Dacă de orgoliu depinde fericirea mea, atunci o să îi scriu eu prima

Nici nu mai știu de când am starea asta. Nici nu mai știu de câte ori mi-a fost dor de el până să îmi calc pe orgoliu și să îi scriu. Nici nu mai știu când am încetat să mai vorbim, când am avut ultimul schimb de replici care chiar a însemnat ceva, când ne-am alintat ultima dată înainte de a începe să vorbim sec, înainte de a nu mai avea timp unul pentru celălalt, înainte de a înceta să ne mai fim priorități.

După un timp, am început să nu mai tresar la sunetul de la mesaje pentru că știam ca nu mai e el. Treptat am început sa îmi dau iar telefonul pe silent noaptea pentru că oricum nu îmi mai scria el, iar altcuiva nu îi puteam permite luxul de a mă trezi.

Am pierdut numărul mesajelor scrise, rescrise și tot netrimise, șterse într-un final. Am pierdut numărul nopților în care ne întâlneam numai în vise. Mintea mea producea scene de reîntâlnire. Mă trezeam mereu cu acel gol în suflet, acel gol pe care abia astazi a reușit să îl umple iar.

Azi nu am mai stat pe gânduri și i-am scris. L-am văzut on și am zis sa văd ce mai face. Direct. Ca pe vremuri. Și astăzi numele noastre încă țin loc de replici de salut.

M-am simțit ca și cum m-aș fi întors în august din nou. Și în septembrie. M-am simțit ca și cum toate acele vorbe ar mai fi însemnat ceva.

Am simțit cum ușor, ușor templul nostru se reclădește. Și apoi m-am gândit să îl dărâm, dar norocul meu ca nu am fost atât de insensibilă.

Nu știu ce suntem, dar știu că sufletul lui e sufletul pereche al sufletului meu.
Știu că sufletele noastre rămân prietene chiar și atunci când trupurile noastre să străduiesc să nu comunice. Ele sfidează orice orgoliu. Iar gândurile noastre se întâlnesc atât de des și când e liniște și când e gălăgie, și atunci când rămânem doar noi, dar și atunci când e atât de multă lume în jur. Dincolo de tot ce e înțeles, ceva din noi freamătă acolo pe aceeași lungime de undă. Uneori și drumurile ni se intersectează. Dar pe un drum concurent merge și orgoliul și ajunge fix în același moment și în acelasi punct.

Acum mi-e totul clar. Dacă orgoliul e cel care stă în calea fericirii mele, atunci o să îi scriu eu prima.


CITEȘTE ȘI:

  1. Destinația mea preferată e omul în brațele căruia mă regăsesc

  2. Ți-a fost vreodată dor de cineva până la lacrimi?

2 Comments Posted

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Destinația mea preferată e omul în brațele căruia mă regăsesc – Olteancă în Deplasare
  2. Ți-a fost vreodată dor de cineva până la lacrimi? – Olteancă în Deplasare

Lasă un răspuns la Alexandra Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*