Atâtea amintiri înghesuite într-o cutie

Ploua mărunt de câteva ore. Eram cu gașca în apartamentul meu de la etajul 11 din București și așteptam un strop de soare, un curcubeu ceva. Copacii se unduiau în bătaia vântului, iar cerul se lumina discret după fiecare fulger. Tunetele se întețeau. Urma să filmăm o scenă în Herăstrău pentru video blog, însă vremea nu a fost de partea noastră.

Butonam nervoși telecomanda până ce ne-am trezit cu o pană de curent. Minunat. Era fix ce ne lipsea. Am început să depănăm amintiri de pe vremea când poveștile ne strângeau la o masă rotundă imaginară și uitam noțiunea timpului. Ne-a izbit cu putere un dor năstrușnic de copilărie, de lipsa grijilor, de juliturile din genunchi pentru că pe suflet nu are cine să ne sufle așa cum ne sufla mama pe genunchi, de mâncarea pe care o împărțeam în fața blocului, de picnicul din grădină, de păturica cu care ieșeam pe alee.

Văzând că furtuna nu încetează, am schimbat planurile. Urma să reconstituim o zi de când eram mici și ne jucam în casă atunci când părinții nu ne lăsau să ieșim să alergăm prin bălți. Din câteva scaune și pături ne-am construit un cort în mijlocul livingului exact ca pe vremuri. Simțeam nostalgia acelor ani cum îmi făcea pielea de găină. Mi-era dor de mine, cea de atunci, grațioasă și sensibilă, visând la un viitor strălucit și îmi priveam mâinile printre lacrimi. Eram femeia de succes pe care mi-o imaginasem atunci. Eram omul matur care a crescut frumos și și-a păstrat principiile și demnitatea, acel om înconjurat de prieteni adevărați care au trecut atât testul timpului cât și toate testele pe care putea să le dea viața.

Cort din pături

Eram în cameră cu acei oameni cu care am copilărit și pe care i-am văzut crescând cu ochii mei, acei oameni cu care am împărțit și ultima coajă de pâine, oameni cu care am mâncat împreună la nici nu mai conta cine acasă și cu care mă certam a cui mamă gătește mai bine.

Acum nu avea cine să ne mai gătească. Fiind singuri acasă, am fi schimbat jocul dacă am fi gătit noi așa că ne-am gândit să comandăm ceva. Vlad a avut ideea să comandăm mâncare chinezează pentru că era vineri seara, iar el în fiecare vineri comandă de la Wu Xing. E un fel de tradiție de familie la el acasă, se strâng toți în jurul mesei și degustă specialitățile bucătăriei chinezești…și nu se mai satură. Omul avea și noua aplicație Wu Xing descărcată pe telefon (e valabilă atât pentru IOS, cât și pentru Android). Waa. 15% discount la orice comandă lansată prin aplicație până la 30 aprilie 2017. Nu știu voi, dar eu ador să primesc mâncare sau reduceri la mâncare. Simt că cineva chiar se gândește la înfometata de mine și vrea să îmi facă ziua mai frumoasă. Ne-am comandat și noi.

În scurt timp, atmosfera s-a schimbat. Combinații irezistibile de carne, legume, fructe, noodles și sosuri, în zece cutii roșii erau deja în cort, pregătite pentru a fi savurate. O cină la lumina lămpilor cu sare de Himalaya, strecurate sub pături a recreat acea zarvă cu care am crescut. Deși fiecare avea câte o cutie în mână, mai mult se mânca de la ceilalți. Am pornit camera și am început să filmez. Vedeam mâini energice cum întindeau bețișoarele când în stânga, când în dreapta, când în față, când în cutia lor pentru a încerca toate bucatele. 

Lampă cu sare de Himalaya în mijlocul cortului din pături

Mă uitam la ei și parcă îi vedeam tot mici, cum săreau unii peste alții după mâncare. Râdeau zgomotos când se umpleau pe haine de sos și își întindeau unii altora să guste să vadă care combinație e mai bună. A fost mai mult decât Share your box. A fost Share your feelings, Share your memories, Share your past, your present and your future. 

Un singur lucru era schimbat: toată lumea făcea poze. Era un haos frumos, un amestec de oameni fericiți, zâmbete și mâncare. Dincolo de share-urile de pe facebook a fost share in my heart. Doar din amintiri mai văd frânturi din copilărie, acum pot să văd pozele peste ani și ani pe facebook și instagram și o să am și un video pentru youtube. Voi păstra aceste momente într-un colț de inimă, însă le voi simți mai aproape de mine cu fiecare poză și fiecare video, voi resimți fericirea în fiecare zâmbet pe care o să îl revăd și îmi voi aminti de cum m-am simțit în această zi de fiecare dată când voi simți miros de mâncare chinezească (e dovedit științific faptul că mirosurile ne trezesc amintiri puternice).

Voi asocia mereu acea cutie roșie cu mănunchiul meu de amintiri, o voi deschide cu sfială știind că în ea se află mai mult decât mâncare, va fi mereu o parte din experiențele mele în fiecare aromă și voi revedea acea zi cu fiecare înghițitură. Sunt suma tuturor experiențelor mele, sunt un om în continuă schimbare, sunt un colecționar de momente, iar asocierile îmi accesează amintiri și mă fac să resimt diverse senzații.

Am zile pe care mi le voi aminti indiferent de cât de mult timp va trece peste ele și oameni cu care o să împart mereu mâncarea, experiențele și anii. Bogăția constă în dăruire, nu este despre cât de mult ai, ci despre cât de mult îți crește inima atunci când împarți cu alții ceea ce ai tu, iar eu vreau ca de inima mea să atârne oameni fericiți, vreau să am cu cine să împart nopțile ploioase și ultimele furnici din cutie, vreau să am pe cine să sun atunci când e întuneric și mi-e foame și să aibă cine să vină la mine cu mâncare să ne uităm la filme. 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017.

6 Comments Posted

  1. Vaaaaaaaaaaaaai ce melodie misto! 😀

    Ce KFC, ce MC/Coada era atunci la dozatorul TEC!

    Legat de amintirile tale, Wu-XING, fata de multe restaurante chinezesti, are marele avantaj ca poti comanda acasa. Oricat de misto ar fi sa iesi si sa mananci in oras, cel mai misto este sa te duci la cineva acasa si sa mananci acolo, printre prieteni. Nu mai ai grija ca mananci ca un porc, ca ragai, ca esti murdarit la gura! Esti PRINTRE PRIETENI! 😀 Traiasca mancarea comandata!

  2. Ok, mi-ai adus aminte de copilarie; m-ai facut sa ma gandesc la oamenii care-mi sunt inca alaturi. asa de putini, ce melancolie… ei te fac cel mai bine sa intelegi timpul… amintirile sunt tot timpul ceea ce conteaza… tot timpul trece timpul;

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*