AlexandraMă întreb dacă și ceilalți oamenii se simt casă atunci când trec pragul Casei Albert sau doar eu am impresia că aici mi-e locul și am îndrăgit gazdele atât de tare încât le simt parte din familie. A constatat și tata că mă simt acasă în prea multe locuri, dar nu-i vina mea, ci a oamenilor care mă primesc cu atâta drag și atâta căldură încât duc ospitalitatea la rang de artă și deja ajungem în sfera de prieteni sau familie. Și nu-s puține dățile în care am reușit să stabilesc legături emoționale atât de puternice cu gazdele încât să ajungem genul de oameni care își transmit urări de sărbători și din când în când se mai salută și se întreabă de bine.
Pe Ramona și Dani i-am îndrăgit din prima secundă de când am ajuns. Și pe întreg parcursul sejurului ne-au făcut să ne simțim de-ai casei, au stat la povești cu noi de parcă ne-am fi știut de-o viață, au avut grijă să nu ne lipsească nimic, au fost acolo cu noi și pentru noi. Puteau să ne cazeze și pe-o saltea în grădină sub cerul liber și eu tot m-aș fi întors la Casa Albert să petrec timp în compania lor, să stăm la povești, să râdem și să ne bucurăm de magia lucrurilor simple. Despre scumpițenia de Albert nu mai vorbesc. E cel mai adorabil, mai politicos și mai energic puștiuleț pe care l-am cunoscut vreodată. Și nu scriu asta doar pentru că ne-am jucat cu baloanele, mi-a zis că-s frumoasă și mă strigă Ale. Are doar 4 anișori și deja s-a prins că #oameniimei, oamenii dragi sufletului meu mă strigă Ale (sau Căli).
Nu aș fi putut vorbi despre Casa Albert fără să vorbesc despre oamenii care o însuflețesc, fără să fiu recunoscătoare pentru ospitalitatea la superlativ, fără un efort prea mare pentru acesta e felul lor de a fi. Nu s-au dat peste cap să ne facă să ne simțim bine, a fost natural pentru că ei nu știu să fie altfel decât sinceri, transparenți, primitori. N-am fost doar oaspeții lor, ci prieteni veniți din Sud. Și n-am fost prieteni înainte de a le trece pragul. Prieteni am devenit acolo. Am stat la povești până târziu, am râs împreună, am plâns de emoție, am empatizat, am trecut prin atât de multe stări în atât de puține zile. Nu știu ce se întâmplă cu alți oameni care trec pragul acestei case, dar cu noi asta s-a întâmplat. Se spune că în viață la orice trebuie să ai noroc, dar mai ales la oameni. Îmi place să cred că noi chiar avem noroc de oameni buni oriunde mergem și-mi place să mai cred și că voi, cei care mă citiți, tot oameni buni sunteți și vă sunt recunoscătoare pentru acest lucru.
Casa Albert dispune de 33 locuri de cazare, în camere de 2 și 3 persoane, în 3 căsuțe. Fiecare cameră are intrare separată și o terasă unde se poate servi cafeaua și micul dejun. De asemenea, are și restaurant cu terasă, zonă de grill, ciubăr, loc de joacă pentru copii, atât în curte, cât și în restaurant, fiind ideală pentru familii.
Ramona nu neglijează absolut niciun copil. Dacă părinții se simt relaxați în vacanță și-și lasă copiii să se joace liniștiți fără să deranjeze pe cineva, ea se duce și se joacă cu ei ca nu cumva să se simtă neglijați. Și așa trece din lumea adulților pe care îi face să se simtă acasă, în lumea copiilor pe care îi răsfață și-i prețuiește de parcă ar fi ai ei. Femeia asta e un izvor nesecat de energie, de bunătate și de iubire. Mi-e atât de dragă și-s atât de recunoscătoare că am întâlnit-o pentru că oamenii buni sunt din ce în ce mai rari și o apreciez atât de tare pentru fel ei minunat de a fi.
Cel mai răsfățat cred că a fost Arthur pentru că l-am luat și pe micuț cu noi, iar într-o seară am improvizat o ședință foto cu el și cu Albert unde atât de tare ne-am distrat.
Pensiunea este poziționată într-o oază de liniște de pe Valea Avrigului, aproape de centrul de echitație, cu o superbă priveliște asupra Munților Făgăraș și-n apropierea râului Avrig. Noi am avut noroc de ploaie, nori pufoși și soare îmbietor. Am stat în ciubăr câteva ore după miezul nopții, pe o ploaie liniștită și deasă și cu un vin atât de bun.
S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:
