Care e treaba cu notele și cu evaluarea?

De ce e praf sistemul nostru de învățământ?

Da, așa e, oricât am încerca să negăm. Hai mai bine să recunoaștem și să ne asumăm asta! E praf pentru că nu se asigură îndeplinirea obiectivelor de învățare și asta pentru că e greșit modul de evaluare. Evaluarea, în acest caz, e echivalentă cu notarea. Adică, notele pe care elevii le primesc nu reflectă gradul cunoștințelor pe care le dobândesc. Dacă ar fi așa, nimeni nu ar mai copia la examene.

De ce se copiază?

Pentru că cerințele profesorilor cu coincid cu interesele elevilor. Mulți ar spune că nu contează ce vor elevii, că ei nu știu, n-au habar, sunt mici ”Ah, ce știu ei micuții?”. Exact. Ce știm noi? Știm lucruri destul de simple că nouă nu ne place să ne complicăm așa cum se complică adulții. Știm că de cele mai multe ori ceea ce învățăm nu ne este util. Aici o să vreau să vorbesc strict despre facultate. (Cred că am depășit momentul în care învățăm ca să ne stimulăm gândirea, memoria, capacitatea de a reproduce întocmai ceea ce am memorat) Vrem ceva logic, pe care să putem să îl punem în practică și care să ne ajute în viață. Atunci când subiectele la examene încep cu ”Definiți…”, ”Clasificați…”, 90% dintre studenți își scot telefoanele și caută răspunsurile. Dacă întrebările ar începe cu ”Ce părere aveți despre…”, ”Cum considerați că…”, 80% dintre studenți ar începe să își pună neuronii în mișcare și n-ar mai muri de plictiseală. Aici m-ar contrazice profesorii că noi nu trebuie să ne dăm cu părerea, ci că învățăm lucruri concrete. Bun. Și peste o săptămână sau o lună cine își mai aduce aminte definiția sau explicația aia concretă? Măcar ce opinie avem cu privire la orice reușim să ținem minte. Ar trebui să fim educați să trecem prin filtrul gândirii informațiile.

Există vreun compromis?

Din nefericire, da. Marea majoritate a elevilor urmăresc să ia note cât mai mari pe cunoștințe cât mai puține. Dacă nu găsesc ceva util în ceea ce au de învățat nu se mai străduiesc să o facă și aleg să copieze. Astfel iau notă mare și toată lumea e fericită. Iar profesorii tolerează asta. Măsurile pe care încearcă să le adopte pentru a descuraja copiatul nu au nicio treabă cu realitatea. Dacă într-adevăr ar vrea să oprească asta, cerințele la evaluări nu ar mai fi de forma celor care necesită reproducerea a ceea ce s-a memorat (sau ar fi trebuit să se memoreze) noaptea trecută. Dar toată lumea e comodă. Elevii vor note mari, iar unii profesorii încearcă să ofere asta. Astfel, se vânează notele, ci nu acumularea de cunoștințe, evoluție, dezvoltare și alte chestii pompoase ce numai în CV-uri mai apar (trecute superficial că sună mai bine și poate cresc șansele de angajare).

Pe ce se dau note?

Pe orice și pe nimic concret sau care să aducă vreun beneficiu pe termen lung elevului. Asta pentru că totul e gândit pe termen scurt, extrem de scurt. Scriu din perspectiva elevului de nota 10 care a ajuns să îi învețe matematică pe o mulțime de alți elevi ai căror profesori de la clasă nu reușesc acest lucru. S-a ajuns să se dea puncte pe prezențe, pe achiziția de cărți/CD-uri sau alte materiale. Dumnezeule, spre ce ne îndreptăm? Mie mi-ar fi rușine să acord puncte elevilor ca să vină să mă asculte. M-aș strădui să le ofer informații utile, să aleg moduri de predare care să îi atragă, să îi ajut să își dezvolte gândirea logică și creativitatea, să pun o cărămidă la dezvoltarea lor personală sau profesională. Dacă vreau să vorbesc despre ceva, mă duc în fața oglinzii și vorbesc, nu șantajez pe nimeni să vină să mă asculte.

De ce toată lumea vrea note mari?

Pentru că totul a început când eram mici și părinții ne certau când luam o notă mică. Cred că nu există nimeni care să nu fi auzit replica ”X de ce a putut să ia 10 și tu nu?”. De atunci s-a implantat în memoria elevilor faptul că trebuie să ia 10 și pentru asta sunt în stare de orice. La ce folosește acel 10? Fix la nimic, dacă nu are în spate și cunoștințe solide. Ah, crește prestigiul, încrederea de sine, stima, părinții se laudă prietenilor, bla bla bla. Inculpatul trece clasa și el abia își mai amintește tabla înmulțirii, dar ”copilul meu” e urcat pe un piedestal și nu ar trebui să îl dăm jos de acolo.

Treziți-vă la realitate, părinți, copii, profesori! Prostia poate să poarte haina unui 10 destul de ușor.

Ce se poate face în acest sens?

Să se pună accentul mai mult pe dezvoltarea personală și profesională, pe acumularea de cunoștințe, pe conexiuni între elemente, fenomene, pe corelații, pe legături, pe corelarea teoriei cu practica și nicidecum pe note. Avem nevoie de cursuri atractive în urma cărora să învățăm ceva.

Profesorul – prieten sau dușman?

Nu o să vorbesc despre cum e, ci despre cum ar trebui să fie. În primul rând, în aceeași tabără. Elevii trebuie să colaboreze cu profesorii lor, pentru că aceștia sunt puși la catedră în primul rând, să îi ajute și să îi învețe, și apoi să îi evalueze. Cred cu tărie în puterea exemplului și în puterea feedback-ului. Notele nu reprezintă feedback. Sunt doar apreciezi subiective ca rezultat al îndeplinirii unor criterii de multe ori aberante. Da, sunt și elevi care primesc nota 10 pentru că au cumpărat o revista. Și atunci ce mai reprezintă nota? O evaluare sau o strategie de marketing care se concretizează în creșterea vânzărilor anumitor produse?