Cazări România

Cele mai hygge cabane de tip A din România realizate în stil scandinav

Cabanele de tip A au apărut pentru prima dată în America în perioada următoare celui de-al Doilea Război Mondial, când s-a dezvoltat clasa de mijloc și toți americanii visau să aibă o căbănuță de vacanță izolată în pădure, potrivită pentru o escapadă de weekend și nu numai. Fragilitatea situatiei economice postbelice a adus în prim-plan importanta pieselor de mobilier rezistente, confortabile, care puteau fi realizate cu o cantitate minimă de material și din care erau eliminate ornamentele inutile.

Hygge e un termen norvegian și danez care sugerează sentimentul de confortabil, prietenos și mulțumit. Hygge nu e nici adjectiv și nici adverb, e pur și simplu un stil de viață, e arta de a trăi frumos și de a fi mulțumit cu ce ai.

Acest tip de căsuțe celebre în California și în țările nordice au început să apară în ultimii ani și la noi în țară. Izolate complet de agitația urbană, retrase în pădure, printre stejari și veverițe zburdalnice, atât de primitoare și de drăguțe, încât aș vrea să mă refugiez acolo în fiecare liberă, indiferent de anotimp.

Cabana A Toplița

Cabana A este situată în Toplița, județul Harghita, în apropierea Parcului Național Călimani și este ideală pentru 6-8 persoane. Se închiriază integral și asigură tot confortul necesar. Dispune de foișor, loc pentru grătar, zonă de relaxare și ciubăr unde te poți retrage cu prietenii la finalul zilei, cu un pahar de șampanie, să admirați stelele sau să depănați amintiri. Acceptă și animale de companie așa că micuții voștri se pot bucura de zile cu soare sau de zăpada din belșug alături de voi.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Zestrea Sofiei Alba

Zestrea Sofiei se ascunde în inima pădurii de brazi din Râmeț, județul Alba, în vecinătatea Parcului Natural Apuseni. Căsuța pare un cuib primitor, protejat de copaci, creat din dragoste pentru natură, ce oferă liniște, siguranță și intimitate, un loc perfect pentru relaxare, de o frumusețe ireală, cu fațada din geam, într-o perfectă comuniune cu muntele, cu brazii și cu viețuitoarele din jur. E un vis devenit realitate, un strop de Rai coborât pe Pământ să redea speranța în bunătate, în frumusețe, în armonie. E un loc-liniște, un vibe, un refugiu ce poate găzdui până la 6 persoane, are bucătărie, living cu sobă de teracotă și o mansardă unde se urcă pe o scară făcută din trunchiuri de copaci.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Hai la munte Bran

La Bran sunt 2 căsuțe de tip A, fiecare găzduind până la 4 persoane, cu un dormitor open space și o canapea extensibilă, balcon interior, bucătărie, baie, un loc de grătar și ceaun, ciubăr și loc pentru foc de tabără pentru o experiență complexă și completă. Căsuțele au un perete integral din sticlă și oferă priveliște spre Munții Piatra Craiului. Și nu puteți părăsi Branul fără să treceți pe la Restaurantul DOR. Îmi veți mulțumi mai târziu.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Cabana Ted’s Vălișoara

Cabana TED’s se află în Vălișoara, județul Alba, la poalele Muntelui Trascău și e perfectă pentru un grup mai mare, de 8-12 persoane și se închiriază integral. Cabana dispune de 3 dormitoare, living, bucătărie complet echipată, încălzire electrică, 2 terase exterioare, balcon, ciubăr spațios, bucătărie exterioară dotată cu grătar, ceaun și vatră de foc.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Little Home Mărgău

Cabana Little Home Mărgău se află în comuna Mărgău, din județul Cluj și este ideală pentru relaxare și are nu vibe intim, cozy. Pe lângă design-ul hygge, atracția principală a cabanei este panoul cu videoproiector unde se pot viziona filme pe timp de noapte direct din ciubărul încălzit. Aici, cu siguranță aș face noapte albă.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Zen Garden Oradea

Un camping într-o grădină de vis, cu 2 tiny houses de tip A și ciubăr cu proiecție de film, situate printre bărduleți și copăcei,De aici se văd apusuri de poveste și orașul luminat în toată splendoarea pe timpul nopții. Un loc cu adevărat zen, unde poți merge desculț prin iarba moale, unde poți asculta cântecul greierilor și freamătul lunii, un loc care te cucerește și te inspiră, care îți asigură starea de bine și liniștea interioară.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Cabana Tinovo Suceava

Cabana Tinovo este situată în satul Dornișoare, județul Suceava, în apropiere de Vatra Dornei și de Rezervația Naturală Tinovul Mare are o capacitate de 10 persoane și se închiriază integral. Peretele din sticlă oferă o priveliște de excepție spre pădure. Decorul de poveste, mirosul de lemn și aroma dimineților la munte fac din această experiență una de neuitat și cu siguranță veți dori să reveniți aici cât de curând posibil.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Livada 45 Borșa Maramureș

Cabana Livada 45 se află în Borșa, Maramureș și are o capacitate de 4 persoane și se închiriază integral. Deși e situată aproape de centrul orașului, se află într-o zonă liniștită. Permite accesul la ciubărul pe care îl împarte cu Casa de Vacanță Livada ce se află la 100 m distanță.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Cabana Șapte

Cabana Șapte este situată în Breaza, județul Brașov, în apropierea unui râu și înconjurată de munți, are un perete din geam și e genul de cabană care face furori pe Pinterest și care te transpune în țările scandinave, te desprinde de realitate și-ți oferă sentimentul de hygge la cel mai înalt nivel. Casa are 5 dormitoare, zonă de relaxare, grădină cu grătar bucătărie utilată și 2 băi cu duș și e un loc atât de cozy de unde nu ai mai vrea să mai pleci.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

King’s Rock Cabin

King’s Rock Cabin este situată în Zărnești, județul Brașov și are o capacitate de 4 persoane. Are un perete din sticlă ce oferă un view impresionant spre Munții Piatra Craiului, un peisaj alpin ce amintește de Elveția. Decorul rustic, idilic, boem și pereții din lemn fac din această cabană locul ideal pentru relaxare.

Mai multe detalii cu privire la prețuri și disponibilitate aici.

Stilul scandinav ţine de simplitate, relaxare, contururi bine definite, graţie şi rafinament. Stilul danez a devenit cunoscut prin hygge, o filozofie a stării de bine ce nu se obține neapărat prin obiecte, ci prin apropierea de cei dragi și prin relaxare. Trebuie să existe o armonie între structura obiectelor de mobilier și aspectul acestuia.

Frumusețea stilului scandinav se bazează pe respectul față de materialele naturale și pe o atracție specială față de culorile verii, remarcându-se astfel prin simplitate, paleta cromatică luminoasă și prin predominanța lemnului în decor. ”Mai multe lucruri frumoase în viața de zi cu zi” e sloganul suedez care rezumă filozofia stilului scandinav și ce-i interesant e faptul că acesta diferă de la o țară la alta.

Stilul suedez este puțin mai cald decât cel danez și se distinge prin simetrie și prin paleta cromatică strălucitoare ce poate capta cu ușurință razele soarelui din zonele nordice. Stilul finlandez este ușor fantezist, fără a renunța la simplitatea liniilor și formelor sau la calitatea materialelor. Aproape trei sferturi din suprafața Finlandei este acoperită de păduri, iar în decorul finlandez se găsesc frecvent detalii din natură. Stilul norvegian cu toate că este o combinație a celor trei, este o expresie unică a decorului scandinav, casele norvegiene având camere mici pentru a conserva mai ușor căldura, iar decorul are un aer rustic, predominând mobilierul și finisajele din lemn de stejar și pin.


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

    1. Glamping – camping ridicat la rang de artă pentru experiențe glamour memorabile
    2. Transylvania Rosie’s Retreat | The Magic Cottage
    3. Veșnicia s-a născut la sat | Sunrise Glamping Retreat
    4. Offline is the new luxury | Nomadia Glamping Retreat
    5. Evadare urbană în grădina cu licurici a Brașovului | Dragonfly Gardens
    6. Slow living sau viața trăită la dome | Cazări inedite din România
    7. Tiny Houses – cele mai mici și mai frumoase cazări din România
    8. Bungalow-uri de poveste | Cazări inedite din România
    9. Cele mai fascinante căsuțe în copac din România | Cazări inedite
    10. Case de vacanță și cabane de închiriat prin RENTAKUB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *