Recenzie ”Străinul de lângă mine” de Irina Binder

Nu sunt eu fană Irina Binder, ba chiar “Fluturi” nu m-a prins deloc. Din cele 100 de pagini citite, mi-a plăcut o sigură jumătate de pagină, am plâns și apoi am abandonat lectura. Am pus mâna pe “Străinul de lângă mine”, în tren, de la o prietenă pentru că nu mai aveam baterie și nici nu puteam să adorm. Am citit jumătate, apoi am fugit în Tropea cu ”Exerciții de echilibru”. De pe plajă mă tot întrebam oare ce o sa se întâmple cu Alex și Selena? Oare Eduard o să își dezvăluie identitatea? Mi-am făcut tot felul de scenarii în cap. Asta înseamnă să te prindă o carte.

Am crezut că ”Străinul de lângă mine” e despre alegeri greșite, despre iubiri care ajung niște străini cu care împărțim patul și viața, despre oameni cu care locuim, dar pe care nu ajungem să îi cunoaștem suficient și avem parte de astfel de surprize. Am avuți câțiva străini lângă mine pe care i-aș fi vrut ”pentru totdeauna”, dar am reușit să plec la timp și mă întrebam cum va decurge povestea personajelor din carte.

M-am înșelat. Nu era nici pe departe ce îmi imaginam eu și am găsit o poveste despre teama de a ieși în lume așa cum ești și despre confortul de a te ascunde în spatele unui profil de Facebook fals, despre iubiri pierdute și regăsite, despre încrederea în sine și despre triumful binelui. Irina Binder înzestrează personajele cu capacitatea de a scoate ceva frumos din tot haosul în care se zbat. ”Străinul de lângă mine” e o carte care îți ajunge la suflet și din care poți desprinde câteva lecții fantastice, dacă ești puțin atent. Puteți învăța foarte bine din greșelile altora fără să fiți nevoiți să greșiți voi pentru că veți vrea să dați timpul înapoi ca să schimbați ceva și nu se mai poate.

”- La ce te gândești?

-Mă gândesc la toți oamenii care au posibilitatea să se îmbățișeze, dar se poartă ca niște străini.” Acum serios, câți suntem în situația asta? Când am îmbrățișat pe cineva ultima dată fără să ne pese cine ne vede, cine ce zice, câtă lume e în jur?

”Știi ce cred eu? Că voi, femeile, ar trebui să ne dați șansa să vă vedem în mediul vostru, cât mai naturale. Nemachiate și nearanjate, nu cum veniți de obicei atunci când vreți să ne cuceriți.”

”După dulapul ăsta locuiești tu. Străinul de după dulap, a observat ea râzând.”

”-Dar noi? Noi le-am spus mamelor noastre că le iubim?”

”Și vreau să cred că ele așteaptă, că nu ne vor respinge, că nu sunt supărate pe noi, că ne-au iertat absența și indiferența…”

”Fiecare avem o cicatrice, Eduard. Uneori ascunsă bine în inimă. Poate că fiecăruia ne este dat, la un moment dat, să nu putem salva pe cineva, indiferent că e vorba despre un accident, o boală, un viciu, o alegere distrugătoare. Dar e important că am încercat, că am făcut totul pentru asta. Iar reușita nu depinde numai de noi. Trebuie să acceptăm ceea ce ni s-a dat, ceea ce ni s-a luat și ceea ce a fost să fie.”

”Străinul de lângă mine” e despre metafora unei cicatrici care lasă semne pe inimă. Despre durere și triumful iubirii. Despre acceptare, despre schimbare, despre suferințe și cum le gestionăm, despre curajul de a renunța la ceea ce ne frânge dorințele și de a începe o viață nouă, despre iubire, devotament și iertare.

Pe voi ce temeri vă leagă de trecut? Ce dorință freamătă în voi? Ce schimbări puteți face astăzi pentru a trăi viața pe care v-o doriți? Ce ați face diferit dacă ar fi să dați timpul înapoi? Ce greșeli puteți îndrepta acum? Unele lucruri nu necesită amânare așa că dacă aveți posibilitatea să schimbați ceva acum, vă încurajez să o faceți! Cereți iertare des și iubiți mult, cu toată ființa voastră, pe cine vă merită!


CITEȘTE ȘI:

  1. Recenzie ”Exerciții de echilibru” de Tudor Chirilă

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*