Fiecare fată are un Alex al ei

Fiecare fată are un Alex al ei. Pe al meu îl mai are cineva. Glumesc.

Le-am promis cititorilor mei o continuare. Nu ne-am întâlnit de dragul artei, ne-am întâlnit de dragul nostru. Puteam foarte simplu să scriu că atunci a fost ultima dată când am vorbit, încă mă gândesc la el si sper că într-o zi ne vom revedea şi alt tren va cunoaşte povestea noastră.

Ar fi fost frumos să ne întâlnim din nou absolut întâmplător, dar ne-am planificat o întâlnire în deplasare. Unde ne vedem azi? În Herăstrău. Iar Herăstrău nu se află în niciunul dintre orașele noastre. Și așa București a devenit orașul nostru.

13474006_1309503409071187_1379980628_n

E joi. Era să pierd trenul. Am urcat la limită. AMR 2 ore și o să ne vedem! Iată că a sosit dimineața în care mă va aștepta într-o gară. E 06:00. Sigur doarme. Observ cum se scurg cele mai lungi 2 ore din viața mea. Nu am dormit prea mult și nici nu am șanse să mai dorm acum. Doar aștept. Ce? Să treacă timpul.

Ne-am întâlnit în gară la Videle, ca la început. Numai că acum, pe lângă zâmbete, am mai și vorbit. Destinația finală: București. Simțeam că îl știu de o viață. Lângă el mă simțeam liberă, în siguranță, indescriptibil, cum nu m-am mai simțit până acum. Camil Petrescu în “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” zicea ceva asemănător Simțeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic, așa ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem de la începutul lumii, peste toate devenirile amândoi și vrem să pierim la fel amandoi. “. Sper ca povestea noastră să nu se sfârșească. Eu nu vreau să îi las nici amintirile, nici trecutul. Nu vreau să le împărțim, vreau să le deținem amândoi. Viața e atât de simplă, păcat că o complicăm noi inutil. Poveștile nu se așteptă. Poveștile se trăiesc, apoi se scriu. 

13514508_1309503395737855_1230882554_n

Nu știu să spun de ce am ales tocmai Herăstrău; poate pentru că e un loc imens unde ne putem pierde ușor printre puținii oameni care îl străbat dimineața.

Am simțit libertatea într-un oraș unde nu ne știa nimeni (sau, cel puțin, îmi place să cred asta), am rătăcit pe străzi, am zâmbit mult de parcă nu ar mai fi existat alt sentiment în afară de fericire. Am trăit ca și cum ar fi fost singura noastră zi. Ne-am bucurat de fiecare clipă, de fiecare șoaptă, de fiecare zâmbet, de fiecare adiere.

13480023_1309503439071184_1701845313_n

13479701_1309503425737852_822772775_n

13511504_1309503389071189_1012612664_n

Spre seară, ne-am schimbat, arătând o altă latură a noastră. Tot simpatici, eleganți și inteligeți, am pornit spre Hotel Sheraton, unde avea să se desfășoare Atelierul Digital organizat de Google. Ni s-au livrat informații destul de interesante și chiar a meritat să stăm 4 ore acolo.

13487374_1309503359071192_1940408847_n

13487830_1309503379071190_1921291925_n

E un pervaz imens care poartă amintiri. De acolo, de la înălțime, se vede întreg Bucureștiul. Am rezervat o zi pentru fericire. Pentru celelalte am programat amintiri. Și revederi.

13474170_1309415885746606_588674289_n

Povestea va continua, de asta suntem siguri!

13499566_1308338099187718_441513467_o (1)

P.S. Poți să urăști Bucureștiul pentru o mulțime de lucruri, dar îl vei iubi pentru că poartă povestea noastră!

If you like it, share it!

2 Comments Posted

  1. Chiar asteptam sa vad ce si cum s-a mai intamplat cu Alexul tau! Cautam in fiecare articol de cand ai pomenit de el! Ce sa zic? Sunt mai curioasa de fire, iar felul cum povestesti ma atrage sa te citesc mereu !
    Pupici ! <3

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*