Se ridică măreț dintre palmieri și frunze de tot soiul și parcă domnește peste întreg cuprinsul. E un fel de Dumnezeu la care ajungi după ce treci de toți sfinții. Parcă te chemă și îți e teamă să te duci. Îți dorești asta, dar e o provocare atât de mare încât te tot întrebi dacă o să poți să îi faci față. Și apoi începi să îți faci tot felul de scenarii în minte. Ca mai apoi să îți iei inima în dinți și să te îndrepți spre el cu toate dorințele atârnând de un fir de păr, cu inima ajunsă în stomac, cu emoții, temeri și whatever, du-te! Stăteam liniștită la coadă și mă gândeam dacă să fac conversație cu tipul din spatele meu, apoi am zis să îmi văd de treaba mea și să mă concentez pe respirație până nu îmi dispare și ultima fărâmă de curaj. 100 de persoane înaintea mea. Mă întrebam dacă merită așteptarea. Hmm…special pentru acest tobogan mă întorsesem în Tenerife și acum eram atât de aproape, doar nu puteam să renunț. Vedeam destui bărbați care renunțau după ce ajungeau sus și vedeau priveliștea de acolo. Îmi spuneam în gând: ”Acum ori niciodată!” Am rămas. Mi-am legat motivația de descrierea pe care o să o pun la clip, de vlogul care o să apară pe Youtube când mă întorc acasă, de reacția mamei când o să vadă că am făcut-o și pe asta, de ce o să simt când o să alunec aproape în gol de la 28 m. Îmi spuneam că sunt doar 3 secunde și o să treacă repede. Număram până la 3 și respiram. (Ce-i drept, coborârea a durat 10 secunde)

Nu este genul de parc de distracții acvatic la care te-ai aștepta. E atent gândit până în cel mai fin detaliu, e un întreg complex unde poți găsi distracție, relaxare, mâncare, piscină cu valuri, tobogane, un râu artificial, rechini, e o monstruozitate (în sensul bun) care se întinde pe 18 ha, adică e de 2 ori și ceva suprafața Craiovei care este de 8 ha. Voiam să spun că e cât un cartier, dar el e cât 2 orașe. Practic, este cea mai mare construcție în stil thailandez din afara Thailandei. Siam Park este declarat Numărul 1 în lume pentru a patra oară la rând, conform TripAdvisor și își merită pe deplin locul. Înainte de a merge la Siam ar trebui să aveți în vedere câteva aspecte.

1. Programul de vizită

Siam Park este deschis zilnic între orele 10:00 și 17:00, însă toboganele încep să se închidă cu o jumătate de oră mai devreme și până la ora 17:00 trebuie evacuate toate persoanele sau mai bine zis direcționate spre ieșirea atent gândită, cu magazine de suveniruri la tot pasul. Dacă la intrare veți fi opriți să vi se facă fotografii, la ieșire veți găsi toate fotografiile din ziua respectivă printate și aveți ocazia să le achiziționați (6 euro/buc).

2. Tariful de intrare și alte oferte

Prețul unui bilet de intrare este 35 euro pentru adulți și 24 euro pentru copii. Pe site găsiți tot felul de oferte și servicii (ex: prânz inclus sau băutură). De asemenea, dacă achiziționați Twin Ticket aveți acces la Siam Park și la Loro Parque la prețul de 60 euro pentru adulți și 41,50 euro pentru copii, adică beneficiați de o reducere de 10 euro. Loro Parque este parcul zoologic numărul 1 în lume, încă nu am ajuns acolo, dar o să vă povestesc la sfârșitul verii care e treaba cu el. La plecare, veți primi un voucher de 50% pentru un bilet la Siam dacă îl achiziționați pe loc și îl utilizați în maxim 15 zile. Oricum nu aveți timp să vizitați într-o singură zi tot ce e acolo și nici să vă dați în toate toboganele așa că nu ar strica să reveniți.

3. Tarif separat pentru vestiar, cu restituire parțială

Pe lângă tariful de intrare, se percepe un tarif separat pentru vestiar (dulapul mic este 8 euro), însă la plecare vi se înapoiază 5 euro. Cheia este legată cu un șnur și în cel mai bun caz ar trebui prinsă la încheietura mâinii, cu grijă să nu se desfacă pentru asta ar mai lipsi să pierdeți cheia pe acolo și să plătiți alte taxe ca să vă recuperați lucrurile. După părerea mea, ar trebui să ia exemplu de la Therme cu brățările – card, mai ales că e destul de incomod să te tot plimbi la vestiar după bani dacă vrei să cumperi ceva. O altă alternativă ar fi să îți lași lucrurile pe șezlong și să mergi pe încredere că nu o să îți dispară nimic în situația în care plecați toți în piscină sau la tobogane și lucrurile rămân nesupravegheate (pentru că nu se va sacrifica nimeni din grup să stea aiurea pe șezlong în loc să se distreze în tobogane. Asta dacă nu călătoriți cu bunicii și vor vrea doar să se relaxeze).

4. Tobogane

Lazy River – cel mai relaxant tur de la Siam, în care plutești întins pe un colac, fie singur, fie împreună cu cineva, de-a lungul unui râu artificial, de o culoare superbă, printre liane, palmieri, cascade, la un moment dat contrar oricărei legi gravitaționale, vei urca pe o bandă și sus începe distracția. Prinzi avânt pe un tobogan ca mai apoi să revii la ritmul leneș cât timp treci printr-un tunel ca să poți admira rechinii. Turul acesta durează în jur de 30 de minute, pe o lungime de aproape 1 km.

Există și un orășel pentru copii, un super loc de joacă în care micuții se bucură de apă și de soare.

Pentru adulți, amintesc câteva dintre denumiri: Dragon, The Volcano, Jungle Snake, The Giant. Pe acestea știu sigur că le-am încercat, știu că purtam discuții cu mine și îmi căutam argumente ca să rezist la cozile imense. Și vă spun din suflet că merită așteptarea. Nu-s tobogane, sunt doze pure de adrenalină. Dacă vreți puteți să le studiați de pe site sau Youtube ca să știți la ce să vă așteptați. Eu am preferat să rămână surpriză și m-am ghidat după harta primită la intrare și după nenumăratele hărți expuse din loc în loc. Mă uitam cum se numesc, câte sunt și unde sunt, apoi începeam să le bifez în minte. În unele dintre ele trebuie să vă dați câte 4 într-un colac, însă nu vă faceți griji dacă sunteți mai puțini pentru că vă găsiți parteneri de adrenalină sus.

5. Tower of Power

Siam Park găzduiește celebrul tobogan Tower of Power, cu o înălțime de 28 m, o înclinație de 80^ și un tub care trece printr-un bazin cu rechini. M-am dus la Siam special pentru acest tobogan. De fapt, m-am întors în Tenerife special pentru el (și pentru vulcan pe care nu am apucat să urc). Senzația e maximă! Coborârea durează doar 10 secunde (eu mă încurajam că sunt doar 3 secunde și trec imediat). Priveliștea de sus este magnifică. Se vede întreg Siam, Las Americas și oceanul, ești atât de aproape de cer, te uiți în jos și te gândești că ai o coborâre atât de verticală încât trebuie să stai pe spate cu mâinile pe piept (ma rog, pe umeri) și picioarele încrucișate. Trebuie să uiți că îți e frică, să uiți de emoții ca să îți menții poziția. Nu am avut curajul nici să țip ca să nu îmi intre apă în gură și să mă înec pe acolo. Am închis ochii și mi-am ținut respirația până jos. Când am ieșit din piscină îmi tremurau picioarele și în clipul de mai jos este o filmare la cald pentru că am vrut să vă redau exact emoția unei astfel de experiențe. De aici vă luați doza de adrenalină asezonată cu ideea că prin zonă sunt rechini și vă desparte doar o bucată de sticlă. Oricum nu îi vedeți pentru că trecerea e prea rapidă și pentru că e destulă apă încât să țineți ochii închiși.

6. Fast Pass

Trecerea rapidă e vitală atunci când e o coadă de o oră la tobogan. Nu exagerez. Atât am stat pentru 15 secunde de distracție. Am stat mai mult la rând decât să ne dăm în tobogane, nu am apucat să le încercăm pe toate într-o singură zi și în final ne-a costat mult mai mult (nu bani, ci timp, răbdare, nervi, așteptare). Tichetul Fast Pass costă în jur de 15 euro (citiți cu atenție ce avantaje vă oferă alte tipuri de bilete în afară de cel simplu) și vă asigură trecere rapidă o singură dată la fiecare tobogan, dar vă garantez că este suficient. Mai sunt destule la care nu trebuie să așteptați atât de mult. Noi am stat câte o oră doar la The Dragon și Volcano.

7. Restaurante

Oh, sunt destule și cu specific divers așa că aveți unde să vă răsfățați papilele gustative.

8. Suveniruri

Există tot felul de magazine de unde vă puteți achiziționa prosoape, costume de baie, magneți, vederi, brelocuri și alte zdrăncănele…doar vă spuneam că e cât 2 orașe.

Tower of Power a fost pe lista mea de dorințe și m-am întors în Tenerife pentru rechini și adrenalină. Nu știu pe unde mă va duce următoare dorință, cât de departe, cu cine sau cum va fi, dar abia aștept să vă povestesc și alte experiențe.

Pe voi unde vă duc dorințele?


CITEȘTE ȘI:

  1. 5 atracții turistice din Tenerife

  2. De ce nu sunt suficiente 4 zile în Tenerife?

  3. 9 destinații în care trebuie să ajungi în 2018

  4. Vlog Tenerife

  5. 9 plaje din Tenerife pe care trebuie neapărat să le vezi

  6. Explorează Tenerife ca un localnic

S-ar putea să-ți placă și:

31 de comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *