Traseu Piatra Singuratică și sfaturi cum să vă feriți de fulgere pe munte

Îmi place să cred că muntele e intimitatea omului cu Dumnezeu și nu drumul pe care-l urmezi contează, ci felul în care te raportezi la el și modul în care o astfel de experiență te schimbă. În viziunea mea, omul e cel mai aproape de Dumnezeu în natură, când e liniște și Îi auzi vocea în ciripitul păsărelelor, în foșnetul frunzelor, în adierea vântului, în susurul blând de izvor, când simți mireasmă de cer și pământ după ploaie, când îți auzi freamătul interior și ceva din tine te îndeamnă să mergi mai departe și-ți dă încrederea că poți mai mult decât îți imaginezi.

Orice traseu alegi, te va duce în același punct, cu un efort mai mic sau mai mare, cu un alt peisaj, într-un anumit timp în funcție de ritmul pe care îl ai și de popasurile pe care alegi să le faci. În toate e un echilibru. Exact ca în viață. Te grăbești să ajungi primul sau îți permiți să savurezi momentul și să te bucuri de drum și de peisaje? Trebuie să știi cum să îți dozezi energia, când să mărești pasul și când să te oprești și asta nu găsești scris în nicio carte și-n niciun ghid. Îmi permit să fac o paralelă între viață și munte pentru că atunci când apuci pe o cărare de munte și-ți propui să ajungi sus, de fapt, atunci îți dai voie să trăiești cu adevărat, debarasat de toate frământările, pornind spre un soi de libertate ce doar comuniunea cu natura îl oferă.

Nu-s vreo munțomană, din acest motiv nici nu scriu atât de tehnic și nu explic unde se face stânga sau dreapta, în câte minute sau ore se ajunge din punctul A în punctul B, cât de abrupt e drumul din punctul X în punctul Y sau câți copaci sunt căzuți pe traseu. Maxim vă recomand să urmați marcajele de pe copaci și, din motive de siguranță, să nu vă abateți de la drum.

În schimb, vă scriu din prisma omului iubitor de liniște și de natură care anul acesta a lăsat albastrul pentru verde și a luat calea munților cu promisiunea că se va întoarce cândva și la plajă.

Am ajuns în orașul Bălan (jud. Harghita) luni la prânz și am vrut să urmăm traseul de pe Google Maps care pornește din spatele bisericii, unde aveam să lăsăm și mașina. După ce am parcurs vreo 700 m și am înaintat serios prin albia unui pârâu, prin nămol și apă (noi, urcători de Tâmpa și de Bucegi, plecați în adidași că n-o fi așa greu traseul și nici ploaia nu ne prinde și unde ne mai cărăm și cu bocancii. Mno…pentru o situație de genul ne trebuiau bocancii ăia impermeabili), am sunat-o pe doamna de la cabană și ne-a spus să abandonăm traseul acela pentru că sunt doborâți copacii și am mai face vreo 6 ore până sus în condiții și mai nasoale decât nămolul și puțină apă. Între timp a început și ploaia. Norocul nostru că a fost una scurtă de vară (pelerinele de ploaie am știut să le luăm, dar bocancii nu).

De la biserică am mai mers 1,5 km până la cabana pădurarului, am căutat acolo un loc de parcare și am pornit pe munte. Traseul se împarte cumva în 3 zone: o poiană cu flori, un drum abrupt și răcoros prin pădure și un luminiș până la cabană.

După o noapte aproape albă mi s-a părut destul de obositoare urcare, la început am avut multiple conversații cu mine să mă întreb ce-a fost în capul meu să las plaja pentru drumețiile pe munte, apoi teama de viețuitoarele cu care am putea să ne întâlnim pe traseu mi-a distras puțin gândul de la oboseală, ca într-un final să pot să mă relaxez și să fiu recunoscătoare pentru peisajele superbe, pentru aerul curat, pentru liniștea muntelui. A fost terapie pentru minte, trup și suflet. M-a trecut prin atâtea stări, de la agonie la extaz, de la nervi la fericire, iar astăzi, privind în urmă, mă felicit pentru decizia de a urma calea munților spre noi aventuri.

Cabana Piatra Singuratică este poziționată fix lângă pietre, iar camera noastră a avut vedere la ele. Am plătit 35 lei/pat/noapte și am stat singuri într-o cameră cu 7 paturi. Deși iulie, noaptea a fost destul de răcoare așa că vă recomand să aveți și ceva haine mai groase la voi, cu toate că sunt destule pături suplimentare în cabană. Se asigură mâncare doar la cerere, dacă anuntați din timp. Noi am făcut rezervarea cu o lună înainte, am întrebat atunci de mâncare și ni s-a spus că dacă are grup mare și gătește pentru toți, atunci o să aibă mâncare și pentru noi. N-am mai revenit cu un apel cu o zi-două înainte de urcare să verificăm acest aspect (ci doar să anuntăm că urcăm) și am avut surpriza de a ne bucura doar de alune și bere la cină că doamna nu era acolo ca să gătească. Toaletele se află în spatele cabanei, iar dușul este improvizat. Un butoi, o cană și un lighean. Și o doză de creativitate. La 2-3 minute de cabană se află un izvor cu apă potabilă.

Traseul a fost mult mai ușor și mai plăcut la coborâre. Am făcut un mic popas în poiana cu flori să ne bucurăm de priveliște și să savurăm puțin momentul.

Am vrut să coborâm pe banda albastră, dar ne-am întâlnit cu un grup care ne-a spus că sunt prea mulți copaci căzuți pe traseul și e destul de obositor să îi escaladăm pe toți așa că am continuat pe triunghiul roșu.

Aici am decis să ne întoarcem din drum și să continuăm traseul pe unde am urcat.

Și dacă tot am povestit puțin despre ploaie, vă las cu câteva sfaturi utile în cazul în care vă prinde o furtună cu fulgere pe munte.

Calculați intervalul dintre fulger și tunet și împărțiți numărul de secunde la 3. Rezultatul astfel obținut reprezintă distanța în kilometri de unde vă aflați voi și până la punctul de contact al fulgerului cu solul (viteza medie a sunetului este egală cu 330 m/s, practic sunetul parcurge prin aer 1 km în aproximatic 3 secunde).
Repetați calculele și comparați distanțele pentru a determina dacă pericolul se îndepărtează, staționează sau se apropie.
Dacă tunetul urmează la mai puțin de 3 secunde după fulger înseamnă că furtuna se apropie și este indicat să căutați un refugiu sigur unde să vă adăpostiți până trece de voi celula (15-20 min).
În intervalul în care trece frontul pe deasupra voastră stați ghemuiți și, pentru nimic în lume, nu vă mișcați!
Ultima persoană din grup este mereu cea mai expusă. Explicația: Pământul, ca masă, este încărcat electrostatic. Dacă am putea vedea energia electrostatică aceasta ar arăta ca o ceață situată la 1-1,5 m deasupra solului. În momentul în care mergeți prin acest câmp, în spate se creează o lipsă a acestei încărcături. Cu cât mergeți mai repede, cu atât golul de potențial este mai adânc. Prin punctul în care lovește, fulgerul caută să echilibreze cantitățile.
Dacă vă aflați pe creastă și nu aveți posibilitatea să coborâți într-o depresiune, e de preferat să stați la mijlocul crestei și nu la extremități.
Zonele plate trebuie evitate întrucât fulgerul lovește în punctele cele mai înalte și, pe un spațiu plat, voi veți fi cel mai înalt punct de acolo.
Nu vă adăpostiți sub un copac înalt, mai ales dacă este izolat, pentru că acesta va fi corpul care va atrage fulgerul.
Norii aducători de ploaie se numesc cumulonimbus și dacă îi zăriți pe cer înainte de a începe drumeția ar fi de preferat să o amânați pentru o altă zi.