O altfel de seară [SZN]

Ce poți învăța de la o seară la Filarmonică?

Ei bine, eu am fost aseară doar pentru un plus de cultură și pentru relaxare. Ceea ce a urmat îmi depășește imaginația pentru că nu m-am așteptat la asemenea constatări.

După ultimul examen, am fugit spre Monica Filar (prietenii mei din Cluj așa numesc Filarmonica noastră). Am vrut să închei sesiunea cu un concert din seria Europa Season, să mă ghemuiesc într-un scaun confortabil și să mă bucur de ce aud. Mi-ar fi plăcut să pot spune că nu am ratat nicio seară, dar nu a fost așa.

Am nimerit la seara daneză. Ce m-a impresionat foarte mult este că, însărcinată în luna a 8-a, Maria Badstue a condus orchestra. Îmi imaginez cât de mult se bucură bebe de muzică încă de acum și că va fi un artist extraordinar sau, cel puțin, un iubitor de artă. Muzica trece dincolo de orice limită. Mereu am crezut că nu există alte limite în afara celor pe care ni le impunem noi și de multe ori mi-am dat dreptate. Destul de valabil este și faptul că dacă vrei să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză. Ce poți învăța de la un dirijor este că pentru a conduce orchestra trebuie să întorci spatele mulțimii.

2016-02-06-19-33-24-677

Pentru a avea o priveliște de ansamblu trebuie să stai în spate, însă pentru a putea fi atent la detaliile scenice trebuie să stai în față. Aseară, am fost “fata din rândul trei”. Nu am mers ca observator, doar am fugit de la examen pentru că am terminat mai repede. Am vrut să mă bucur de muzică. Am vrut să fiu mai aproape de cultură. Puteam să aleg orice altceva. Însă le mulțumesc prietenilor care au promovat acest eveniment și m-au făcut atentă la această alternativă.

Mezzosoprana, Andreea Pellegrini a fost o încântare. Mi-am dat seama că muzica nu se ascultă, muzica se simte, se trăiește. Există atât demultă viață într-un sunet. Atât de multă patimă, atât de mult dor, atât de multă bucurie într-un fragment muzical! Talentul nu este suficient, e nevoie de pasiune pentru a ridica muzica la rang de artă. Și am văzut acolo pasiune, dedicare, trăire intensă. Ceea ce nu se observă pe scenă este munca depusă pentru a ajunge la produsul finit, întreg efortul, orele de repetiții, tot greul din spate și acest lucru pentru că toți cântă relaxați de parcă s-ar fi născut pentru asta. Ei nu cântă pentru public, ei trăiesc. Și se dăruiesc în fiecare seară. Ei sunt o punte de legătură între om și artă. Tot respectul!

De la opt și jumătate eram așteptată în altă parte și ar fi trebuit să plec mai devreme. Eu nu pot pleca de la un eveniment până nu se termină. Nu pot rata niciodată finalul de glorie. Nu îmi place să pierd vreun moment. Nu știu dacă este o regulă, dar am observat că artiștii mereu dau tot ce e mai bun la final. E o fascinație crescândă, se amplifică treptat pe măsură ce timpul trece. Și acest lucru naște în spectator curiozitatea de a descoperi ce urmează. Cred că finalul e modul în care artiștii își recompensează publicul pentru că i-au urmărit până la sfârșit. De aceea e mereu senzațional. Pot spune că a fost o seară de excepție!

Pentru a crea ceva desăvârșit trebuie să îți cunoști oamenii, să știi ce poate să facă fiecare și să le valorifici potențialul pentru a dărui arta în cea mai sublimă formă.

Mai e nevoie să menționez că recomand cel puțin un concert din seria Europa Season? Ce m-a bucurat foarte mult este că, deși am plecat spre Filarmonică singură, mi-am găsit destui prieteni în sală. Data viitoare aș vrea să văd mai mulți.

2016-02-05-19-09-53-912

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Zig Zag prin Dolj – olteancaindeplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*