La primele ore ale dimineții, cu rucsacul în spate și cu o hartă în mână, rătăceam pe o stradă din Kispest, căutând drumul spre Nepliget. Partea aceea de oraș nu mă atrăgea cu nimic. Era o liniște care mă speria puțin, iar puținii oameni care treceau pe lângă mine vorbeau o limba care nu îmi suna deloc familiară. Abia descifram denumirile afișate pe diverse plăcuțe. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama cât de nepregătită sunt pentru contactul cu Ungaria. Simplul fapt că nu înțelegeam limba maghiară mă făcea să mă simt invizibilă. Whatever, orice aș fi întrebat în engleză prin marginea aceea de oraș, părea că vorbesc singură. Oamenii își urmau drumul lor fără să mă bage în seamă.

Budapesta a fost mai mult decât un moft, a fost o dorință, a aterizat pe To Travel List după ce văzusem o poză la Oana Grozavu pe blog și am zis că trebuie neapărat să încerc și eu. Am ajuns acasă la Wizz doar pentru kurtos cu înghețată, o lună mai târziu să îmi dau seama că pot găsi și în România (am văzut în Mamaia zilele trecute). Totuși, nu regret această experiență pentru că am trăit emoții la limită și am învățat câteva lecții grozave.

Am început vacanța cu stângul, aproape renunțând la plecare și, în final, a fost ceva de genul ”hai să o facem și pe asta și să ne întoarcem acasă”. Am ajuns în Aeroportul Otopeni cu 5 ore înainte de zbor, mi-am pus rucsacul jos, m-am așezat lângă el și am început să citesc o carte pe care am aruncat-o în bagaj în grabă înainte de a pleca de acasă. Avea să fie cea mai neinspirată alegere a mea.

Trecând prin diverse stări, de la confuzie la enervare, de la plictiseală la nerăbdare, de la plăcere la dezgust, a trebuit să mă concentrez pe motivele pentru care am plecat de acasă și să ignor tot ce îmi creează neplăcere așa că, înarmată cu destulă răbdare, am scos harta din rucsac și am pornit să descopăr orașul.

Budapesta freamătă de o liniște aparte, seara se dă stingerea devreme în multe părți ale orașului, însă ceea ce se întâmplă de-a lungul Dunării îl ridică pe un piedestal, acolo printre locurile ce trebuie văzute cel puțin o dată în viață.

Cele 7 poduri care fac legătura între Buda și Pesta oferă un adevărat spectacol când se lasă noaptea și se aprind luminile. M-am plimbat pe poduri pe jos și m-am tot oprit ca să admir vapoarele, am privit Dunărea în toată splendoarea ei și m-am bucurat de necunoscut. Dunărea nu mi-era străină, ea a trecut pe la mine pe acasă, pe plaiuri românești și încă trece. O priveam și-n fiecare privire îmi îndesam toate speranțele. Știam că ea ajunge acasă înaintea mea (și acum cei care știu fizică sunt liberi să mă contrazică) și o invidiam, apoi îi trimiteam toate gândurile bune. Tot dorul mă cuprindea în acele momente și îmi aminteam că nu sunt singură. Purtam în mine toate amintirile cu oameni care contează, aveam imprimată de retină imaginea celor dragi și pe piele întipărită îmbrățișarea lor. Nu, nu lacrimi. Vă rog, nu.

Am mers pe jos destul de mult, am rătăcit pe străzi, am admirat clădiri, am simțit freamătul orașului și am mâncat multă înghețată. Am urcat cât mai sus pentru priveliștea de la înălțime, am fost deasupra tuturor ca să mă încarc cu energie, ca să mă pierd în zare, ca să îmi dau seama cât de mică sunt. Am urcat în Budapest Eye doar ca să văd în ce parte de Dunărea și apoi am urcat pe deal pentru peisajul care m-a lăsat mută.

M-am făcut de râs, uh și cât de bine. Să spunem doar că tragerile cu arcul nu sunt specialitatea mea, dar oricum a fost distractiv și am filmarea în vlog. By the way, distracția o găsiți în spatele Castelului Buda. Nu vă mi spun câte trepte am urcat până acolo că oricum pot și mai mult.

Regret tare mult că nu am vizitat Bastionul Pescarilor pe care mi-aș fi dorit să îl văd noaptea și nici Palatul Parlamentului și nici nu știu dacă o să mai ajung vreodată pe acolo. Și nici la New York Cafe nu am ajuns pentru o cafea grozavă într-un loc de poveste parcă desprins din Rai. Plănuisem o tură la băile termale noaptea, dar nici asta nu mi-a ieșit. Și nici cu autobuzul amfibie care merge pe apă nu am mers. Vă recomand un circuit noaptea cu city tour, eu nu am mai apucat. Încep să cred că e mai mare lista cu ce nu am făcut decât cu ce am făcut. 

În schimb, m-am bucurat de răcoarea din parc, stând întinsă pe iarbă și uitându-mă după avioane. Acela a fost momentul meu de respiro, timpul petrecut cu mine în liniștea naturii în care mi-am pus ordine în gânduri.

Am ajuns după lungi insistențe pe Insula Margareta și, la prima vedere, nu părea senzațională așa că am mers la Shoes on the Danube Bank, loc ce m-a impresionat mai mult decât mă așteptam. Pantofii de pe malul Dunării sunt amplasați acolo ca simbol al morții evereilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când li s-a poruncit să se descalțe, au fost împușcați, iar trupurile lor au căzut în Dunăre și au fost duse de curenți. Părinți, copii, nu a mai contat…toți au avut același sfârșit tragic.

Piața Eroilor e într-adevăr spectaculoasă, mi-au plăcut la nebunie statuile și, mai apoi, Castelul Vajdahunyad care este în apropiere. Acest castel este o copie a Castelului Corvinilor din Hunedoara și adăpostește statuia lui Anonymus. Acolo am întâlnit un domn care cânta la vioară și am făcut un shooting grozav, după care ne-a cântat Rapsodia Romana a lui George Enescu. 

Nu v-am vorbit deloc despre gastronomie așa că, pe lângă celebrul kurtos cu înghețată, vă recomand gulașul unguresc (o combinație între tocăniță și supă de vită).

În ceea ce privește cazarea, am stat la Hunguest Millennium Hotel, unde am adorat pervazul încăpător, mocheta pufoasă și patul moale, oglinda din holul liftului și atmosfera plăcută, însă am fost deranjată de sirene non-stop întrucât este un spital în apropiere. 

Mi-a plăcut Budapesta pentru că a fost locul în care mi-am permis să visez mult și extrem de îndrăznet. În fiecare zi, m-am imaginat că într-o bună zi voi fi manager la un hotel Intercontinental din lume, m-am văzut pășind pe holuri și salutând personalul și oaspeții, m-am văzut savurându-mi cafeaua liniștită în camera mea de la ultimul etaj și am plecat de acolo cu o motivație fantastică de a face tot ceea ce îmi doresc și de a munci mult pentru cele mai îndrăznețe și aparent imposibile dorințe.

Mi-am găsit un nou pervaz în liniștea căruia mi-am conturat noi amintiri. Mi-am turnat vin într-un pahar și, în liniștea nopții, mi-am ascultat gândurile. Mi-am făcut planuri noi și am fost atât de nerăbdătoare să plec să le pun în aplicare. Aceasta a fost deplasarea-elan care m-a propulsat spre o vară de senzație, care m-a determinat să îmi redefinesc prioritățile și să plec la capătul lumii (într-o zi chiar la propriu). Budapesta a fost, pentru mine, scoica ce urma să mă modeleze ca perlă. Nu m-am bucurat de această călătorie atât de intens precum îmi planificasem, nu am ajuns în toate locurile de pe listă, nu am experimentat tot ce îmi putea oferi orașul, dar am bifat un punct de pe Bucket List-ul meu și sunt fericită.

Aici m-am simțit cu adevărat străină. Puteam să fiu cine vreau (huh, iar acest lucru mi-a plăcut maxim), puteam să am ce nume vreau, să am ce trecut vreau, nu mai conta. Nu am reușit să rezonez cu atmosfera, cu locul în sine. Pur și simplu, nu m-am regăsit. A fost singura călătorie în care absolut nimeni nu m-a cunoscut cu adevărat…și nici nu va mai avea ocazia să mă cunoască vreodată.

Zborul spre casă a fost presărat cu un curcubeu fantastic pe care l-am admirat din avion și, încă odată, îi las pe cei care știu fizică să mă contrazică.

S-ar putea să-ți placă și:

38 de comentarii

  1. Am fost in Budapeste de cateva ori, este foarte frumos orasul. Mi-a placut mult cat de ingrijite sunt malurile Dunarii si ce frumos au amenajat locurile de plimbare de langa fluviu. Frumos articol 🙂

  2. Noi am vizitat o ora orasul, intr-o seara.
    Vad multe locuri minunate, iar povestea pantofilor de pe malul DUnarii este foarte trista…
    Frumoase amintiri ti-ai creat – bine ca ai mers! 🙂

    1. Simplul hoinărit pe străzi a avut un efect senzațional asupra mea. De multe ori am preferat să nu intru să vizitez castele, muzee sau mai știu eu ce tot ca să stau pe afară, prin parcuri sau pe stăduțe boeme.

  3. Ce va invidiez eu pe voi astia care calatoriti… Din pacate, nu am vazut inca Budapesta, am auzit ca e superb orasul. E si aproape de noi, deci…nici nu stiu de ce nu am ajuns. Putina mobilizare!
    Ce poze graitoare ai facut tu…!

  4. Am fost și eu acum câțiva ani buni în Budapesta, am făcut un revelion acolo, cu o gașcă de prieteni. Nu pot să zic că mi-a plăcut mult, deși este un oraș frumos, cu o istorie pe măsură și cu multe locuri de văzut. Dar faptul că vorbim de o altă cultură față de cea latină, a noastră, m-a făcut să văd locul și oamenii cu alți ochi. Nu am văzut zona cu pantofi pe Dunăre, era și iarnă când am fost eu, ziua mică, nu știai ce să vizitezi mai întâi, dar e foarte tristă povestea. Mi-a plăcut articolul, ai dat multe detalii, deși nu poți acoperi tot despre un oraș într-un singur articol. Te pup! Și plimbări plăcute! 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *