Un nou început

Îmi povestise cineva că are un prieten care a moștenit un munte. Îmi tot făceam fel de fel de scenarii în minte cu privire la ce aș putea face eu cu un munte…sau cu o insulă. Doi ani mai târziu, am primit vestea că am moștenit o casă în București. Eram în extaz. Era șansa mea să plec. Niciodată nu avusesem curajul să mă mut, deși ocazii se mai iviseră.

Am revenit în același București al sufletului meu după o lungă perioadă de absență. Ultima dată îl împărțisem cu el, însă acum eram singură și singurătatea asta mă scotea din minți. Mi se părea că îl aud cum mă strigă, mă întorceam și nu era acolo. Îi simțeam respirația în ceafă, mă opream, trăgeam aer în piept și mă uitat în jur. Nu era nimeni. Auzeam pași grăbiți în urma mea, dar eram singură pe stradă. De câteva ori, am alergat să pun mâna pe umărul cuiva, crezând că e el. Se întorcea și nu mai semăna deloc.

Seara, când mă puneam în pat, așteptam să îmi bată la ușă. Speram la un ”Bun venit!”, deși nu cred că știa că eu sunt acolo. Aveam impresia că tavanul o să pice pe mine, la propriu. Îmi era frig și nu aveam alte brațe care să mă încălzească. Păturile nu prea ajutau, iar de soba de teracotă nu îndrăzneam să mă ating. Oamenii ăia nu auziseră și ei de izolație termică? În unele nopți, redescopeream romantismul încăperii printr-un bec ce trecea la intervale regulate de la lumină la întuneric așa din senin. Schimbasem multe becuri până atunci, dar acela îmi inspira teamă. Instalația era veche și nu m-am apropiat de nimic ce presupunea fire, curent, energie, whatever.

casa_35035900
Clădire patrimoniu București

Ziua, îmi găseam de lucru prin București, dacă nu umblam după acte, eram prin mall-uri, cafenele, parcuri sau orice mă ținea departe de disconfortul noii mele locuințe. Însă nopțile, nu prea aveam de ales. Trebuia să mă odihnesc undeva, iar vizite nocturne nu aveam cui să fac. Apreciez modestia atâta timp cât e decentă. Casa aia mai avea puțin și pica pe mine. Tencuiala se desprindea ușor de pe pereți și cu o ultimă suflare se spulbera pe podea. Cu ușile duceam un război greu. Mă rugam să nu rămân blocată acolo. Ferestrele nu am reușit să le deschid deloc. Am rezistat acolo doar 7 nopți. În Craiova nu mă puteam întoarce. Trebuia să găsesc o soluție. Nu mai puteam sta acolo nici plătită așa că m-am mutat la un hotel. Oricum cheltuielile de întreținere ale dărăpănăturii era destul de mari și ieșeam mai ieftin la 3-4 stele.

Aceeași cameră de la etajul 8, plină de amintiri. Să vând casa? Dar cine o cumpără? Să o renovez? Eu acolo nu mă mai întorc oricât de mult aș reuși să o transform. Să o închiriez? Sună bine. Dar eu unde o să stau? Nu pot locui o veșnicie la hotel. Întinsă în pat, îmi făceam fel de fel de planuri și schițe. Știam cum arată casa visurilor mele, dar aceea era atât de departe încât nu aș fi riscat niciun fel de compromis pentru a ajunge cel puțin la o medie aritmetică a stărilor de confort.

Am solicitat un audit energetic pentru a ști sigur pe unde se pierde căldura (deși era evident că peste tot) precum și soluțiile de reabilitare. Nu vreau să contest părerile specialiștilor care au încadrat dărăpănătura în clasa energetică G (adică aia cea mai slabă), dar eu cred că nu s-au inventat litere în alfabet pentru a descrie întocmai ce se găsea acolo.

auditor-energetic-participare-superblog-150x150

Am plecat și de la hotel. L-am căutat pe Matei, un vechi prieten care deține câteva apartamente prin București și căruia, într-o discuție amicală purtată cu mult timp în urmă, i-am promis că dacă o să mă mut la capitală, o să apelez la el. Când mi-a aflat povestea, mi-a stabilit un preț fantastic.

13263921_1293921440629384_5789686719021671003_n

L-am chemat pe tata la București și ne-am apucat de treabă. Primul pas a fost demolarea. Am scos tocăria, geamuri, tot. Am izolat termic clădirea. Am schimbat cablurile de aluminiu cu cele de cupru (bun conductor pentru electricitate), am aruncat vechitura aia de sobă și am cumpărat o centrală termică clasică, am pus termopane și uși din lemn masiv. Am văruit peste tot, am pus gresie și faianță în baie și în bucătărie, parchet în camere, becuri economice și am cumpărat niște draperii vișinii superbe.

Nu-mi venea să cred. Am asistat la transformarea dărăpănăturii. Nu mai semănă deloc cu coșmarul de dinainte. Era minunată, iar confortul era la el acasă. Nu mai avea mobilă, iar în mijlocul livingului era doar o saltea unde se putea dormi de voie, dar era perfectă. Acum se încadrează lejer în clasa energetică A ceea ce înseamnă că a fost o investiție rentabilă întrucât cheltuielile de întreținere vor fi mult mai mici. Certificatul energetic eliberat de echipa de auditori confirmă asta.

Am constatat că Bucureștiul e trist dacă nu ai cu cine să îl împarți așa că mi-am chemat părinții să locuiască acolo. Eu m-am retras liniștită în noul apartament de la etajul 11, Grozăvești. Cum bine știți, ador înălțimile, iar Bucureștiul se așterne atât de minunat sub ochii mei în fiecare seară. E un amestec boem de răcoare și lumini care mă fascinează.

13310424_1293974250624103_6338295286939794048_n
Sursa foto: Arhiva personală

Acum e ora 5 și îmi beau cafeaua liniștită. E o dimineață perfectă pentru un nou început. Când voi termina această scrisoare o voi trimite către SuperBlog 2016. Erau nerăbdători să îmi afle povestea.

13321789_1294192277268967_329421128325111144_n
Sursa foto: Arhiva personală

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*