Ai plecat de lângă ea de prea multe ori. Ai lăsat-o singură, ai lăsat-o doar cu gândurile ei în prea multe nopți, nu te-ai uitat în spate, nu ai vrut să o vezi așa. A plâns ore în șir fără ca tu să știi, nu te-ai gândit că o rănești. Știai că te iubește prea mult. Erai convins că te poate ierta de fiecare dată când te întorci. Căci mereu te întorci.
Numește-o „acasă” pe ea, cea la care te întorci după fiecare vacanță în „destinații” mai mult sau mai puțin reușite! Căci oriunde vei merge, nu va fi mai bine ca acasă! De cele mai multe ori pleci ca să îți dai seama unde trebuie să te întorci! Iar acasă te simți cel mai bine. Acasă te simți tu!
Rămâi „acasă”! Nu doar de dragul ei. Rămâi de dragul tau. Sau mută-te! Ai răscolit-o de prea multe ori. Cred că este timpul să îți faci bagajul și să decizi dacă rămâi sau pleci. Stând în ușa sufletului ei, se face curent. Și i-a bătut vântul de prea multe ori prin suflet. Merită puțină primăvară. Dacă nu poți fi soarele ei, fii măcar un nor bun și pleacă!
Frumoasă poezie fără rime, îți tresar sentimentele dintre litere…
Mulțumesc. 🙂 Poate prea multe sentimente…
nu-i rea comparația cu „acasă”, mi se pare una reușită.:)
textul tău mi-a dat fiori..
și atât de reală :))