E ca o gară ce își așteaptă trenul, acel tren care are ca destinație un zâmbet, o dorință, e ca un peron de unde vin și pleacă atâția hoinari, e o mică Grecie în Craiova. Are acel ceva ce îmi amintește de vara ce a trecut și care, fără să vreau, mă face să visez la o nouă călătorie. E locul de unde îmi iau energia aproape zilnic. E ceea ce așteptam de mult în orașul meu. E cafea pentru suflet. În paharul acela sunt atâtea emoții. În inimioara pe care mi-o face Claudia din lapte îmi văd întreaga Grecie. Acolo parcă mă întâlnesc cu mine din vacanță. Mereu sunt întâmpinată cu un zâmbet. A fost dragoste la prima vedere.

Claudia, tipa super care a adus Grecia în Craiova
Un fel de călătorie în jurul lumii
Nu se poate cappuccino latte fără scorțișoară.

A fost fix ce căutam și mă bucur că am descoperit un colț de vară în plină iarnă. Trecusem de atâtea ori prin fața acelui loc, dar nu-l observasem până într-o dimineață când mă îndreptam grăbită spre Universitate, deja cu un pahar de cafea în mână. Văd mare scris coffee to go și îmi zic în sinea mea “la pauză vin aici să îmi iau o cafea”. Nu am putut să încep workshop-ul până nu m-am întors să o testez. Pur și simplu, ceva din acel loc mă chema înapoi. Trebuia să încerc un cappuccino dublu cu cookie. Treptat, am testat toate aromele. Aceasta rămâne preferata mea. Sunt un om cu cafeaua mereu la el. La birou, acasă, pe stradă, în tren, la plajă, în sala de curs, la training, pe munte, oriunde. Pot spune că sunt într-o relație cu cafeaua și cafeaua este într-o relație cu mine.

Cappuccino dublu cu cookie se mai poate numi și ”ce bea Alexandra de obicei”.
Artă, baby, artă! Așa frâng eu inimi cu zahăr brun și scorțișoară.
Într-un maraton de INTEGRALIST am optat pentru un ceai de mentă și scorțișoară. Pentru că scorți și pentru că prea multă cafea.

De ce Peron Kafe?

  1. Pentru gust.
  2. Pentru Claudia care mă întâmpină mereu cu un zâmbet.
  3. Pentru că e în drumul meu spre Universitate.
  4. Pentru că și dacă nu ar fi tot aș trece pe acolo.
  5. Pentru că mă face să zâmbesc.
  6. Pentru un super vibe.
  7. Pentru că mă face fericită.
  8. Pentru că toți prietenii mei îmi mulțumesc că le-am recomandat Peron.
  9. Pentru că îmi place să văd fețe cunoscute când trec pe acolo.
  10. Pentru că e ca un peron pe care îmi aștept trenul fericirii.
  11. Pentru energia.
  12. Pentru Freddo Cappuccino care chiar dacă nu are 2 shot-uri de Jäger are 2 shot-uri de esspreso.
  13. Pentru mine.
  14. Pentru că săptămânal primesc o cafea gratis (au promoție 6+1).
  15. Pentru fața Claudiei când o să citească asta.
  16. Pentru că vreau să o fac și eu pe ea fericită așa cum mă face ea pe mine cu acea cafea.
  17. Pentru Grecia.
  18. Pentru că Stelios îmi amintește de Grecia.
  19. Pentru amintiri.
  20. Pentru tot ce poate să însemne cafeaua pentru mine.
  21. Pentru că nu e zi în care să ajung la Universitate fără să trec pe la Peron.
  22. Pentru că nu am reușit să adorm până nu am scris aceste rânduri.
  23. Pentru că am vrut să notez doar o frază și a ieșit acest articol.

Freddo m-a pierdut pe la shot-uri.
După ce încerci tot nu mai e așa greu să îți alegi ceva.

Trenul tău a ajuns la Peron?

S-ar putea să-ți placă și:

38 de comentarii

    1. Hai la Craiova. Sau îți pot recomanda Coffeol (București, Brașov, Ploiești), Second Cup (Universitate Bucuresti) Gloria Jeans Coffee’s (Mall Constanța și București), Kafea (Brasov), Ted’s Coffee. Astea îmi vin în minte acum. ❤

  1. Se pare ca astfel de cafenele mici si cochete, sunt in mare voga. Am auzit ca sunt cateva si prin Bucuresti si chiar sunt frecventate si de vedete. N-am baut pana acum cafea sau capucino cu scortisoara si imi starnesti curiozitatea

    1. Îți recomand cu mare drag. Din București îți recomand Coffeol, Second Cup, Gloria Jeans Coffee’s, Ted’s Coffee. Cu siguranță sunt mult mai multe excepționale, dar nu am apucat eu să le descopăr. ❤

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *