Bun venit acasă, pisi!

Îmi zisese mama de multe ori că dacă vin cu pisici mă dă afară din casă, dar cine se aștepta ca într-adevăr să facă asta. Se întâmpla într-o frumoasă după-amiază, când, mândră de noua mea companie, stăteam întinsă pe covorul din sufragerie și așteptam să vină mama acasă. Eram nerăbdătoare și extrem de convinsă că și ea o va îndrăgi imediat. A avut un discurs emoționant de m-a făcut să mă simt ultimul om. Suna ceva de genul : “Chinui biata pisică. Nu îți pare rău de ea. Cu cine stă când ești tu plecată? Hai la mama (asta îi zicea pisicii) că ea nu are milă de tine(se referea la mine)! Și ce îi dai să mănânce? (de parcă nu ar exista mâncare de pisici) O să își facă nevoile peste tot, o să lase păr, o să zgârie mobila.” O să, o să, o să…Cred că dacă îi arunca cineva o bombă în sufragerie era mai mic dezastrul (și discursul ei) decât faptul că am adus pisica acasă.

-Pisica rămâne cu mine.

-Atunci pleci cu tot cu pisică!

Tata privea întreaga scenă bulversat. Efectiv, nu știa cum să reacționeze. Mi-am stâns lucrurile (câte au încăput într-un rucsac), am luat pisica și am plecat. Era atât de mică și atât de adorabilă. M-am dus la un hotel. Am plătit pentru 3 nopți, am ascuns mogâldeața în geantă și am trecut ușor de recepție. În prima noapte nu am dormit deloc. Am stat să păzesc pisica să nu facă vreun dezastru. Dormea atât de liniștită, iar eu eram atât de stresată. Știam că mama o să mă cheme acasă cât de curând, însă trebuia să o conving să accepte și animalul.

pisica_47343_26845700
Sursa foto: dcnews.ro

Priveam tavanul îngândurată și, în liniștea nopții, încercam să găsesc o soluție. Atunci mi-a venit o idee nebunească. Să dau o petrecere. Dar nu orice petrecere, ci una ieșită din comun. Aș putea spune o petrecere strategică. Un fel de ”Bun venit acasă, pisi!” Care ”acasă” avea să fie elementul surpriză. 

Am gândit-o la superlativ. Mâncare bună, băuturi în combinații tropicale, candy bar, elemente de decor destul de drăguțe, jucării pentru pisici, un tort cu glazură de marțipan și încă unul mic pentru pisi (făcut din mâncare de pisici, evident). Acum mă credeți nebună, dar eu sunt tot ce are pisica aia. Am luat și baloane cu desene cu șoricei pe ele, pe care să le spargă asta mică (trebuie să își dezvolte anumite abilități).

Am uitat să vă spun că mama nu știa unde sunt. Tata deținea informații parțiale și îmi trimitea bani ca să mă descurc cu pisica.

Ah, poze! Era să uit tocmai ce e cel mai important. Să organizezi o petrecere și să nu postezi nicio poză e ca și cum ai stat ca tristul pe canapea și nu ai făcut nimic. Citisem cândva că la fiecare 2 minute, în lume, se fac mai multe poze decât s-au făcut în toată perioada 1800-1900. Aveam destui prieteni fotografi. Încercam să îmi dau seama care e cel mai bun ca să îl invit la petrecere. Sau poate o cabină foto, că e distractiv la înghesuială.

14344344_1381031345251726_8269273111125408783_n
Sursa foto: Arhiva personală – testare PartySnap
14971262_1427232340631626_79982553_n
Sursa foto: Arhiva personală – testare PartySnap

Cufundată în planurile mele, mi-am amintit că am încercat de vreo două ori PartySnap – un concept inovator în materie de fotografii. Nu e o cabină foto. E o chestie mult mai șmecheră. E un aparat care are un display în care te vezi ca în oglindă. În spatele tău e un fundal verde și aici urmează cea mai super parte, îți poate adăuga ce fundal vrei (unul din cele 6 presetate), adică îți alegi dinainte 6 fundaluri și le schimbi când faci pozele. Pot fi peisaje din alte țări sau diverse obiecte. Aici devine interesant pentru că am făcut ceva nebunesc despre care o să vă povestesc ceva mai târziu. Pentru toți oamenii care au probleme cu freza (hăă! și aici sunt mulți) sau se tot mișcă prin poze și, mai ales, pentru pisicuța mea care sigur ar fi stricat multe poze, oglinda aia e aur curat. Am fost și eu fotograf cândva și știu cât durează până se editează pozele și se trimit. Uneori, parcă durează o veșnicie. Faci poze vara și le postezi iarna. (Aici chiar vorbesc serios. Am fost la o nuntă în august și încă aștept pozele. Și e noiembrie. Zic și eu.) Pozele astea se pot trimite prin e-mail doritorilor (chiar în timpul evenimentului) sau se pot publica pe Facebook (imediat ce sunt făcute) sau se pot imprima pe loc (vii la petrecere și pleci cu un tablou acasă…îți cumperi rama pe drum), ca fotografii obișnuite sau fotografii magnetice (o mai și pui pe frigider să vadă tot omul care îți calcă pragul la ce petrecere mișto ai fost tu).

11

12

16

18

Am închiriat sala de evenimente a hotelului pentru primul weekend (adică peste 3 zile). Mi-am invitat toți prietenii aceia mai apropiați să îmi cunoască pisica.

Ce am urmărit prin această petrecere? Să se creeze o apropiere între prietenii mei și pisică, să se joace cu ea și, mai ales, să o îndrăgească suficient de mult încât să ne primească pe la ei pe acasă, la pachet.

  1. Am urmărit ca prin fotografii să se creeze acea legătură între noi. (E dovedit faptul că nu putem face poze cu oricine, ci doar cu persoanele de care ne e drag) astfel că pisica a apărut fix în toate pozele. Și nu că am vrut eu, dar toți erau în extaz ”Și eu vreau poză cu pisi.”, ”Acum e rândul meu.”, ”Dă-mi-o și mie”.
  2. Mai în glumă, mai în serios, când am prins momentul, le-am spus tuturor că mama m-a gonit de acasă cu tot cu pisica și că avem nevoie de găzduire, la hotel nu mai putem sta și că vom vedea cum o să ne descurcăm noi. Cred că a sunat a discurs lacrimogen al unui refugiat, dar a avut un efect fantastic. S-a făcut o listă cu numele prietenilor la care urma să dorm în următoarele 2 săptămâni, câte o noapte la fiecare. (Concluzie, dacă ai o pisică drăguță primești cazare și mâncare gratis. Mama încă nu este de acord cu această afirmație.)
  3. Revenind la fundaluri, unul dintre ele a fost de prin Paris, din fața Turnului Eiffel, iar eu stăteam mândră cu pisica în brațe. Părea atât de reală poza. (PartySnap-Photoshop 1-0) Ei bine, câteva zile mai târziu, le-am trimis părinților poza, așa de amuzament, să vadă cât de fericite suntem noi. Biata femeie chiar a crezut că am fugit cu pisica în Paris, că nu-s normală și alte chestii pe care nu o să le reproduc și la final mă implora să mă întorc acasă, cu tot cu mâță. Îmi trimite ea bani de avion, dar să vin cât mai repede. La efectul ăsta chiar nu mă așteptam. A fost mai mult decât puteam să îmi doresc. Am tăcut, mi-am strâns lucrurile și m-am dus acasă.
  4. Nu există eveniment reușit fără poze. Și mai ales, calitatea evenimentului este influențată și de calitatea fotografiilor.
  5. S-a dovedit încă o dată că o poză face cât 1000 de cuvinte…sau discursuri sau implorări sau ce vreți voi.
  6. Am frigiderul plin de fotografii magnetice și mâncare de pisici.
  7. Ei zic că jucăria aia e fotodivertisment, dar, de fapt, ridică evenimentele la rang de artă. Trebuie să recunoașteți și voi că fotografiile sunt sufletul petrecerii. (Altfel nu vi le-ați mai face atât de des. Amintiți-vă de ce v-am zis despre cele două minute!)

screen

Bun venit acasă pisi! Oriunde ar fi ea!

turnul-eifel_1235

Am scris pentru SuperBlog 2016. Eu și pisica mea.

2 Comments Posted

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*