Jurnal de Stagiu PhotoHotel

”Numai eu sunt responsabil să devin ce sunt capabil”. Abia târziu mi-am dat seama de profunzimea acestor cuvinte.

Am plecat în Școala PhotoHotel cu gânduri, cu temeri, cu speranțe, cu așteptări, cu o mulțime de visuri pe care să le îndeplinesc. Necunoscutul se deschidea înaintea mea fără să mă întrebe dacă sunt pregătită, m-am avântat fără să îmi pese cât de greu va fi. Aveam să primesc provocare după provocare și tot ce trebuia să fac era să le fac față.

”Aplică pentru acel job. Întâlnește-te cu acea persoană, cumpără acel bilet de avion, mută-te în orașul ăla, fă toate lucrurile de care te temi, va merita.” Cu acest gând am plecat de acasă.

Provocare supremă: 3 săptămâni fără semnal. Noroc că avem wi-fi în anumite locuri.

Ziua 0

Casa începea să se umple de fete, spațiul meu personal era invadat, lucruri înghesuite prin fiecare sertar sau colțișor al camerei, puse cu grijă ca să rămână stațiu și pentru lucrurile colegelor, grafic cu programare la duș pentru că o singură baie la 6 fete e o provocare destul de mare, iar apa din boiler se termină repede. Fețe noi, obiceiuri noi, nume noi pe care trebuia să le asociez cu persoana potrivită și să le rețin. Spre seara, într-un moment de luciditate, le-am zis fetelor că ar trebui să începem să ne simțim confortabil una cu cealaltă, să depășim timidități și ezitări pentru că în aceste 3 săptămâni ne vom fi familie una alteia. Poate că nu simțim asta acum, dar până la final lucrurile se vor schimba și e mai bine să pornim în această experiență cu acest gând.

Ziua 1

Am cunoscut întreaga echipă, team leaderii și participanții. Peste 150 de oamenii. Noroc cu badge-urile că altfel nu aș fi putut să rețin atâtea nume. Bagde-ul meu avea nevoie de un sticker. Olteancă în Deplasare is here.

Mi-am dat seama că PhotoHotel e mai mult decât îmi imaginam eu, că totul este despre experiențele pe care putem să le oferim altor oameni, că dincolo de a vinde produse sau servicii, provocarea cea mai mare este să reușim să creăm o legătură cu ei și să trăim împreună momente frumoase. Tot ceea ce în mintea mea părea tehnic a început să aibă la bază sentimente, emoții, trăiri. Mi-am dat seama că nu ai cum să ajungi la buzunarul unui client înainte de a ajunge la inima lui, că de cele mai multe ori banii nu sunt conectați cu rațiunea, ci cu sentimentele. Acea zi a fost ziua în care mi-am dat seama care este adevărul din spatele job-urilor de la PhotoHotel.

Am început cursurile de franceză și mi-am amintit de școala generală când scriam tot felul de compuneri în franceză, iar acum scormonesc după cuvinte prin locuri obscure din memorie. Am fugit la grupa Blană 2.0. Să învăț să comunic în limba franceză până la vară devine noul meu obiectiv.

Ziua 2

Prima zi de tricouri. Toți cei 140 îmbrăcați la fel, în tricouri albastru cu sigla PhotoHotel. Ah, mi se umplea inima de fericire când îi vedeam pe toți.

Am ridicat capul de struț din nisip și am văzut pentru prima dată peisajul din fața restaurantului. Era într-adevăr de poveste. Ninsoarea mă ținuse până atunci cu capul în jos, ferindu-mi ochelarii de fulgi. M-am uitat spre fulgi, nemaipăsându-mi de vreme și am simțit libertatea din plin. Pe visuri nu se depune praful, ci zăpada.

Brădet – drumul dintre Il Rifugio și Gențiana

Dezvoltarea profesională se clădește pe o fundație solidă a dezvoltării personale. Înainte de a începe să îți construiești o carieră trebuie să te modelezi pe tine ca individ, să îți dezvolți aptitudini, să devii omul potrivit nu neapărat pentru acel job, ci pentru orice job. Trebuie să înveți să fi flexibil, să te adaptezi în funcție de oameni și de specificul muncii, în funcție de echipă și de mediu, trebuie să înveți să te descurci în orice situație cu resursele de care dispui la momentul potrivit nu cu acele resurse ideale.

De la Blană 2.0 am trecut la avansați.

Ziua 3

Am început să învățăm să facem abordări. Role-play la greu.

Era ultima noapte de februarie și ningea ca în povești de parcă timpul fugea de primăvară. Mi-am petrecut seara pe terasa restaurantului și mi-am dat seama că la un vin fiert se creează legături mai profunde între oameni decât s-ar crea în mod normal la un ceai sau la o cafea.

Ultima noapte de februarie văzută de la Il Rifugio

Ziua 4

Stăteam pe marginea patului, deprimată și îmi uscam tricoul cu uscătorul de păr, întrebându-mă ce caut eu, de fapt, acolo. Mă apucase paranoia de la prima oră, îmi era dor de casă, îmi era dor să mă trezesc și să îmi văd părinții prin preajmă, îmi era dor de tabla mea cu magneți, de o oră de mate, de o zi în care să mă trezesc târziu. Mă luptam să ies din zona de confort. Îmi era dor de ea, îmi era dor de viața mea. E clar că încă nu ieșisem din bulă. Purtam conversații lungi cu cei de acasă, plănuiam revederi, începusem să număr zilele până când puteam să am din nou control asupra programului meu. Nu aveam de gând să abandonez, nu voiam să plec acasă, doar pur și simplu îmi era dor și voiam să fug să strâng pe cineva în brațe. Atâta tot. Aaa și începusem să număr zilele până duminică. (Paranoia. Mi se întâmplă des când mă trezesc devreme, în prima jumătate de oră până dau de soare.) Am ieșit din casă, am mâncat în drum spre sala de curs, împărțind mâncarea cu câinele, am mers să îmi fac o cafea și mi-am pus cel mai frumos zâmbet. Cea care am fost când am intrat în sală nu mai era aceeași persoană cu cea care stătuse tristă în urmă cu o oră pe marginea patului.

Am trecut la abordare în limba franceză. Uh!

Ziua 5

Frig. Toate perechile mele de pantaloni erau la spălat, dar nicio problemă, aveam la mine o rochiță. Good day. Potențial maxim de drăguțenie. Ziua în care trebuia să exersăm posingurile, afară. Good job. După prânz m-am schimbat în pijama. Modul boschetar activat. Nu, nu am fotografii. Le au colegii mei și e suficient. Am învățat să facem fotografii cu sărituri. God, asta mi-a amintit de o zi de vară, când eram fotograf voluntar în SummerCamp și m-am așezat în nisip, cu aparatul în mână, așteptând în jur de 50 de studenți să vină la săritură. Pe atunci, făceam fotografiile pe rafală și am prins câteva cadre incredibile.

Ziua 6

Fotografii, fotografii și iar fotografii. Seara am lipsit de la franceză ca să dorm.

Ziua 7

Ziua noastră liberă. De 2 luni tot plănuiam ce să fac în ziua liberă. Câteva ore la Paradisul Acvatic, o cafea bună din centrul Brașovului (Coffeol sau Kafea – grea decizie), o plimbare pe străzile pe care se furișa soarele. Lucruri simple, dar care mă motivau destul de mult. Totuși, am rămas în cameră și am dormit toată ziua. Trebuia să îmi revin puțin. (Eram atât de obosită pentru că am ajuns în stagiu imediat după o lună de lucru intens cu multe nopți albe, Integralist, clipurile cu rezolvări de probleme și sesiune).

Ziua 8

Am trecut la partea de vânzare care a fost prezentată impecabil, în cel mai fin detaliu cu tot cu argumente, pachete de produse și multe zâmbete.

Pe aici predomină atitudinea pozitivă, entuziasmul și buna dispoziție. Ce mai contează oboseala atunci când ai în jur oameni minunați care reușesc să îmi schimbe starea cu un singur zâmbet?

Ziua 9

Oboseala și-a spus cuvântul. Trebuia să scriu niște pachete și efectiv simțeam că adorm pe foi. Mi-am amintit că la traininguri, când simțim că îi pierdem pe participanți, facem un energizer cu ei ca să își revină. Hai, Alexandra, că doar ești trainer! Mi-am adunat colegele de cameră să facem Haka. A fost cea mai bună idee posibilă. Am râs mult și nu doar noi, ci toți din stagiu pentru că a ajuns o filmare pe grup. Toată lumea știa ce se întâmplă la camera 3.

Zilele 10 – 12

Role-play abordare în franceză și germană, vânzare în franceză, germană și engleză.

Ziua  13

Am abordat turiștii de pe pârtie și le-am făcut fotografii. Nu a mai contat frigul. După practică am plecat întreaga echipă cu Vali în Poiană la triatlon.

Seara party.

Ziua 14 

Fotografii și cafeaua mea preferată de la Kafea.

Surprinsă de un alt fotograf care era în trecere prin Brașov – Photocredit: Dorin Andreescu

Ziua 15

În viață nu primești ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi. Au trecut 2 săptămâni în care mi-am neglijat acea pasiune care mă definește, în care nu am putut să fiu eu 100%, în care simțeam că ceea ce m-am străduit să construiesc în ultimii 2 ani începe ușor ușor să dispară, așa că am luat atitudine înainte de a mă pierde de tot. Ca să devin cea mai bună versiune a mea, trebuia să duc totul la un alt nivel și să îndrăznesc să îmi negociez abilități și dorințe.

Ziua 16

Training de comunicare cu Paul Ardeleanu. A fost momentul în care mi-am găsit ”de ce”-ul și mi-am trasat obiectivele.

Mi-am dat seama că încercând să mă schimb prea mult, mă voi pierde pe mine. După tot acest timp, am înțeles cine sunt și ce vreau cu adevărat. Mi-am dat seama de potențialul meu și cum aș putea să îmbunătățesc versiunea mea actuală pentru că îmi promisesem cândva că ”a better me is coming” așa că lucrurile au luat o întorsătură ciudată, dar care mă definește.

Ziua 17

M-am trezit mult mai devreme, cu zâmbetul pe buze, plină de entuziasm și pregătită pentru o nouă provocare. M-am regăsit. Sunt cine mi-am dorit să fiu și ce m-am pregătit, am devenit ceea ce am fost capabilă să devin.

Zilele 18 – 20

Am vloguit liniștită și am început să pun bazele acestui articol. Între timp, colegii mei au fost împărțiți pe grupe în funcție de destinația în care au fost repartizați și au început practica specifică. Hard work.

Ultima zi a fost încărcată de emoții. Ultima cină, ultimul prânz împreună, ultima cafea în cana cea neagră, ultimele momente petrecute în compania celor de la Il Rifugio, în locul care ne-a fost casă pentru cele 3 săptămâni, ultima îmbrățișare până la revedere pentru că nu va fi și ultima dată când revăd acești oameni minunați.

Alături de Dan Mălureanu – fotograf

Concluzii

Acest stagiu mi-a depășit așteptările cu mult, atât prin prisma cunoștințelor pe care le-am dobândit cât și prin prisma oamenilor faini pe care i-am cunoscut. De la fiecare am învățat câte ceva, iar unii dintre ei au ajuns să însemne prea mult pentru mine, inclusiv familie. A fost o experiență complexă care m-a ajutat să fac față unor provocări, să mă cunosc mai bine și să îmi caut acel ”de ce” puternic ce m-a făcut să îmi dau seama cine sunt cu adevărat și ce vreau să fac de acum înainte. Dincolo de oboseală, frig, zăpadă, ploi, franceză, cafea în cana cea neagră, vin fiert, fotografii, Haka, abordări sau vânzări, rămân relațiile pe care le-am legat cu oamenii de acolo și rămâne să îmi respect promisiunea de a-i vizita în destinații. Provocări au fost la tot pasul, însă acum le privesc ca pe niște amintiri frumoase, ca pe niște cărămizi ce au contribuit la consolidarea imperiului meu. După acest stagiu nu mai pot rămâne același om. M-am întors acasă mai bogată în prieteni, mai bogată în amintiri și experiențe, mai puternică și cu o dorință arzătoare de a face tot posibilul să îmi îndeplinesc fiecare vis. Le sunt recunoscătoare tuturor pentru amprenta pe care și-au lăsat-o în viața mea, pentru investiția pe care au făcut-o în mine, pentru atenția la detalii și pentru tot ce înseamnă ei pentru mine.


CITEȘTE ȘI:

  1. Adevărul din spatele job-urilor de la PhotoHotel

  2. O să îmi petrec toată vara pe o insulă cu PhotoHotel

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*