Hai Hui prin Insulele Canare

Se așteptau să plec din nou în Tenerife, dar într-o joi, la prânz, mi-am schimbat rapid planurile și mi-am luat un bilet de avion spre Gran Canaria. Escală la Madrid, 10 ore de noapte, și abia acum îmi dau seama că era mai bine dacă ieșeam să explorez orașul, să rătăcesc pe stăzile pustii, slab luminate de felinare, să las luna să îmi poarte pașii prin locuri nemaivăzute. Ar fi fost o idee bună, dar mi-am întins prosopul de plajă în aeroport și m-am așezat lângă o priză, petrecându-mi noaptea conversând cu prietenii pentru că urmau 2-3 săptămâni în deplasare și cine știe când mai prindeam wi-fi să le mai scriu.

Am plecat să fiu vecină cu Tenerife

Am promis că o să mă întorc în Tenerife ca să urc pe Vulcanul El Teide și să beau o cafea la apus cu PR-ul de la Ghid Tenerife pentru că atât de mult mi-a plăcut pagina aceea de Facebook și așa drag îmi era când eram acasă și mai vedeam câte o postare din Tenerife încât am zis că mă duc la 5000 km și numai ca să beau o cafea cu persoana din spatele acelei pagini. Și o să fac asta, dar nu este momentul acum.

Am plecat să explorez Insulele Canare, să văd ce au în comun și ce le deosebește, care este farmecul fiecăreia și adevăratul potențial turistic întrucât mult timp pentru mine existau Tenerife și restul. Era ca și cum te-ai întoarce obosit de la muncă și tot ce îți dorești e să ajungi acasă și să te întinzi în patul tău, dar te cheamă vecinul ăla de care n-ai chef și cu ultimul strop de energie zici ”No bun, hai că mă duc să văd ce mai vrea și ăsta!”. Cam așa am simțit eu în iarnă când am găsit oferte pentru Fuerteventura și Lanzarote și tot în Tenerife am ajuns. Pe atunci Gran Canaria nici nu intra în discuție. Eh, dar toate se întâmplă la momentul potrivit. Între timp mi-am schimbat modul în care vedeam lucrurile și am zis să explorez mai mult, să mă avânt în ape și mai adânci. Și iată-mă, fără pic de urmă de regret, plecată în aventura verii mele: Gran Canaria, Fuerteventura, Lanzarote și Andaluzia.

Am comparat la sânge Gran Canaria cu Tenerife

Deși am stat doar 2 zile în Gran Canaria, am fost pe fugă ca să apuc să explorez cât mai mult din insulă, dar mi-am rezervat și timp de relaxare ca să pot să îi simt vibe-ul din plin.

Am început cu Las Palmas de Gran Canaria, capitala insulei, un oraș cosmopilit cu un potențial fantastic. Se aseamănă destul de mult cu Santa Cruz de Tenerife, mai ales străduțele din centru, pline de terase, unde localnicii se adună la o cafea și la o poveste.

Am ajuns la Ale-Hop încă dinainte de a mă caza. Despre acest lanț de magazine pe care îl ador v-am mai povestit și acum câteva luni când l-am descoperit pentru prima dată în Tenerife. Magazinele se găsesc momentan doar în Spania, Insulele Canare și Portugalia o vă las un link cu locațiile pentru că au lucruri destul de faine și dacă la întoarcere o să pierd avionul spre casă o să fie pentru că o să uit să mai plec din Ale-Hop-ul din aeroportul din Valencia și o să îmi sparg toți banii acolo.

Am ajuns devreme în Gran Canaria așa că mi-am făcut siesta exact ca în diminețile din Tenerife: cafea, un măr verde și o plăcintă cu mozzarella și pastă de roșii cu măsline. Fără suc de mango ca în vremurile bune.

După ce m-am cazat, am ieșit să iau străzile la pas, m-am amestecat printre localnici. Mă salutau și îmi zâmbeau de parcă aș fi fost una de-a lor. M-am oprit să beau o cafea în port, apoi mi-am continuat drumul până am descoperit plaja Alcaravaneras, o plajă imensă, curată, destul de liniștită, unde sunt aproape numai localnici, dar e atât de frumoasă, încărcată de palmieri pitici și cu un nisip auriu atât de fin. Pare genul acela de plajă din California și poate din acest motiv m-am îndrăgostit atât de tare de ea. Am ascultat valurile la apus, m-am întins pe nisip și am respirat aerul proaspăt al libertății. M-am simțit acasă și nu pentru că ar semăna cu ceva de acasă, ci pentru că mi-a conferit sentimentul de apartenență, pur și simplu am simțit că aparțin locului. Mama, sigur nu m-ai născut prin Spania sau Canare de rezonez atât de mult cu aceste locuri?

Am zis că merg tot înainte să văd unde mă duce drumul, am aterizat la un mall, m-am oprit la înghețată și am uitat complet că eram în căutarea unei alte plaje – Las Canteras –  care era la 5 minute de mers pe jos de la mall. Am pornit pe un alt drum înapoi la hotel, am ajuns pe faleză, apoi din nou în port. Încă am o melodie care îmi amintește de acel drum și de fiecare dată când o ascult pe stradă, închid ochii și simt că sunt acolo.

Ziua următoare m-am mutat pentru că nu concepeam să ajung în Gran Canaria și să nu trec prin Puerto Rico de Gran Canaria, chiar dacă nu e acel Puerto Rico în care mă așteaptă Fonsi (că așa a zis la concertul din București că atunci când ajungem în Puerto Rico să dăm un semn să ne vedem. Viseeeee!). A propos de Fonsi, a ajuns în Insulele Canare în ziua în care am plecat eu.

Puerto Rico de Gran Canaria e chiar wow. Plaja este plină de turiști, parcă prea plină pentru mine și e amenajată destul de inteligent. Mi-am luat un smoothie de mango și am pornit pe un drum pietonal situat deasupra oceanului, în dreapta având șoseaua și un munte. Nu aș fi dat acel drum pentru nimic în lume căci peisajele cu care m-a încântat și stările prin care am trecut admirând acel nebun de albastru printre flori și cactuși nu se compară cu nicio altă experiență.

Am fost îndrăgostită de Marea Neagră până am întâlnit Atlanticul

În el am văzut acel albastru de care m-am agățat cu toată ființa mea, albastrul care mi-a redat speranța și m-a făcut să îmi doresc să îl descopăr și mai mult. Acel albastru misterios, adânc, în care mi-e frică să mă scald. M-am îndrăgostit de Atlantic așa cum se îndrăgostesc valurile de țarm și se grăbesc să îl atingă. 

Crema cremelor, cireașa de pe tort, spuma Gran Canariei e Amadores Beach

N-aș vrea să vă scriu nimic despre Amadores pentru că ar însemna să am un paragraf plin de ”wow”. Amadores nu se descrie prin cuvinte, ci prin stări, e una dintre cele mai frumoase plaje pe care mi-a fost dat să ajung și cu siguranță o să mă întorc acolo pentru vibe, pentru frumusețe, pentru priveliștea de la hotel, pentru nisipul fin și pentru cel mai alb apus. Am stat pe plajă până la 2 noaptea, singură, în liniște, unde îmi cântau valurile în întuneric. Nu aș mai fi plecat de acolo.

Fuerteventura, baby, chiar e vânt puternic

Munți fără brazi la poalele cărora dansează după vânt palmierii, plaje cu nisip fin și un ocean atât de albastru în care își scaldă soarele toată lumina. Ah, Fuerteventura are un aer ușor sălbatic, e de o pustietate aparte unde doar vântul își mai spune povestea de la răsărit la apus și de la apus la răsărit, puțini turiști se avântă pe plajă, majoritatea optând pentru piscina hotelului. Pe plajă sunt amenajate ”grote” din pietre în care te adăpostești de nisipul pe care îl ridică vântul în turele lui pe care le face de-a lungul oceanului. În timpul fluxului dispare plaja și rămâne un drum din pietre și dune de nisip. O întreagă aventură, ce să mai. 

Am stat în Esquinzo unde am împărțit mâncare cu veverițele de pe plajă, am mâncat cea mai bună pizza la Carreta, am prins un concert fain în Morro Jable, unde am băut un mojito cu fructe de pădure absolut senzațional. Am luat paharul acasă și îmi amintesc de Fuerteventura în fiecare zi, la ceai.

Am fugit într-o zi în Costa Calma, unde o plajă imensă se întindea înainte mea, veverițele alergau pe stânci și porumbeii zburau în jurul meu după caju, apoi m-am retras la răcoarea unui parc, printre palmieri, leandrii și alte plante, alături de un prieten drag și o cafea cu aromă de cookies.

Oasis Park e la înălțime

Cea mai mare grădină zoologică și botanică din Insulele Canare ce adăpostește numeroase specii de animale printre care girafe, lemuri, dromaderi, lei de mare, zebre, reptile, elefanți, dar și diverse specii de cactuși. Savana Africană este mutată la Oasis. Am hrănit girafele cu roșii, morcovi și dovlecei. Nu, nu m-am dus cu ele de acasă, le-am cumpărat de acolo.

Show-urile live cu animale m-au întristat destul de mult pentru că nu sunt de acord cu așa ceva, cu animalele ținute în captivitate și cu forțarea acestora să se dea în spectacol în fața oamenilor.

Există un trenuleț legat de un tractor care face turul parcului la intervale regulate de timp. Am ajuns în cel mai înalt punct de acolo, iar priveliștea de sus e grozavă, în zare se vede oceanul, în stânga palmieri și multă vegetație, în dreapta teren arid. Un contrast frapant, de o adevărată frumusețe. Daca Marte ar avea șosele si palmieri ar semăna cu Fuerteventura.

Am ajuns la concluzia că Fuerteventura este despre vânt puternic și ocean în două culori, despre plaje cu veverițe, dune de nisip și munți de escaladat, văi adânci lipsite de vegetație și pustietate din care se înalță hoteluri de lux. 

N-am reușit să ajung în Isla de Lobos, nici la Dune nu am oprit, dar o să mă întorc cândva acolo, cu vaporul din Lanzarote.

Fred Olsen, spre Lanzarote, te rog!

Am stat la o terasă în port și am privit spre Fuerteventura pe care doar ce o lăsasem în urmă și de unde am rămas cu amintiri frumoase. Acolo am lăsat și vântul puternic și m-am oprit să trag aer în piept, să mă bucur de peisaj și să mă conectez cu Lanzarote.

Îmi amintesc că anul trecut, încercam să îi fac o fotografie unei prietene pe plaja din Los Cristianos, Tenerife, iar prin spatele ei trecea un Fred Olsen. Mă imaginam la bordul lui, fără să știu unde mă duce, doar să plutesc liniștită spre un nou țărm. Mi-am zis că într-o zi chiar se va întâmpla asta. Acea zi a sosit. Cu Fred am mers din Fuerteventura spre Lanzarote.

Am rămas la o terasă în Playa Blanca până la apus, m-am bucurat de liniște până în măduva oaselor. În sfârșit nu mai auzeam vântul puternic, doar zumzetul copiilor ce alergau pe faleză.

Seara am plecat spre Areciffe, iar drumul prin pustietatea plină de lavă întărită cu palmieri de-a lungul străzii, a fost o adevărată încântare. Era trecut de ora 22, când număram străzile până la cazare, cu harta în mână, în semi-întuneric, pe niște străzi înguste, cu sens unic și clădiri pline de graffiti.

Areciffe nu a reușit să mă impresioneze, dar fiind faptul că pe zi era destul de cald și când în sfârșit am ieșit pe plajă cu zmeura după mine, mă întrebam cum pot să mă ascund de vânt, m-am trezit aproape îngropată în nisip, am mâncat zmeură cu nisip, am avut nisip pe față, în păr, în urechi, în gură. Nisipul e cuvântul cheie aici, v-ați prins? Ah, și un vânt puternic care ridica nisipul și așa mă durea când îl izbea de mine. M-am întors devreme la hotel.

Pentru ziua următoare aveam de ales între Parcul Național Timanfaya și La Graciosa, o insulă pustie de toată frumusețea, dar trebuia să respect un anumit program al mijloacelor de transport pentru a ajunge acolo în tur organizat și nu m-am trezit la timp. Însă mă voi întoarce să le explorez pe ambele. Inclusiv un apus la Mirador del Rio.

Primul bilet spre…casă?

Mi-am petrecut dimineața în pat, fără chef de a mai ieși la plajă sau de a mai explora insula. Simțeam că lipsește ceva și nu îmi dădeam seama ce. Mi-ers un dor până la lacrimi, un dor ce m-a făcut să îmi cumpăr primul bilet de avion spre casă fără să îmi pese că mai am 10 zile de vacanță, fără să îmi pese că am 2 escale și că voi petrece 2 zile pe drum, fără să îmi mai fie foame sau sete. Când am privit-o în ochii în timp ce mi-a zis “Hai acasă!” așa m-am topit, când tata mă tot întreba când mă întorc și într-o zi mi-a spus că mama se tot gândește cum să mă aducă acasă, când un prieten mi-a zis mai în glumă mai în serios “hai acasă” atunci când număram zilele până o să ne revedem am zis că trebuie să fac nebunia vieții mele. Nimeni nu m-ar fi crezut în stare de acest lucru, nici măcar eu. Eram în aeroportul din Lanzarote, așteptând zborul spre Malaga, când tata m-a întrebat:

-Dar tu nu te mai saturi sa călătorești?
-Nu.
-Când vii acasă?
-În august.

I-am zis zâmbind, când de fapt eram în aeroport în drum spre casă. În viața mea n-am fost mai nerăbdătoare să mă întorc din vacanță și să mă arunc în brațele lor. În viața mea nu mi-a fost atât de dor încât să îmi cumpăr primul bilet de avion spre casă. Mereu mi-am dorit să merg la gara și sa mă urc în primul tren, oriunde ar merge, dar primul bilet spre casă nici prin gând nu mi-ar fi trecut. Și uite-mă în avion, scriind în timp ce îmi șterg lacrimile de dor, în timp ce număr orele până ajung la cei dragi ai mei. Din toate călătoriile mele, din toate locurile descoperite, azi a căștigat un loc pe podium o întoarcere acasă, la cei dragi. Și a aceasta o să fie cea mai frumoasă călătorie a mea, cea care are cea mai mare încărcătură emoțională, cea care îmi umple inima cel mai mult, atât de mult încât dă pe afară – întoarcerea la cei dragi.

Revederea celor dragi a invins orice loc nou pe care urma să îl descopăr, orice dorință de pe lista de vacanță. Zbor deasupra coatei Africii, acolo unde plănuisem să fug din Gibraltar. Aceea urma să fie nebunia verii mele, dar se pare că întoarcerea acasă va fi nebunia acestei călătorii. Călătoria spre oamenii care mă așteaptă cu sufletul la gură, cu inima plină, cu brațele deschise, oameni care nici măcar nu se așteaptă să vin acasă de acum. Aceasta cred că e cea mai frumoasă surpriză pe care o puteam face cuiva.

Să nu zbor spre o destinație, ci spre oameni care mă așteaptă mă entuziasmează atât de tare. Scriu printre lacrimi, lacrimi de fericire și dacă cineva m-ar pune să descriu fericirea, aș lua acest moment și l-aș împacheta frumos pentru că rămâne un moment important în existența mea. Dar o să îl împachetez frumos într-un articol de august.

În iulie, aș fi putut să stau acasă și să mă uit toată noaptea la seriale, să dorm până târziu, să ies cu prietenii să spargem semințe în fața blocului sau să umplem terasele din Centru Vechi. Aș fi putut să îmi petrec vara destul de chill, pe canapea, cu un laptop în brațe, fără chef de a învăța ceva nou că doar e vacanță și îmi ajunge în restul anului cât învăt. Dar am ales să călătoresc, să îmi pun la bătaie toate economiile pentru a descoperi noi locuri, pentru a vedea noi frumuseți, pentru a mă pune în diverse situații și a mă provoca să mă descurc. Am pornit în aventura verii mele, 3 săptămâni în Insulele Canare și Andaluzia cu un singur rucsac în care nici nu știu cum mi-am înghesuit atâtea lucruri și cu o inimă plină de recunoștință pentru acest privilegiu suprem de a-mi urma dorințele și, mai ales, pentru libertatea de a pleca oricând oriunde. Stăteam liniștită pe plajă zilele trecute și admiram valurile care se spărgeau la tărm, bucurându-mă de imensitatea oceanului ce se întindea înantea mea. Am venit aici să mă bucur de liniște și de albastru, de palmieri și de zâmbetele calde ale localnicilor, zâmbete care îmi lipsesc de fiecare dată când mă întorc în România și sunt întâmpinată de fețele acre ale tuturor funcționarilor publici, să nu mai vorbesc de doamnele de la gară care mereu țipă la mine (noroc cu geamul care ne desparte că poate ar fi aruncat și un monitor după mine). Și România are peisaje frumoase pe care am avut privilegiul de a le descoperi în călătoriile mele prin țară. Ah și câte mai am de descoperit, dar acolo vreau să merg cu prietenii. Acum sunt adoptată de o țară și câteva insule și mă simt primită cu iubire și căldură, asta îmi amintește de mama și îmi e tare dor de ea, însă dacă aș fi fost acasă nu am fi vorbit atât de mult cât vorbim acum. Doar ne-am fi salutat și probabil am fi mâncat împreună, apoi ne-am fi retras fiecare în camera ei. Nu aș fi avut ce să îi povestesc interesant din timpul zile și nici ce fotografii să îi arăt. Pe lista mea de dorințe am o vacanță internațională cu ea. Trebuie să îl conving și pe tata. Ar fi amuzant să ne rătăcim impreună. Nu îmi mai e teamă să călătesc singură. E ca și cum aș merge singură pe strada în Craiova, numai că oamenii de pe aici vorbesc o altă limbă și ghiciți ce, mă străduiesc să vorbesc și eu cu localnicii în spaniolă amestecată cu puțină engleză și îmi mai scapă și vreun cuvânt în franceză, dar nu-i bai. Ne înțelegem.

În Andaluzia nu am mai rămas, dar o să mă întorc cândva, și nu voi mai fi singură. 

Vă mulțumesc pentru că ați avut răbdarea și curiozitatea de a citi până aici. Urmează articole despre ce puteți vizita în Gran Canaria, Fuerteventura și Lanzarote. Rămâneți aproape!

Love you, guys! :*


CITEȘTE ȘI:

  1. Ce poți vizita în Gran Canaria

  2. Ce poți vizita în Fuerteventura

  3. Ce poți vizita în Lanzarote

3 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce poți vizita în Gran Canaria – Olteancă în Deplasare
  2. Ce poți vizita în Fuerteventura – Olteancă în Deplasare
  3. Ce poți vizita în Lanzarote – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*