Credit pentru pasiuni

Nu îmi văd viață fără călătorii. Pur şi simplu, ele mă definesc. Simt nevoia să văd locuri noi, să imortalizez peisaje, să încerc lucruri noi, să mă plimb pe plajă, să colind prin munți, să simt libertatea cum îmi curge prin vene.

Luna trecută mi-am luat bilete de avion pentru Valencia. Eram fascinată de poveştile despre oraş, despre cultură şi obiective turistice, de arhitectură şi de gastronomie. Îmi făcusem lista cu ce vreau să vizitez şi planificarea pe zile. Aveam să descopăr fiecare zonă în parte, să gust din specialitățile bucătăriei locale, să mă las cucerită de clădiri, de străzi, de bănci. Fiecare obiectiv turistic respiră istorie în Barcelona, fiecare poveste avea să se lase descoperită de mine, oamenii aveau să îmi împărtăşească impresii, legende, trăiri. Urma să trăiesc o experiență nouă, inedită.

Mi-am calculat atent costul fiecărei plăceri şi mi-am stabilit cu grijă bugetul.

Simțeam că pot să fac ceva mai mult, să duc călătoria la un alt nivel, să fac din această experientă o poveste pe care să o cunoască şi alții. Îmi doream să îmi urmez un vis, o pasiune, să dau viață dorinței de a crea un video blog prin care să redau impresii, peisaje, vibrațiile călătoriilor şi să îi încurajez şi pe alții să descopere locuri noi, să viziteze țări, oraşe, cartiere, străzi, să plece în călătoria vieții lor.

Pentru acest lucru aveam nevoie de aparatură specială, iar aparatul profesional nu este singură achiziție. Are nevoie şi de un card, un trepied, o husă, un microfon, un obiectiv bun şi costurile se ridică lejer la 3000-4000 lei. O astfel de investiție în preajma unei călătorii nu e ceva simplu. Banii nu cred în copaci ca să îți poți permite şi vacanță şi aparat, deşi sunt unii oameni care câştigă lunar sume care să le permită ambele investiții (la care se adaugă cheltuielile zilnice). Ei bine, eu nu fac parte din această categorie.

Mi-am pus ambiția să fac rost de bani până plec ca să pot să îmi iau aparatul. Mai aveam ceva bani puşi deoparte, m-a împrumutat şi o prietenă, dar mai aveam mult până la suma totală şi zilele treceau şi mă apropiam tot mai mult de vacanță. Mai aveam nevoie de un împrumut rapid.

Nu îmi imaginam această călătorie fără să o filmez, fără să încarc un video pe youtube. Aş fi fost în stare să rămân acasă, dar fără aparat nu aş fi plecat.

Analizând bine situația şi punând în balanță toate opțiunile posibile, am ajuns la concluzia că un împrumut nebancar pe termen scurt ar fi cea mai bună soluție. Astfel, puteam să îmi achiziționez la timp aparatul foto, să merg în vacanță, să filmez şi să postez pe youtube.

Banii aş fi putut să îi înapoiez la scurt timp după întoarcere, când aş fi făcut rost, mai ales că era un credit cu dobândă 0. Totul a fost simplu și rapid. Am completat pe site un formular în maxim 5 minute şi am fost contactată destul de rapid. A fost destul de simplu. Mai greu a fost să ajung pe youtube pentru că a trebuit să învăț să editez, să fac setările de randare şi să aştept până să se proceseze.

Rezultatul: primul meu #vlog.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017 ca răspuns la provocarea lansată de Telecredit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*