Nu cred că mai este vreo persoană care să mă cunoască și să nu știe ceva despre INTEGRALIST, despre cum m-am ”mutat” în Universitate și mi-am construit acolo un Imperiu.

Am susținut 8 workshop-uri de Microeconomie, Management și Matematică Aplicată în Economie și dincolo de toate acestea am legat prietenii frumoase cu studenții. Am realizat cât de important este să fiu acolo când au nevoie de mine, să le răspund la întrebări și să îi ajut să se pregătească pentru examene.

Într-o noapte mi-a venit ideea grozavă a acelor clipuri în care explic cum se rezolvă problemele, clipuri care au fost o adevărată mină de aur pentru mulți. Nu am explicat academic absolut deloc pentru că interesul meu este să înțeleagă oricine ce spun eu. N-am făcut INTEGRALIST pentru genii pentru că geniile nu aveau nevoie de așa ceva. Și dacă aș fi vorbit ca să înțeleg doar eu era suficient să mă uit într-o oglindă, nu să pun un clip pe youtube pe care să îl vadă și alții.

Implicarea în acest proiect a fost o dovadă că îmi pasă de studenți. Să cresc rata de promovabilitate? Niciun interes. Să mă fac înțeleasă și să îi fac pe studenți să înțeleagă cum n-au reușit profesorii lor, spre asta mi-am îndreptat eforturile. Prin acest lucru, m-am ridicat o treaptă mai sus.

INTEGRALIST a însemnat să am timp suficient să testez toate aromele de cafea de la PERON KAFE și să rămân la un sortiment preferat. Dacă trimit acum pe cineva să îmi ia o cafea nici nu trebuie să se străduiască să țină minte ce vreau, e suficient să îi spună Claudiei ”Ce bea Alexandra de obicei”.

INTEGRALIST a însemnat prieteni. În fiecare an, după sesiunea de Integralist rămân cu câțiva prieteni cu care reușesc să creez o legătură emoțională fantastică.

INTEGRALIST a însemnat mesaje drăguțe pline de inimioare și recunoștință. Aici este toată motivația mea, dovada că munca mea nu va fi în zadar și că am făcut ceea ce alții nu au reușit.

TConsider că este datoria tuturor celor care ne implicăm în învățământ să facem educație de calitate, mereu am fost pentru calitate și nu pentru cantitate. Mereu m-am dăruit pe mine ca să îi ajut pe alții să se construiască! Am fost acolo, am motivat, am spijinit, am aprins o flacără a speranței, am încurajat studenții, i-am lăsat să se exprime liber, să fie creativi și le-am reamintit să facă tot posibilul să își îndeplinească dorințele.

Concluzia acestui INTEGRALIST: Sunt o legendă!


P.S. Am mai scris despre note, evaluări și profesori de la FEAA. Îmi susțin în continuare acele idei, cu mențiunea că puțini sunt așa cum trebuie, dar aceia vor construi Imperii pe ruinele celor care o să se distrugă singuri încercând să îi distrugă pe cei buni.

P.S. 2: Despre Integralist de anul trecut, aici.


CITEȘTE ȘI:

  1. Jooble – Locuri de muncă

  2. 21 de lucruri pe care le fac studenții în sesiune

  3. Paranoia de sesiune

  4. Despre motivație și sesiune

  5. Tips & tricks pentru a te motiva în sesiune

  6. Rezolvarea problemelor de Matematică Aplicată în Economie, Anul I – Integralist

  7. Rezolvarea problemelor de Management, Anul I – Integralist

  8. 5 pași pe care îi parcurg studenții în noaptea dinaintea examenului

  9. Cel mai frumos gest de apreciere

S-ar putea să-ți placă și:

27 de comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *