătisem pentru asta. Au răspuns bine. Eu rememoram întâmplările din ziua anterioară (în mintea mea era un fel de introspecţie psihologică…exact ca şi acum). Când am ieşit din sală am simţit acea eliberare totală, dispăruse toată oboseala, trecuse greul, simţisem acea stare despre care vorbise Botez.

După cină, am dormit o oră. Apoi a urmat o petrecere, aşa ca de ultima seară. Pentru că la S.T.A.R.T. ştim să ne şi distrăm. Ne-am întors la 5 în cămin. Frumoasele nopţi albe!

Ziua 5

Decazarea. Nu îmi plac desparţirile. Cu bagajele făcute, aşteptam cuminţi în faţa căminului să treacă timpul. Nimeni nu mai avea chef de nimic. Eram toţi obosiţi. Sau mai bine zis „aproape nimeni”, „aproape nimic”. Căldura ne-a inspirat drept pentru care îmi permit să spun că putem fi „cu minţi” însă nu şi „cuminţi”. Decor: bagaje, mâncare, sticle de apă. Repet: sticle de apă. Am spus doar că „pe vremea asta ar merge ceva răcoritor” şi prima sticlă de apă mi-a asigurat demachierea, haine ude şi coafură nouă. A urmat o super bătaie cu apă. De la sticle s-a avansat la găleţi. Ăstea da amintiri! Eram aşa simpatici toţi întinşi la soare să ne uscăm. Ălea erau „hainele de tren”…tren pe care l-am pierdut întrucât nu vine niciun taxi pe Colină. Nicio problemă. Am mers pe jos până la gară şi am prins următorul tren. Ce atâta graba? Tot acasă ajungeam.

Din nou Gara de Nord…locul în care mi-au scăpat câteva lacrimi la despărţire. Cu oamenii ăia am împărţit mâncare, pături, camere, apă, idei, sentimente, muzică, drumuri, trenuri. Cred că se numesc prieteni.

Concluzii

S.T.A.R.T. e cu şi despre prieteni. Pot spune că e un an de facultate concentrat în 5 zile. Şi da, mi se par puţine 5 zile pentru că nu vreau să mă despart prea repede de noii prieteni. Majoritatea sunt din Bucureşti, iar eu ajung des în Bucureşti. Abia aştept să îi revăd. Şi abia aştept anul următor noul S.T.A.R.T. Dragoş (a.k.a. Jesus, de mai sus) ne-a învăţat să nu ne lăsăm visele să rămână doar vise, ci să ne trezim în fiecare dimineaţă devreme ca să ni le îndeplinim.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*