Fiecare gară are povestea ei

E posibil să nu vă mai întâlniţi niciodată, dar totuşi speri că într-o bună zi îl vei revedea…si pentru acea zi traieşti toată viaţa!

Fiecare gară are povestea ei.

Mi-aș fi dorit să fiu un copac într-o gară, să văd oameni sărutându-se, îmbraţisându-se, despărţiri, revederi, oameni care râd, oameni care plâng, dar mereu oameni sinceri. Gara a văzut mai multe săruturi sincere decât a văzut starea civilă.

20.jpg

Am iubit și eu cândva, mult și sincer. Și e o gară ce îmi amintește de acea dragoste. Acum iubesc gările. Și retrăiesc povești în fiecare călătorie. Am început să cunosc trenurile. Au un farmec aparte. Au purtat oameni îndrăgostiți, oameni singuri, oameni care urmau să se despartă, oameni care urmau să se revadă, mereu oameni speciali. S-ar putea scrie cărți despre poveștile din gară, povești vesele sau triste.

1462846_673600565994811_307775155_n

Fiecare tren mă poartă departe, fiecare călătorie mă definește. Iubesc trenurile! Mă fac să mă simt cu adevărat Olteancă în Deplasare. Ficeare călătorie începe cu emoția din gară. Niciun tren nu se compară cu trenul spre mare. Are ceva aparte, ceva ce îl face unic. Poate e prea plin de amintiri. Duce cu el prea multe povești. E prea mare nerăbdarea. Cred că ceea ce îl fac special sunt locurile spre care ne duce și, mai ales, oamenii cu care călătorim. Împreună cu Claudia Marina am dezvoltat o pasiune pentru trenuri și gări. Avem o colecție impresionantă de poze cu și din tren, poze cu gări, amintiri și doruri. Gara e singurul loc unde putem fi cu adevărat punctuale. Înainte de mare nu dormim. Mergem în gară cu o ora mai devreme să vedem trenuri, să auzim acea voce care anunță plecările, să admirăm freamătul, agitația din gară sau liniștea nopții. Nopțile în gară sunt foarte frumoase. A devenit un obicei special pentru mine ca în miezul nopții sau dimineața devreme tata să mă conducă la gară sau să vină să mă astepte. Acest minunat gest dă farmec călătoriilor mele. Fără el parcă aș pleca spre nicăieri și m-aș întoarce nicăieri.

CFR-negociaza-modernizarea-Garii-de-Nord-cu-compania-belgiana-Euro-Station

Cândva am cunoscut un fotograf în tren, în drum spre mare. Am împărțit același compartiment, niște biscuiți cu ciocolată fantastici, am făcut o sesiune foto exact acolo și am rămas prieteni buni. Cafeaua are alt gust în tren. Mihai Jucătoru poate să confirme.

1932454_982102938477904_1852788247961101063_n

Cea mai tristă călătorie cu trenul a fost într-o dimineață de primăvară când mi-am condus mama la București, urma să plece pentru 5 luni. Am plâns amândouă tot drumul. Aceea a fost prima noastră călătorie cu trenul împreună. Făceam mici pauză să îmi dicteze rețete și să îmi spună să am grijă de tata. Am călătorit de câteva ori singură. E un sentiment ciudat.

Sunt obișnuită să împart trenurile cu prietenii, să râdem mult, să filmăm, să cântăm. Clau, Miha și Ocxana știu cel mai bine. Am observat un lucru: eu și Clau nu suntem prea entuziasmate când ne întoarcem acasă, spre deosebire de ceilalți. Pentru ea și Miha am oprit un tren în Costinești că nu erau gata. Cu Ocxana am experimentat o întârziere a CFR-ului de 2 ore. Pe Van Gogh îl simțeam că se apropie după miros. Cum am descoperit Bucureștiul cu ea nu l-am descoperit niciodată.

PicsArt_02-15-09.27.55

Într-o seară, m-am întors de la mare doar cu Mădă. Am râs tot drumul. Ni s-a făcut observație de câteva ori, tot vagonul ne asculta poveștile. Era amuzant când se întorceau 10 oameni spre noi când auzeau vreo glumă.

11705298_1122192444468952_5246792565145820454_n

Am și o experiență amuzantă cu gara. Eram în Costinești și i-am condus pe Andy și Andrei la tren. Am stat cu ei în gară cam jumătate de oră să povestim. Au plecat acasă, noi la pensiune, iar cheia de la camera noastră a rămas la ei, așa că i-am sunat și le-am zis să o arunce pe geam. Am mers pe calea ferată până în următoarea gară să o recuperăm.

999066_612861095402092_1822319975_n

O singură dată am fost în gară să aștept pe cineva, într-o dimineață de vară, în Costinești, când un prieten mi-a făcut o surpriză plăcută. Revederea a fost emoționantă. Dar nu atât de mult cât a fost despărțirea. O noapte întunecată, în Videle, când nici măcar gara nu se vedea. Trenul pornise deja și a sărit. Atunci a fost ultima dată când ne-am vazut. Și de atunci am sperat mereu că ne vom întâlni accidental, într-o gară. Când trenul sosește în Roșiori, mă uit să văd dacă urcă. Dar nu știe că eu sunt acolo și îl aștept…și poate nu va mai urca niciodată într-un tren. Ne-am promis că ne vom revedea într-o bună zi. Ar fi trebuit să ne promitem și că ne vom ține de promisiune.

Untitled

P.S: Desparte-te de oameni cu vorbe frumoase. Pe unii dintre ei s-ar putea să nu îi mai vezi niciodată.

2 Comments Posted

  1. Sincer cand eram copil m-am plimbat cu trenul, si imi amintesc ultima calatorie alaturi de actualul sot <3. Sunt minunate aceste calatori 🙂 si recunosc mi-ar place sa ma plimb mai des :*

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*