Control de securitate în aeroportul din Tel-Aviv

”Cetăţenii români care călătoresc în Israel în scopuri turistice nu au nevoie de viză de intrare pentru o şedere de maximum 90 zile, într-un interval de şase luni.

Cetăţenii români care călătoresc în Israel pentru alt scop decât cel turistic (muncă, studii, tratamente medicale), trebuie să obţină, în prealabil, viză de intrare.”

Mă pregăteam ca pentru un interviu serios, am citit pe alte bloguri experiențe din aeroportul din Tel-Aviv și m-am speriat. Orice chestie care li s-ar fi părut lor dubioasă s-ar fi transformat într-un interviu de 12 ore și, în cel mai rău caz, o vacanță în aeroport pentru că nu ni s-ar fi permis intrarea în țară. Îmi imaginam că ne bagă separat într-o încăpere și ne terorizează cu întrebări minim 20 de minute. Eram pregătită cu un eseu argumentativ despre de ce vizitez Israel și ce o să fac acolo în cele 3 zile și jumătate. Eram pregătită pentru orice. Mai ales că toți cei cărora le spuneam că o să mergem în Tel-Aviv ne speriau de moarte. De parcă nu ne-am mai fi întors de acolo. Apoi ne gândeam că au mai fost și alții și s-au întors. Și, mai ales, au reușit să intre în țară.

Am decis să ignor complet tot ce îmi vor zice alții despre Israel și controlul de securitate din aeroport (pentru că după scenariile lor ori nu ne lăsau să intrăm în țară că părem dubioase și râdem mult, ori ne ridică de pe stradă că râdem prea mult și credeți-mă că am râs până am rămas fără aer și nu ne-a zis nimeni nimic, ori nu ne mai întoarcem că pățim ceva pe acolo). Mai bine zis să ignor gândurile negative care m-ar fi făcut să rămân acasă și să încep să îmi fac scenarii pentru fiecare situație în parte. Eram ceva gen ”Ok, dacă pățim asta hai să vedem ce putem face”.

Când am coborât din avion mi s-au înmuiat picioarele, apoi m-am relaxat puțin pentru că soarele pătrundea atât de blând în aeroport, iar aeroportul în sine mi se părea atât de frumos. Știam că intrarea noastră în țară va depinde de răspunsurile și atitudinea mea așa că simțeam o ușoară presiune.

Control de securitate la intrarea în Israel

Am ajuns la rând la unul dintre ghișeele unde prezentam pașapoartele și am observat că durează puțin mai mult decât de obicei (cam 2 minute de persoană). A durat ceva până să mă dezmeticesc și să îmi dau seama că acela este celebrul interviu.

”Unde locuiești?”

”Ce lucrezi?”

”Ai venit aici în vacanță?”

”Pentru câte zile?”

”Ai biletul de întoarcere cumpărat?” I-am arătat sincronizarea din calendar pentru că nu aveam check-un ul făcut și i-am explicat că e gratuit dacă îl fac cu cel mult 48 de ore înainte de zbor așa că o să îl fac peste 2 zile.

Apoi a verificat fiecare pagină din pașaportul meu cel neatins de ștampile (încă), am zâmbit și i-am spus că e prima dată când ies de pe continent. S-a uitat la mine zâmbind și mi-a zis că ar trebui să am toate paginile pline. L-am trecut ca obiectiv pentru următorii 5 ani.

Apoi am răspuns la aceleași întrebări și pentru soră-mea și pentru încă o doamnă care era în spatele nostru la rând și m-a rugat să o ajut cu traducerea. Nimic mai simplu. Am primit permisul de intrare în țară.

Control de securitate în Israel

Prin Israel, atât în Tel-Aviv cât și în Ierusalim, la intrarea în gări și stații mari de autobuz, era din nou control, fix ca în aeroport, bagajele treceau printr-un scanner separat de noi. Nimic complicat, nimic de speriat, doar protocol. Aceeași situație a fost și la Zidul Plângerii.

În Ierusalim, la intrarea într-un supermarket am fost întrebate dacă avem arme în rucsac. A propos de arme, am văzut destule pe stradă în acea vacanță. Și chiar m-am simțit în siguranță.

Control de securitate la ieșirea din Israel

La întoarcere, am avut parte de un control ceva mai riguros în aeroport. La intrare, un agent de pază ne-a pus să prezentăm pașaportele, ne-a întrebat ce am vizitat, unde am stat, apoi alt control în aeroport – întrebările s-au repetat, inclusiv dacă am interacționat cu alte persoane, dacă am luat suveniruri, dacă le-am cumpărat sau le-am primit și am primit viza de ieșire. Apoi am fost conduse spre un alt control unde ne-a fost verificat bagajul, probabil un test anti-drog și, în sfârșit, scanner cu descălțat și toate cele. Iar asta nu e tot, am mers la un aparat, unde am scanat pașaportul, ne-a făcut o fotografie și ne-a eliberat un bilețel pe care l-am prezentat la un ghișeu și ne-am îndreptat spre poarta de îmbarcare.

Recent mi-a mărturisit tatăl Claudiei că nu a avut încredere în noi că ne vom descurca în această călătorie și se aștepta în orice moment să fie sunat să vină să ne recupereze de la ambasadă. Ei bine, i-am demonstrat că ne-am descurcat.

Dacă ne-am fi luat după toți care își dădeau cu părerea, nu am mai fi plecat. Ah…și ne-au mai zis că o să ne coste pe puțin 1000 euro de fiecare. Ne-a costat vreo 260.

---

CITEȘTE ȘI:

1. 7 plaje din Tel-Aviv

2. Old City Jerusalem – ce se ascunde dincolo de zidurile cetății

3. Ierusalim – un tărâm împărțit între vechi și nou