Îngrijirea are Farmecul ei

Sunt femeie. Iubesc hidratarea și cremele care miros bine. Am trucurile mele pentru a evita oboseala. Mă străduiesc să dorm suficient. Zâmbesc atunci când mă privesc în oglindă. Mă simt apreciată și iubită. Am învățat ce sunt greutățile, trec prin ele zilnic și reușesc să le fac față cu brio. Alerg dintr-un loc în altul, uneori chiar și pe tocuri.

E seară. Mi-am făcut ritualul meu de frumusețe, un ceai și m-am băgat în pat. Am luat laptopul în brațe și m-am gândit să vă scriu.

Voiam să fac reclamă la cremă hidratantă, dar mi-a ieșit reclamă la ochi frumoși.

Nu e ușor să fiu eu! Toți veți spune asta la un moment dat și pe bună dreptate. În goana noastră după fericire, uneori uităm să ne bucurăm de lucrurile mici.

M-a învățat mama cândva că alegerile pe care le fac trebuie să fie în strânsă legătură cu prioritățile mele. Dacă nu am eu grijă de mine, nu va avea nimeni altcineva. Ea m-a crescut, mi-a oferit o educație bună (mult prea bună), m-a îndrumat, mi-a fost alături în toate momentele grele, s-a bucurat alături de mine, m-a așteptat mereu cu zâmbetul pe buze și cu mâncare caldă, mi-a oferit tot ce am avut nevoie, dar mi-a spus că va veni o zi în care va trebui să învăț să mă descurc singură. Va trebui să învăț să îmi gestionez atent timpul și să mă gândesc și la mine. Va trebui să mă opresc din alergare ca să îmi reîncarc bateriile. Uneori sunt așa un robot care nu se mai oprește din treabă, dar și roboții au nevoie de revizii și reparații și, mai ales, de o pauză.

Nu pot să funcționez la nesfârșit. Uneori mai trebuie să și dorm. Și îmi repetă asta de fiecare dată când îi sună alarma la ora 05:30 și mă găsește trează, cu laptopul în brațe, în miezul unei nopți albe.

Revizii și reparații îmi fac zilnic. Ah, robotul de mine! Când sunt sensibilă și delicată ca o femeie, le numesc trucuri de îngrijire. Îmi place atât de mult să mă răsfăț. E atât de adevărat că detaliile fac diferența. Și mai mult decât atât, hidratarea face diferența. Femeie, te vei convinge de acest lucru de fiecare dată când vei încerca să aplici fondul de ten direct pe pielea deshidratată. Îți va adăuga câțiva ani la înfățişare, vei părea mai obosită decât eşti, îți va îmbătrâni tenul prematur. Pentru că nu ai grijă de tine. Îți spun şi ție exact aşa cum mi-a spus mie mama: “Minutele pe care ți le acorzi ție vor face diferența în relația ta cu cei din jur. Te vei raporta altfel la ei, se vor raporta altfel la tine. Pentru că vei părea altfel în ochii lor. Te vei arăta puternică şi nu obosită.” Starea de bine vine din interior. Grozav. Unde scrie “doar”? Vine şi din exterior. Şi depinde de tine cum o activezi. Eşti frumoasă, femeie! Mult mai frumoasă decât crezi tu. Nu-ți mai analiza defectele şi observă-ți frumusețea! Respiră frumusețe şi încredere prin fiecare por! Există câte o cremă pentru fiecare nevoie a ta de frumusețe!

Cand îmi aplic crema hidratantă, simt cum pielea mea începe să fie fericită. Senzația aceea de răcoare, catifelarea, crema moale care se întinde cu atâta delicatețe și pătrunde adânc în celule. Pentru elasticitatea pielii, se ia o candelă, se aprinde, se așează în mijlocul camerei și se fac plecăciuni, cu fața spre răsărit se merge la magazin și se cumpără o cremă adecvată. Uneori trebuie să depui un minim de efort ca să arăți bine și, mai ales, ca să te simți bine.

Mama a ales o marcă de încredere, iar ea chiar e o femeie care îmi inspiră încredere de aceea am mers pe mâna ei. Îmi amintesc și acum de seara în care îmi beam ceaiul liniștită în timp ce ea îmi împletea părul. A mers apoi în fața oglinzii ca să își aplice crema antirid cu argan. Și-a așternut un strop de Farmec, acel Farmec care mi-a fost alături ani de-a rândul când am crescut și care îmi intră și astăzi adânc în piele, trezind în fiecare celulă dorința de vitalitate. Închid ochii și simt prospețimea cum îmi inundă existența. Miroase atât de bine.

Chiar semăn cu mama.

Nu te costă prea mult să fii frumoasă! Uneori, o cremă bună și un zâmbet larg fac diferența. Alteori, mai ai nevoie și de puțin machiaj. Un alt aspect deosebit de important este demachierea. Știu că a fost noaptea în care ai strălucit cel mai tare, știu că ai defilat ca pe podium în fața lui ca să îl dai pe spate, știu cum ți-ai arcuit genele și i-ai aruncat acea privire pătrunzătoare, dar ai ajuns acasă și urmele acelei seri se păstrează doar în amintiri, în niciun caz pe cearceaful curat vreo urmă de machiaj. Tenul trebuie curățat în profunzime pentru a lăsa celulele să se regenereze în timpul nopții. Lasă-le să respire și să se odihnească într-un mediu curat. Așa cum faci și tu (sau, cel puțin, sper că o faci)! Dacă există apă micelară înseamnă că există și timp ca să fie folosită. Îi ai!

– Ce face tenul când noi nu avem grijă de el?
– Îmbătrânește.

Și îngrijirea are Farmecul ei. Tu ce ritual ai? De ce sfaturi ții cont atunci când vrei să respiri frumusețe prin fiecare por?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017, în numele îngrijirii și frumuseții!

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 3. Frumusețea și încrederea se cultivă în familie!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*