Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea

Fericirea e atunci când te afunzi în mare și apoi lași soarele să îți usuce părul, presărându-ți o brumă de sare peste suvițele lăsate libere în adierea vântului. Fericirea e atunci când auzi valurile cum se sparg la țărm pe ritmul inimii surde care a uitat să mai iubească. Fericirea are gust de sare și o nuanță albastră, de liniște și de dor. Fericirea ia forma unui apus la linia orizontului, acolo unde cerul se iubește cu marea și nu îți mai dai seama care e care în acel nesfârșit poem. Fericirea e iubire. În cea mai pură formă a ei. Iubire de sine, de cer și de mare. De nesfârșit și de adâncuri. De profunzime. E sete de cunoaștere și foame de sens.

Fericirea e libertate, dude! Fericirea înseamnă să fii tu, liber de prejudecăți și de tipare, dezbrăcat de orgoliu și îmbrăcat în sinceritate, permitându-ți luxul de a nu te mai lăsa afectat de ce cred cei din jur. Fericirea ia forma pașilor tăi pe nisipul umed și-ți cântă inima de dragul acelui apus, iar apoi ieși din mare și alergi pe plajă unde te așteaptă ea. O săruți, o iei în brațe și o arunci în mare. Să guste și ea fericirea cu sare în păr și piele mângăiată de soare printre valurile ce se sparg la țărm.

Fericirea e poveste. A ta și a mea. Aceea pe care ne-o scriem singuri. E dorința pentru care fugim la capătul lumii să o îndeplinim. E cer și mare și nisip. Și are gust de sare și de buzele ei. Fericirea e ceea ce simți când ești singur în tren și te gândești la mine. Fericirea e vindecare de trecut. Fericirea e atunci când lacrimile ți se-mpreună cu sare și tot universul cântă cu tine atunci când dai concerte-n sufletul meu. Fericirea e libertate, dude! Și are gust de sare și de albastru.

Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea!

2 Comments Posted

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce gust are apusul când se transformă în poem? – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*