Ne-am întâlnit într-o dimineață, într-o gară

Trenul opreşte în gară. El e afară. Îşi bea cafeaua liniştit. Nu se grăbeşte. E singur. Privirile noastre se întâlnesc de câteva ori. Zâmbeşte. Un zâmbet suav, plăcut. Îl văd că se urcă în trenul de lângă.

Mă întorc la locul meu. Îmi pornesc laptopul şi mă gândesc să mă uit la un film. Credeam că asta a fost tot, dar îl văd că urcă în trenul meu. Aceeaşi destinație: Bucureşti. Îl caut cu privirea, e în vagonul următor. Vorbeşte cu cineva, se pare că nu e chiar atât de singur. Pornesc filmul. Mai e jumătate de oră până la Bucureşti.

Trenul ajunge în gară. Cobor. Coboară şi el şi se opreşte. Trec pe lângă el şi îmi zâmbeşte din nou. Mai în față mă opresc. Rămân pe peron ca să nu mă pierd în agitația gării. Îl văd că vine spre mine. Se prezintă şi îmi cere numărul de telefon. Îi adresez câteva întrebări, apoi îl las să plece. Pare fericit. Zâmbesc şi plec mai departe. Am fost întâmpinată cu un zâmbet, nu îmi trebuie mai mult ca să zâmbesc şi eu.

O săptămână mai târziu m-a sunat. Am povestit de parcă ne-am fi ştiut de-o viața. Nici nu ştiu cum au trecut 2 ore. Îi simțeam zâmbetul la capătul firului şi zâmbeam adormită. Ne întrebam cum ar fi fost dacă…

Lucrurile s-a potrivit mult prea bine pentru noi. Cineva a regizat mult prea bine întreaga scenă. Mereu am fost de părere că nimic nu eşte întâmplător. Oamenii se întâlnesc cu un motiv. Pe Alex l-am întâlnit ca să învăț să zâmbesc din nou. Cum spuneam, fiecare gară are povestea ei. Știam că va fi o gară în care mă va aștepta cineva într-o dimineață. Am ajuns la timp. Ce potrivire! Altfel nu ne-am mai fi cunoscut. 

P.S: Fiecare fată are un Alex al ei.

If you like it, share it!