30 decembrie. A mai trecut un an. Doar mie mi se pare că a trecut extrem de repede? Eh, cred că înseamnă că am trăit intens. A fost un an complex din punct de vedere al experiențelor pe care le-am trăit.

Am fost grozav de fericită. Am trăit povești pe care nu o să le uit niciodată. Despre unele am scris, pe altele le-am păstrat în suflet și în memorie. Le mai accesez uneori și îmi par atât de ireale și atât de departe de prezent. Am iubit mult și sincer. Mi-am dat măștile jos și m-am dezgolit de secrete în fața unui alt muritor. L-am lăsat să mă vadă exact așa cum sunt eu. L-am lăsat să mă cunoască cu tot cu temeri și neputințe. Am simțit grijă, iubire și protecție.

Am fost rănită. Și, culmea, de către cei la care mă așteptam cel mai puțin. Am fost trădată, dezamăgită și mințită. Iar eu știam deja adevărul. Cât de dureros a fost să mă prefac că sunt surprinsă. Am jucat un teatru ieftin doar ca să pot ieși din decor fără alte explicații.

Am învățat să nu am încredere în oamenii. Încă am în unii dintre ei. Asta înseamnă că le ofer și lor ocazia să mă dezamăgească. Am învățat că unii prieteni te țin aproape doar cât timp au nevoie de tine. Încercările vă vor arăta adevarata față și veți ajunge să mergeți pe drumuri separate.

best-covers-for-facebook-timeline-3

Cei care îți sunt cu adevărat prieteni vor rămâne alături de tine chiar și atunci când pierzi tot. Ei vor fi cei care te vor ajuta să reconstruiești și să te reconstruiești. Și nu au nevoie de nimic în schimb. Asta înseamnă să iubești necondiționat. Să nu te miri când o să observi că aceștia sunt foarte puțini. Dar cu ei știi sigur că vei rămâne pentru tot restul vieții. Sunt acei oameni care nu te părăsesc la prima ceartă, care nu îți șterg lacrimile, ci te strâng în brațe și plâng alături de tine, care te lasă să îți deschizi sufletul în fața lor pentru a-ți bandaja rănile, care plănuiesc cu tine o vacanță pentru că știu cât de mult îți dorești asta, care pleacă cu tine la capătul lumii doar pentru o poză reușită, care te sună noaptea să te întrebe dacă ești bine și dacă ai nevoie de medicamente, care ar veni după tine până în pânzele albe dacă de asta ai nevoie.

Am avut 100 de motive să plec și un singur motiv să rămân și am rămas. Am rămas să lupt până am rămas singură. Am învățat că nu mă pot lupta cu morile de vânt și am abandonat. Încă nu îmi dau seama dacă regret sau nu această decizie, dar cert este că uneori îmi este dor și mă întreb cum ar fi fost dacă aș fi făcut mai multe ca acum să fie altfel.

Încă mă întreb dacă pierdem persoane pentru că nu luptăm suficient pentru ele sau pentru că nu mai este locul lor în viața noastră.

Cu unii oameni trăim povești, de la alții învățăm lecții, dar pe toți îi întâlnim cu un motiv.

Timpul nu vindecă nimic. Unele răni nu se vor închide niciodată și cu toate cicatricile trăim pentru totdeauna.

Am trăit intens anul 2016, atât de intens încât am cu ce să umplu filele unei cărți și chiar o voi face.

Cel mai important lucru pe care l-am făcut în acest an a fost SĂ SUPRAVIEȚUIESC (da, e pe bune!). Experiențele prin care am trecut m-au definit, m-au făcut să privesc altfel lucrurile, să prețuiesc mai mult momentele și oamenii, să spun mai des ce simt. Sunt recunoscătoare, în primul rând, pentru că am rămas în viață.

Am învățat că într-o bună zi trec toate durerile și nici nu o să ți se mai pară că le-ai avut vreodată.

Nimic nu e imposibil. Doar că e mai greu să te ridici și să lupți pentru ceea ce îți dorești. Știi ce? Dacă viața nu te aruncă în ring, aruncă-te singur! E mult prea grozav să îți depășești limitele! Nu se compară cu nicio altă satisfacție.

2017

2017, aici sunt! Pregătită să excelez! I promise it!

 

S-ar putea să-ți placă și:

2 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *