Ce gust are apusul când se transformă în poem?

Te auzi prin gândurile mele? Cum strigi, cum taci, cum te ascunzi. Îți vezi pașii printre idei și mulțimi de înțelesuri, îți vezi forma mâinilor tale pe pielea mea udă? Îți simți degetele desenând nori pe spatele meu când stau întinsă pe nisipul fierbinte? Auzi marea cum te strigă? Mă auzi pe mine? Dintre toate zgomotele lumii recunoști melodia pașilor mei care se îndreaptă spre tine? În ce univers mă aștepți? Să știu să deschid portaluri pentru genele pe care o să îmi pictezi răsărituri și pentru coapsele pe care o să danseze apusuri rânduri-gânduri.

Luăm valurile cu noi acasă ca să asculte poveștile spuse de pereți? Luăm și un șezlong pe care să ne întindem sufletele să stea la soare dimineața după cafea? Nisipul l-am împachetat deja ca să-l presari peste gândurile de la micul dejun. Iar vinul acela te las să îl deschizi după cină, abia după ce voi fi desenat câteva stele pe tavan să nu te lase singur când eu n-am somn și ies pe terasă.

Auzi poemele cum te strigă să mai pui o pătură pe ele? Dar ceaiul din bucătărie ca să îi mai adaugi o linguriță de miere? Și un strop de mentă și-apoi să le picuri pe buzele mele. Vreau să simt ce gust are apusul atunci când se ascunde într-o ceașcă. Picură și un strop de cer să aibă pe ce să alerge stelele!

Auzi cum gândurile mele îți fac loc să treci mai în față? Auzi pașii mei cum aleargă pe plajă? Simți rândurile ce pictează apusuri pe cerul inimii tale? Vezi liniștea? E acolo, în zare, unde o să ajungem și noi curând. Ia un strop de mare și ascunde-mi-l în păr să avem cu ce să stropim poemele de mai. Mai stai…Dar nu mult că trebuie să plecăm. Ne așteaptă universul.

---

CITEȘTE ȘI:

1. Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea