Tropea – orașul de pe Coasta Zeilor

În Tropea am ajuns la timp pentru un apus superb. Despre orașul Tropea se spune că a fost construit de Hercule la întoarcerea din Spania, pe Costa degli Dei, cum este denumită această parte frumoasă din sudul Italiei, regiunea Calabria. Nisipul alb îi conferă o aură de Caraibe, casele sunt construite pe stânci, deasupra mării, al cărei albastru e ireal de frumos și nu degeaba poartă numele de Coasta Zeilor.

Despre Tropea am auzit întâmplător, apoi am citit experiența unei prietene care a fost acolo și ușor-ușor toate drumurile au început să ducă în Tropea. Ce Roma, ce Milano, Ce Veneția? Când Italia are o mulțime de alte comori încă ascunse de goana nebună a turiștilor. Nefiind atât de cunoscut, orașul încă își păstrează liniștea. O liniște tipică Italiei, o liniște plină de romantism, o liniște de poveste. De Italia m-am îndrăgostit târziu, dar repede, anul trecut în septembrie când am petrecut o zi în Bergamo. Atâta liniște încât nu pot să o descriu. Și atâta frumusețe. În mai puțin de un an, am ajuns aici de 3 ori.

Mi-am dorit o vacanță singură, să mă bucur de liniște și am nimerit în locul perfect. Am găsit zbor direct din București către Lamezia Terme și îmi permit să fac o paralelă cu litorarul românesc, în ceea ce privește localizarea. Lamezia Terme e un fel de Constanța, de la aeroport de ajunge cu un autobuz până la Lamezia Terme Centrale, unde se află gara. O gară veche, plină de haos. Biletele se procură de la un automat/tonomat și sunt valabile 4 ore de la validare. Există un aparat în gară unde se validează biletele. Nu uitați acest aspect. Tropea Express străbate Costa degli Dei din Lamezia Terme Centrale (Gara Constanța) până în Rosano (Mangalia), iar Tropea se află cam pe la jumătatea distanței (Costinești), fiind a șasea stație.

M-am cazat la ultimul etaj al hotelului Tropea Boutique, camera mea având vedere la mare și la apusuri de poveste. Deasupra hotelului se află terasa, unde se servește și micul dejun.

De primul apus m-am bucurat pe terasă, alături de rândunicile care se apropiau și apoi se pierdeau în zare și iar reveneau, desenând linii curbe pe cerul roșiatic. În zare, la linia orizontului se vedea fumegând vulcanul Stromboli, al cărui con atinge înălțimea de 3000 m, în condiția în care insula pe care se află are suprafața de numai 12,6 km pătrați. Așa frumusețe! ❤

Stromboli fumegând la apus

Apusul ascunde unele dintre cele mai frumose povești ale omenirii și ale soarelui deopotrivă. Acolo, în liniște, la linia orizontului, unde cerul se unește cu marea.
Poate că ne-a fost dat să ne bucurăm de un număr limitat de apusuri, dar e de datoria noastra să le transformăm pe fiecare în povești.

Italia se menține mereu la înălțime, atât la propriu cât și la figurat. Orașul Tropea este împărțit în orașul de sus construit pe stânci, deasupra mării, unde se află și centrul istoric și marina, partea de jos, cu plajele și portul.

Ca un far ce veghează orașul se ridică pe o stâncă mănăstirea Santa Maria dell’Isola. Impunătoare și atât de misterioasă, înălțată pe o stâncă să poată să vegheze asupra orașului, poziționată pe mare ca să conducă soarele spre alte zări, iar dincolo de ea e un parc superb, cu brazi, arbuști și cactuși printre care zburdă în voie iepurașii, iar în capăt spre mare se înalță către cer o cruce de fier.

Am stat în partea de sus, foarte aproape de centru. Am împărțit plaja în 3 zone, astfel: până în stâncă zona I, între stâncă și port zona II și dincolo de port zona III și le-am explorat pe rând.

Zona I – destul de liniștită, aici cred că se relaxează doar localnicii. Plaja e plină de pietre și aveți nevoie de încălțăminte specială care se găsește la orice magazin cu chestii de plajă din partea de sus. Sub stâncă se formează un fel de grotă prin care se ajunge în zona II, însă direct în mare.

Pe aici se trece în zona II, dar nu pe plajă, ci în apă și undeva în dreapta se poate înota până la plaja din grotă.
Timpul se scurge precum nisipul, sfidându-mi dorințele, urmând necurmat legile fizicii și ale Universului deoportivă, fără să îi pese că eu vreau să rămână cu mine, să mai stea măcar o clipă în palmele mele. Nisipul. Timpul.

Zona II – aici e sufletul plajelor. Apa limpede potrivită pentru snorkeling, o grotă ce adăpostește o bucățică de plajă, undeva în larg (mi-a fost frică să înot singură până acolo), o terasă de unde mi-am luat zilnic margherita și limoncello. Zona aceasta este cea mai aglomerată, de asemenea este și cea mai relevantă pentru Tropea, cea care se găsește în majoritatea fotografiilor, este și preferata mea și nu numai pentru că a fost inclusă în top 20 cele mai frumoase plaje din Europa de către The Sunday Times (ziar britanic).

Zona III – începe cu un restaurant ce are o terasă superbă și plajă privată și apoi se continuă plaja sălbatică, aproape pustie, până încep să se zărească două-trei bărcuțe semn că de acolo se poate pleca pe mare.

Am avut o rutină perfectă în Tropea. De fapt, putem spune că mi-am făcut siesta. Mă trezeam în fiecare dimineață la 8 și mă pregăteam să merg la micul dejun (făcea doamna de acolo niște clătite americane dumnezeiești pe care le-am mâncat simple pentru că orice adaos de dulceață îmi părea că le strică farmecul), apoi plecam la plajă. Dacă dimineața alegeam să cobor treptele de lângă hotel și să merg prin partea de jos, mă întorceam de la plajă prin partea de sus și invers ca să mă bucur de ambele priveliști. Când ajungeam la plajă, treceam pe la terasa despre care v-am povestit mai devreme ca să îmi iau apă și reveneam apoi după pizza și limoncello. O singură dată am stat să mănânc la terasă, în rest îmi luam mâncarea la pachet ca să mănânc pe plajă. După ce înotam puțin, citeam. Uneori se întâmpla să ies din apă alergând spre agendă să îmi notez o idee și sfârșeam prin a scrie un întreg articol (vă las link-urile la final pentru că mi-a ieșit ceva din altă galaxie). Pe la 16:00-17:00 plecam de la plajă să mă odihnesc puțin, dar mereu stăteam în pat și vorbeam cu prietenii, apoi mă pregăteam să ies să văd apusul, mereu din alt loc. După apus, mă plimbam prin centru ca să găsesc un restaurant drăguț pentru cină. În weekend era foarte aglomerat peste tot și abia găseam o masă pentru o persoană (a fost pentru prima dată când am simțit un inconvenient în călătoriile solo, dar s-a rezolvat când m-am întors la That’s Amore, unde m-au recunoscut băieții și m-au rugat să aștept 10 minute până se eliberează o masă. Între timp m-au servit cu prosecco. Ce ziceam de inconveniente?)

M-aș fi gândit să pun orice în cafea, dar nu și fistic. Cei de la That’s Amore Tropea au pus, iar rezultatul e irezistibil. Oricui veți cere o recomandare de restaurant în Tropea vă va spune That’s Amore.

 

Străduțele înghesuite ale Italiei au un farmec aparte și parcă cer să fie străbătute la pas, agale, fără hartă, fără sens, pentru că frumusețea lor vă va îndruma pașii pe drumul potrivit. Ce mi-a plăcut cel mai mult la Tropea nu a fost marea de care oricum sunt îndrăgostită până peste cap, cât au fost străduțele boeme, înghesuite și terasele ascunse printre clădiri, mașini și oameni făcându-și loc pe aceeași bucată de pământ dintre două ziduri ce nu ar vrea să lase pe nimeni sa treacă.

În sufletul meu dansează doi palmieri pe o plajă goală, lăsând urme fine pe nisip. De pe stânci, privesc timide rândunicile ascunse sub un acoperiș, apoi se alătură și ele spectacolului. Tropea este despre două lumi, lumea de sus și lumea de jos, fiecare văzând spectacolul cu alți ochi. Eu perind prin altele, mă strecor printre palmieri și rândunici, trag aer în piept și zâmbesc. Azi e o nouă zi. Soarele strălucește și pentru lumea de sus și pentru lumea de jos. Fiecare are propriul ei albastru, una cerul, una marea, dar niciuna nu se plânge. La apus, se îmbină totul și formează un întreg.

Câte povești spune apusul?
• Câte are timp.
• Și cui i le spune?
• Nouă, dragule. Dacă știm să le ascultăm.

Unele apusuri ascund povești. Altele doar tăceri. Mai sunt unele care nasc întrebări fără răspuns, pe când la altele primești răspunsurile. Dar toate schimbă ceva în tine. Pur și simplu, nu mai poți fi același după un apus. Te îmbogățește când își revarsă frumusețea. Îți umple sufletul chiar dacă tu te străduiești să îl ții închis. Apusul nu e despre soare sau mare sau cer. E despre noi. Și despre cum ne schimbă.

Tropea e despre înălțimi și despre frumusețea văzută de sus, despre liniște și libertate. Dacă m-aș muta acolo, aș ieși în fiecare zi să văd apusul dintr-un loc nou și aș scrie câte o poveste pentru fiecare. Și aș face o zi maraton în care să mă trezesc devreme ca sa merg pe partea cealaltă a Italiei să văd răsăritul, m-aș bucura de un limoncello la umbra unui palmier, aș sta puțin să mă gândesc ce să aleg dintre pizza și paste și apoi aș alege supa crema de roșii, după care m-aș întoarce în Tropea pentru un apus. Și o noapte pe Stromboli. Și sa fie luni. O grozavă zi de luni.

Tips & Tricks

Există excursii aproape zilnice pe Insulele Eoliene, cu plecare de la 6-7 dimineața din port (o să vă preia cei de la agenție din fața hotelului și o să vă ducă ei în port sau vă puteți trezi mai devreme să mergeți pe jos până acolo, bucurându-vă de un cappucciono sau de gelatto). Excursia costa 35-45 euro.

În fiecare Luni și Joi noaptea se face excursie la Stromboli, care este unul dintre cei mai activi vulcani de pe planetă, aflat într-un stadiu de erupție continuă încă din 1932 – excursia se numește Stromboli by Night (am uitat cât costă, dar oricum nu mai mult decât cealaltă), se merge cu barca până aproape de insulă, în spatele vulcanului, de unde se observă foarte bine fumegând, iar uneori și lava țâșnind. Evident, fotografiile de promovare sunt făcute cu drona, iar din barcă nu se vede exact așa. Am ratat excursia pentru că eu am stat în Tropea de miercuri până duminică și am aflat de ea abia vineri.


CITEȘTE ȘI:

  1. Ce gust are apusul când se transformă în poem?

  2. Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea

  3. Aș fi vrut să-ți fiu plajă la nesfârșit

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Cât costă o vacanță în Tropea | Buget de vacanță – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*