Când tehnologia te lasă la greu

Vara trecută, am fost la Brașov la o scoală de vară. Știam dinainte că la final va trebui să prezentăm un plan de afaceri așa că mi-am luat măsuri din timp. Aveam schițate 2 idei mai vechi, aveam o structură definită și câteva ponturi. Toate salvate pe laptop. Eram pregătită să scriu un plan extraordinar. Îmi mai trebuia ideea. După un braintorming, rămăsesem cu 16 variante. Mai aveam destul timp până la ziua cea mare. Cred că mă agitam prea mult.

Ziua 0, Gara de Nord. Întâlnirea cu S.T.A.R.T.-iștii

Loc vechi, oameni noi și păreau de treabă. Ne-am întâlnit cu două ore înainte de a pleca trenul. Aveam suficient timp să ne cunoaștem, să socializăm, mai o măslină, mai o atenție. M-am tot sucit eu pe acolo, mi-a căzut bagajul. Nimic special. Aveam și laptopul acolo. Nu îmi imaginam că o să pățească ceva.

Zilele 1 și 2. Training

La Brașov, întâi am trecut printr-o serie de training-uri (am povestit despre asta într-un articol anterior, “Un altfel de START”), apoi am format echipele de lucru. Aveam 16 ore la dispoziție să schițăm ideea.

Ziua 3. Lucru intens

Ne întreptam spre camera mea să luam laptopul. Presați de deadline, am făcut un brainstorming rapid pe drum, am analizat 3 idei, apoi am ales-o pe cea mai smecheră. Credeam că partea grea trecuse (de obicei, aleg foarte greu ceva), mai aveam de pus pe foaie niște detalii, apoi prezentarea powerpoint și gata. Nimic mai simplu. Ne și rămânea noaptea liberă. Oricum în celelalte două nopți dormisem câte 2 ore. Păream a fi pe drumul cel bun.

Am pornit drujba laptopul. Îl folosisem pentru licență și pentru proiectele din ultima jumătate de an. Devenisem prieteni. Zgomotul era ultima mea problemă. Îl suportasem prea mult ca să mă mai deranjeze. Cu puțină muzică pe fundal era chiar ok. Am așteptat. Și iar am așteaptat. Am așteptat din nou. Auzeam zgomotul, dar imagine zero. Brosc, viteza sunetului devenise mult mai mare decât viteza luminii. Mult prea mare ca să încep să îmi fac griji. Am așteptat jumătate de oră. Exagerase. Impropriu să spun că nu mai pornea, că îl auzeam. Însă nu mai afișa nimic. Prost moment. Chiar aveam nevoie de el. Și încă ce nevoie. Și nu ar fi fost o reală problemă dacă și ceilalți nu ar fi avut nevoie de laptop-urile lor. Aveam toți același deadline.

Panică. Nu aveam pe ce să facem prezentarea. Panică din nou. Riscam să pierd tot ce aveam pe el. De trei ori panică. Era laptopul tatălui meu. Trebuia să îi explic că, brusc, a devenit inutilizabil. Și era vina mea. Mă consolam cu faptul că făcusem lucruri și mai grave.

Dacă am învățat ceva din toate experiențele pe care le-am avut e că fiecare problemă are cel puțin o soluție. Orice matematician poate să confirme acest lucru. Conversația cu tata a fost prea smecheră.

“-Tata, îți mai amintești laptopul ăla care se aude ca o drujbă? Laptopul tău. Ăla pe care l-am luat la mine.

-Normal. Ce e cu el?

-Nimic. A căzut în Gara de Nord. Nu mai pornește. Îți mai trebuia?

-Ce ai facut, mah? Eu nimic, el a căzut singur. Și, de fapt, pornește, dar nu mai afișează nimic.

-Nu-i problemă. Cumperi altul.

-Fie. Cu ăsta ce fac? Îl arunc pe aici sau îl iau acasa?

-Vino cu el, poate reușim să salvăm ceva. “

Bravo, Alexandra. Te-ai băgat la cheltuieli. Investiția asta ar trebui să merite.

Trebuia să găsesc un laptop rapid. Timpul trecea. I-am sunat pe toți al căror număr de telefon îl aveam. Toți aveau nevoie de el. Am încercat la organizatori. În jumătate de oră, mi-a adus Simina laptopul ei. Ne-am grăbit la Universitate. Aveam nevoie de internet să ne documentăm. Am terminat proiectul la 3 dimineața. La 6, am avut ședința de organizarea ca să punem la punct toate aspectele. Ne-am descurcat bine.

Asta se întâmpla prin august. Am adus laptopul acasă și 3 luni a stat pe dulap. Intact. Între timp trebuia să strâng bani pentru altul nou. Încă aveam calculatorul. Tot drujbă. M-am descurcat onorabil cu el. Încă avea XP. Nu dădea semne că ar mai duce-o prea mult. Trebuia să mă cam grăbesc.

Și cu el am avut o surpriză. Scriam un aricol într-o noapte despre experiența de la S.T.A.R.T. A fost o introspecție psihologică de succes. Îmi aminteam totul în cel mai fin detaliu. Și trecuseră, totuși, 2 luni. 4 pagini. Parcă era jurnal. Se ia curentul. Jumătate de oră am fost în stare de șoc. Oare care era minutul în care mi se salvase ultima dată documentul? Am pierdut ultima pagină. Am reușit să o refac parțial. În noaptea aia am pus bazele primului articol de pe blog. Cu acel articol am debutat ca Olteancă în Deplasare.

Într-o zi a pornit tata laptopul ăla. Doar de curiozitate. Mă sună.

“-Bă, ziceai că nu mai merge laptopul.

-Da.

-Doar ce văzui un film. La mine merge.

-Nu cred.

-Vino acasă să vezi.”

Așa se părea. Rămăsese totuși cu sechele. Bine că nu l-am lăsat în Brașov. Am reușit măcar să îmi salvez proiectele. Nu cred că pot reda în cuvinte sentimentul pe care l-am avut în momentul în care mi-am recăpătat toată munca din ultimele 6 luni. Documente, poze, articole, cursuri, prezentări. Tot.

Se apropia Black Friday. Andreea studia ofertele. Din pat, accesase încă de la prima oră magazinele online. Ea e expertul meu în materie de IT și Computere. Îmi făcuse o listă cu caractetisticile tehnice de care avea nevoie noul laptop, le-am corelat cu nevoile mele și așa am fundamentat decizia de cumpărare. Am mizat pe rezistența la șocuri. Nu mai puteam risca să pierd ceva. Știu ce înseamnă să pierzi. Am pierdut mai mult de atât. S-ar părea că sunt deja obișnuită, dar nu mai vreau să risc. Am riscat destul. Merit un aliat bun în materie de tehnologie. Am muncit 3 luni pentru banii aceia. Trebuia să merite investiția, și mai ales să fie de durată. Comparativ cu un HDD, un SSD se bucură de o fiabilitate ridicată. Trăim în secolul vitezei, o secundă poate face diferența între succes și eșec. Trebuie să fii mereu cu un pas înaintea celorlalți. Uneori, succesul se află la un click distanță. Caut să mă ajut de tehnologie cât de mult pot. În acest sens, viteza de acces și transfer a fișierelor și a aplicațiilor trebuie să fie destul de mare. Devenisem coordonatorul departamentului de PR și Comunicare în ASFEAA și trebuia să mă ridic la înălțimea așteptărilor celorlalti. Într-un fel, deveneam dependentă de tehnologie. Laptopul devenea partenerul meu de succes. Aveam nevoie de un partener la puterea HyperX. Trebuia să uit de vechile HDD-uri și să optez pentru SDD. Îmi căutase toate ofertele SSD. Îmi trimisese destule link-uri ca să am de unde să aleg. Am studiat câteva ore toate ofertele. M-am oprit la MediaDOT. Printre promoțiile SSD Kingston se afla fix ceea ce aveam nevoie.

Am învățat un lucru foarte important: ca să fii extraordinar trebuie să fii înconjurat de lucruri extraordinare. Se spune că ești media celor mai apropiați 5 oamenii din viața ta, însă pot spune să ești media celor mai apropiate 5 lucruri din viața ta. Ele ajung să te definească. Vrei calitate, mizează pe calitate.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016.

P.S. Titlul cred că e sugestiv. Încerc de 20 de minute să postez articolul și îmi apare încercare eșuată. Not funny.

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 12. Un PC la puterea HyperX!
  2. SuperBlog – între marketing și blogging – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*