Îmi imaginam Ierusalimul conservat ca pe vremuri, îmi imaginam oamenii locuind în căsuțe modeste, ruine răsărind printre copaci și un teren atât de arid. Un loc care respiră istorie, un loc în care sufletul își face timp să respire și se îndreaptă spre dumnezeire, un loc impunător, sfârnt, din care e imposibil să nu te întorci schimbat, nu pentru că locul în sine ar avea puterea să te schimbe, ci pentru că reușește să te pună puțin pe gânduri, indiferent dacă ești credincios sau ateu.
Îmi imaginam doar partea veche pe care v-am prezentat-o într-un articol anterior, doar cetatea veche de dincolo de ziduri. Nici nu știu cum de am ajuns eu la concluzia aceasta și cum de mi-am format o percepție greșită, însă nici nu am căutat informații ca să văd exact cum este, ci pur și simplu mi-am lăsat imaginația să întocmească diverse scenarii.
Îmi imaginam Ierusalimul modest, inocent, vechi și m-a surprins prin vitalitate, lux, energie. Dacă între Zidurile Cetății se păstrează atât de bine ideea de vechi, amestecul de mirosuri de condimente și fructe și agitația specifice vremurilor de demult și se reflectă totul în umbra trecutului creând impresia unui spațiu închis ermetic, impenetrabil, însă prin care zumzăie turiștii, aducând un suflu nou.
Ei bine, Old City se află în inima unui oraș plin de viață, încărcat de lux, freamăt și culoare, într-un oraș elegant, cu parcuri imense și hoteluri de 4* și 5*, cu restaurante cochete și un mall în aer liber care mi-a depășit așteptările cu mult.
Când am ieșit din Cetate prin New Gate, am asistat la un spectacol de lumini, culori și muzică, la o proiecție pe zid ridicată la rang de artă. Nu aș mai fi plecat de acolo, dar aveam de prins un zbor spre casă.
Trenul traversa orașul și își făcea drum printre cafenele micuțe, unde turiștii și localnicii savurau cafeaua, un ziar și vibe-ul unei noi dimineți.
Am descoperit un oraș plin de viață și savoare, un oraș am contrastelor, un amestec de boem și istoric, o Cetate neatinsă de trecerea timpului în jurul căreia totul a evoluat.
CITEȘTE ȘI: