M-am întors la Ibis în plină iarnă, departe de vara amintirilor mele, departe de o poveste ce a trecut. M-am întors de drag și dor. M-am întors pentru pervazul imens pe care mi se aștern poveștile, lângă geamul la care îmi adun gândurile, acolo deasupra Bucureștiului, la același etaj 8 care e mai mult decât acasă.

M-am întos la Ibis acolo unde mă întorc iar și iar pentru că e o parte din mine. M-am întors pentru că acolo mă regăsesc, acolo dau de mine întreagă atunci când mă pierd printre gânduri. Acolo îmi pun ordine în viață și mă pregătesc pentru noi începuturi.

Pentru mine, Ibis e mai mult decât un hotel, e zona mea de confort unde mă retrag să îmi fac strategiile, e locul unde îmi pun toate armele pe masă și trec la acțiune, e locul conversațiilor pline de substanță, dincolo de miezul nopții, în deplinătatea adevărului și a sincerității. Nu am ales eu așa. Simt că locul m-a ales pe mine. Simt că toate poveștile mele de acolo au avut același fir. Se spune că din fiecare călătorie te întorci schimbat. E doar o simplă cameră de la etajul 8, dar modul în care mă simt când ajung acolo o face să fie templul meu, templul în care mă clădesc un om mai puternic. Și asta pentru că creierul meu face niște asocieri tare ciudate. Pentru mulți alții va rămâne o banală cameră, un simplu pat în care se odihnesc atunci când sunt în trecere, obosiți de atâta alergat după dorințe. Rămâne o simplă fereastră la care își pierd nopțile albe atunci când somnul nu mai apare. Rămâne o bucată de geam dincolo de care se ridică mândră luna și luminează camera de parcă ar fi zi. Rămâne o draperie trasă ca să scalde totul în întuneric, rămâne o banală cameră în care sunt în trecere. Pentru mine rămâne ”locul meu”, acel loc în care nu mă simt străină. Acel loc în care nu sunt în trecere pentru că acolo las mereu bucăți din mine și în suflet port mereu acel pervaz pe care îmi aștern gândurile. Rămâne acasă pentru că amintirile îl fac să fie așa. Între noi va fi mereu o legătură emoțională pe care nu mă voi strădui vreodată să o explic cuiva pentru că e de ajuns să o simt eu.

Și am ajuns să scriu asta de la un banal bilețel pe care l-am luat în grabă de la recepție. L-am citit în lift ”welcomehome”. Pentru mine a fost suficient. Cel mai mare impact emoțional pe care putea să îl aibă vreodată un mesaj primit din locul în care mă regăsesc.

Acolo e ”acasă din București”. Acolo e pervazul unde mă așteaptă gândurile, acolo e patul în care mă așteaptă sufletul să îmi reamintească o poveste. Acolo e o parte din mine. Acolo, la etajul 8, se scrie povestea mea, deasupra Bucureștiului, pe partea cu liniștea, când se trag draperiile ca să rămân în întuneric. Acolo mă regăsesc de fiecare dată când mă întorc. Acolo îmi schimb povestea de fiecare dată și mă bucur de un nou început. Acolo mă întâlnesc cu mine.

 

Semnat,

Un oaspete de la etajul 8


CITEȘTE ȘI:

  1. Toamnă peste București

  2. Ne-am regăsit în același București al nostru

  3. Relaxare, mâncare, cafea și concert în București

  4. 3 locuri din București pe care nu ar trebui să le ratezi

  5. Cu și despre București

  6. București – VLOG

  7. Museum of Senses – locul care te provoacă să mai experimentezi încă o dată

S-ar putea să-ți placă și:

32 de comentarii

  1. Un articol de suflet. Imi place mult cum ai surprins atmosfera citez:
    `Acolo e ”acasă din București”. Acolo e pervazul unde mă așteaptă gândurile, acolo e patul în care mă așteaptă sufletul să îmi reamintească o poveste. Acolo e o parte din mine.`
    O placere sa te citesc.

  2. E foarte fain cand ajungi sa te simt atat de legat de un loc, care spre surprindere, nu e acasa, ci a devenit acasa tocmai datorita emotiilor pe care ti le-a transmis de-a lungul timpului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *