Tu știi când o casă devine acasă?

Se spune că acasă nu e un loc, ci un sentiment. Pentru mine acasă sunt acele brațe care mă cuprind de fiecare dată când mă întorc din deplasare, e acea căldură cu care sunt întâmpinată deși afară sunt -20, e cafeaua pe care o savurez stând întinsă pe covor în mijlocul sufrageriei, e priveliștea cu care mă trezesc, sunt acele stele pe care le privesc în fiecare noapte. Acasă sunt acei pereți care îmi știu poveștile și acei oameni care mă iubesc. Mă simt acasă oriunde sufletul meu poate să respire.

Nu am o definiție pentru acasă și nici nu știu să explic cum se simte pentru că acasă e mai mult decât acel loc în care locuiesc, e o senzație de liniște și siguranță, e o emoție pe care o simt atunci când seara mă arunc în pat și mă cuibăresc într-o pătură pufoasă, e o parte din mine.

Oricât de mult aș călători, oricât de departe și indiferent de cât de frumoase sunt locurile în care ajung și cât de bine mă simt acolo, mereu mă întorc acasă, aici în Craiova și aduc cu mine o bucată din acel loc, lăsând la schimb un colț de suflet. Mă întoc acasă, acolo unde mă întregesc, acolo unde sunt așteptată și unde e tot ce mă reprezintă.

I-am spus cândva mamei că eu nu vreau să aparțin unui loc, că nu o casă mă poate face fericită și dacă ar fi posibil aș locui câte o lună în fiecare oraș din lumea asta. Abia azi îmi dau seama cât de mult am greșit afirmând acest lucru. Acea călătorie în jurul lumii ar fi doar a mea, nu i-aș avea pe toți cei dragi ai mei cu care să o împart, chiar dacă pe drum mi-aș face noi prieteni. Acasă e acolo unde e familia mea și unde mă simt cu adevărat iubită. Acasă e un tavan care mă adăpostește de ploaie și o masă pe care găsesc mereu mâncare caldă. Acasă nu e un sandviș pe care mi-l fac în grabă, fugind dintr-un loc în altul. Acasă e locul din care plec ca să descopăr lumea și să mă descopăr pe mine și mă întorc ca să mă regăsesc.

Cum arată cu adevărat o casă în care pot fi fericită? Plină de oamenii pe care îi iubesc. Și ar trebui să fie un loc din care să nu vreau să mai plec. Acasă trebuie să fie lumea mea, să fie locul în care înghesui întreaga lumea, să fie o sumă a amintirilor, să fie zona mea de confort și oaza de relaxare, să fie tot ce mă reprezintă.

Casa pe care o visez, pe care o construiesc în gândurile mele și la care modific mereu detalii, adaugând camere, poziționând-o mereu într-un loc sau altul, încadrând-o în diverse peisaje în funcție de starea de spirit, e un proiect la care lucrez de ceva timp și care se tot îmbunătățește.

Inițial, era undeva la malul mării, cu pereți din sticlă prin care să văd cum se sparg valurile sărutând nisipul fierbinte. Treptat, am mutat-o în inima unui munte, ascunsă printre păduri de brazi, construită din lemn masiv și respirând prospețime. A ajuns cândva și în agitația urbană, un penthouse undeva la ultimul etaj, cu o terasă superbă din care să admir întreg orașul în fiecare dimineață în timp ce savurez cafeaua și mă bucur de priveliște.

Casa Natalia în care m-am simțit acasă atunci când am fost în Brașov. Arhivă personală.

Nu m-am gândit niciodată câte camere aș vrea, dar undeva într-o fărâmă de gând am zis că ar fi grozav dacă aș avea o saună umedă la mine acasă în care să stau în fiecare dimineață după înviorare.

Aș vrea să mă retrag într-o zi ploioasă de vară în mansardă, cu o carte veche și o ciocolată caldă cu bezele, să am o fereastră imensă deasupra patului prin care să admir cerul și pe care să cânte picăturile de ploaie. Vreau ca aceea să fie fereastra mea spre univers, să văd prin ea lumea și cerul și stelele, să mă privească copacii cum sar în pat ca un copil năzdrăvan rămas singur acasă.

Aș vrea să privesc în jur și să văd decorațiuni din scoici și nisip, pietre și castane sau ghinde care, prin felul în care au fost așezate, să îmi spună povestea lor. Când văd nisipul negru vulcanic să îmi amintesc de sucul de mango pe care l-am băut pe plaja los Gigantes din Tenerife, scoicile micuțe să îmi amintească de ultima zi din Costinești când era să pierd trenul, să zâmbesc când văd melcul acela pentru care am sărit în apă îmbrăcată pentru că aproape mi-l furase un val. Și aș vrea să simt răcoarea acelei zile de pe platoul Bucegi când îmi arunc privirea spre pietre.

Colectia mea de pietre de acasă

Într-un foișor aș vrea să îmi petrec serile, admirând stelele și simțind vântul trecând pe lângă mine. Acolo aș vrea să fiu singură cu mine, dar și cu prietenii la povești. Parcă văd pe masă un bol cu popcorn și un pahar de must și aud glasul unui prieten care spune cu atâta pasiune povestea vieții lui din acea călătorie care avea să îi ofere cea mai frumoasă amintire.

În curte aș vrea să am un hamac în care să dorm la soare și o piscină în care să înot atunci când îmi e dor de mare sau de ocean. Și aș vrea un brad care să îmi amintească în fiecare zi că trebuie să fiu puternică și să rămân la înălțime. Acolo, în vârf de munte, brazii au rădăcinile adânc înfipte în pământ și furtunile nu îl pot smulge. Chiar dacă se clatină, el nu cade. Așa și eu.

Și-as vrea să stau întinsă pe iarbă și să privesc cerul, să ghicesc forma norilor și să mă bucur de liniște. Apoi să alerg descultă prin iarbă spre un măr care doar ce a căzut. Și spre mine aș vrea să alerge o pisicuță și să îmi sară în brațe.

În nopțile albe în care prind curaj, caut că îmi materializez acest vis. Caut soluții, studiez prețuri, îndrăznesc să îmi fac calcule, să îmi planific bugetul. Caut proiecte case pe net și le compar, apoi dau o altă formă visului meu.

Proiect de casă din portofoliul AIA Proiect

Trebuie să recunosc că am nevoie de ajutorul unui specialist pentru a-mi realiza propriul proiect de casă, adaptat la nevoile mele, în concordanță cu dorințele mele cele mai ascunse și raportat la suprafața de construit, distanțe și calcule inteligente. În acest sens, e nevoie și de un evaluator ANEVAR care să determine valoarea la care se ridică ceea ce cândva o să poarte numele de ”acasă”.

Și va fi acasă atunci când îmi voi lăsa amprentele peste tot, când pereții mă vor respira și oglinzile mă vor recunoaște, atunci când podeaua va simți căldura pașilor mei care au cutreierat lumea și tot acasă s-au întors. Va fi acasă după ce o să mă reprezinte întru totul și fiecare metru cub va putea spune până la ultimul detaliu povestea vieții mele.


Acest articol a fost scris pentru ediția de toamnă a competiției Superblog 2017.

28 Comments Posted

  1. Ce frumos! Acasa e un sentiment, dar este si un camin. Este acel loc al tau in care te simti confortabil, in care vrei sa ajungi de la munca dupa o zi obositoare si tot ce iti doresti este o baie cu spuma, sau sa citesti o carte buna si sa te odihnesti.

  2. Îmi doresc să-mi pot construi o casă exact ca în visul meu. Chiar m-am uitat și eu după proiecte pentru case, dar momentan stăm la bloc și cred că vom sta aici o perioadă. Mai avem de renovat dormitorul și chiar vreau să-l fac ca în visul meu 🙂

  3. Foarte frumos articolul! Cred că toți simțim ca tine, cred că toți am trecut prin diverse proiecte de-a lungul vieții. Cred că acasă înseamnă un loc în care te simți cel mai bine, este proiectat de tine, ești acceptată așa cum ești și poți face orice vrei. 🙂

  4. Ce frumos ai descris “acasa” pentru tine, eu am avut sentimentul asta pentru diverse “case” si il caut mereu atunci cand fac o schimbare in viata mea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*