Cazări România

Sihastru în inima Bucovinei | Haita Land

Parcă-l văd și astazi, timid, ascuns printre brazi, acolo sus pe culmile Bucovinei, unde norii se scufundă în marea cea verde și cât vezi cu ochii se întinde și întunericul și ceața. Acolo unde se ascunde liniștea când vrea să fie singură cu ea, unde pământul respiră iubire și ploaia e triumful libertății, unde timpul nu mai are nicio unitate de măsură, doar bătăile inimii se aud mai pronunțate și dacă vrei să le numeri poți să le convertești mai apoi în secunde, în nopți sau în zile.

Ploua când am coborât din mașină să caut Ținutul Haitei. Am luat la pas câteva poteci și am aruncat o privire dealurilor. Mă tot întrebam dacă aș fi Sihastru unde m-aș înălța. Am intrat peste oameni în curți și am fost lătrată de câțiva câini. Mi-am tras sufletul și am admirat frumusețe de peisaj. Mi-am tras sufletul și am respirat aerul acela inconfundabil al Bucovinei. Ați observat și voi că atunci când ești îndrăgostit aerul se simte altfel? Parcă-i mai încărcat de mister și de emoție și parcă face inima să bată mai tare. Nu era tocmai cea mai favorabilă vreme pentru a-mi lăsa inima să mă ghideze, dar am continuat să merg pe acolo pe unde simțeam că-mi bate cel mai tare. De Sihastru eram îndrăgostită de prea multă vreme, iar găsirea cabanei a fost o mini-aventură ce face parte din experiența Haita Land, motiv pentru care nu există indicatoare până la locație.

Cred că Universul a făcut un pact cu ploaia să ne însoțească în această experiență altfel nu-mi explic toate acele peisaje exclusiviste cu ceața ridicându-se din pământul umed și învăluind brazii cu o aură de mister, cu picături de apă scurgându-se pe geamuri și tot acel concert de pe acoperiș. Cu cântecul greierilor în serile cu lună plină și cu mireasma aceea inconfundabilă a naturii după ploaie, atunci când pământul respiră dragoste și firele de iarbă se încarcă cu stropi de armonie. Aș tinde să cred că ploaia e semn de bogăție la cât de mult îmi umple sufletul cu frumusețe. O simfonie a iubirii pe care o trăiești de prea puține ori în viață asta dacă-ti deschizi inima suficient de tare să o simți.

Sihastru e practic o regăsire de sine, a comuniune a omului cu natura, o deconectare de agitația cotidianului și o revenire la origini, la bucuria ce se regăsește în lucrurile mici, e farmecul esențelor tari ce se găsesc în sticluțe mici. Un whiskey single malt. Un moment de respiro. O experiență de trăit cel puțin o dată în viață. Deasupra, doar cerul. Și norii care defilează ca pe catwalk. Uneori poposesc prea mult ca să-i admire frumusețea și așa se naște ploaia. Din emoția norilor de a se afla în prezența lui. Sihastru. Așa cum și omul are nevoie din când în când să fie. Sihastru ca un lup singuratic ce a învățat să fie puternic. Sihastru ca atunci când sufletul e cel mai aproape de cer.

E la înălțime atât la propriu, în Gura Haiții, cât și la figurat prin prisma peisajului pe care îl oferă. E un colț de rai suspendat de cerul albastru și scăldat în verdeața inconfundabilă a Bucovinei. Nu e un loc în care vii, stai puțin și pleci, e o stare de spirit, un vibe pe care îl simți trup, minte și suflet, cu care te contopești, e o liniște pe care o trăiești rupt de lume și de timp, la marginea zorilor, un cuib ce abundă în iubire, pace și armonie și de care te vei îndrăgosti iremediabil. Un cuib în adevăratul sens al cuvântului, sihastru, așteptând un spirit liber, aventurier să-i calce pragul.

Noi ne-am refugiat aici cu provizii și ne-am însușit locul ca fiind acasă, ne-am trezit devreme să admirăm văcuțele ce se adună să pască pe dealuri, ne-am cuibărit în patul din mansardă să ascultăm ropotul ploii ca mai apoi să ieșim pe terasă pentru a respira toată acea iubire.

O carte deschisă pe fotoliu, un croissant început pe masă și untul care nu se mai topește, un cappuccino ce începe să se răcească și noaptea ce se apropie de pădure. O melodie pe fundal. O îmbrățișare. Un sărut furat sub o pătură aruncată pe un colț de pat, un câine ce latră în depărtare, văcuțele ce se întorc acasă, brazii ce ating cerul, greierii ce se pregătesc să ne țină companie. Cât despre el, e un tiny house ideal pentru 2 persoane, cu living și baie la primul nivel și un pat în mansardă, cu o fereastră imensă spre dealurile încărcate de brazi, cu o terasă pe care dansează ploaia, soarele sau zăpada, depinde cum se înțeleg. Și apoi, tind să cred că nu e pentru oricine, că nu oamenii-și aleg locurile în care ajung, ci ele-și aleg oamenii cu care simt că rezonează, îi atrag ca un magnet de oriunde ar fi și le plantează în suflet dorința de regăsire. Cred că așa s-a întâmplat și cu noi. Universul ne-a trimit în locul care ne aștepta cu drag.

În definitiv, Sihastru sunt eu când mă încarc cu iubire și învăț de la natură să renasc după fiecare furtună. Sihastru ești tu care te scalzi în emoția unei noi descoperiri. Sihaștrii suntem noi toți cei care i-am trecut pragul acelei oaze de liniște din inima Bucovinei. Sihastru e prima iubire la care ne vom întoarce cândva în viața asta pentru că acolo am lăsat o poveste neterminată și ploaia se va găsi cândva să ne-o reamintească.


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

  1. 6 atracții turistice de neratat în Bucovina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *