Ce poți vizita în Lanzarote

Insula celor 300 de conuri vulcanice ce găzduiește Muntele de Foc și ascunde minunății pe care trebuie să le cauți bine, să le explorezi, să le trăiești, o insulă ce nu te va surprinde cu nimic dacă o vizitezi superficial, dacă doar pe plimbi pe străduțe, prin mazagine sau stai stai la plajă. E o insulă pentru care trebuie să îți faci temele bine înainte de a ajunge aici, pentru care trebuie să îți rezervi din timp locul în barca ce te duce pe o insulă pustie, în autocarul care își face drum printre conurile vulcanice, în turul din rezervație, o insulă pentru care trebuie să îți calculezi bine timpul și să te încadrezi pentru a respecta o planificare ce îți asigură cea mai tare vacanță posibilă.

Eu nu am profitat la maxim de oportunitatea de a o descoperi și de aceea o să mă întorc cândva alături de câțiva prieteni, cu un plan pus la punct și obiective bine stabilite pentru a înțelege ce înseamnă o vacanță în Lanzarote, înainte de a trage o concluzie stupidă că nu îmi place…sau nu suficient de mult. 

Prea multe atracții turistice nu are, dar acelea sunt chiar excepționale.

Playa Blanca

Câteva plaje micuțe, absolut superbe, liniștite, o faleză plină de restaurante și oameni care zâmbesc mult și te întreabă cum ești și îți fac complimente, statui, băncuțe și valuri care se sparg în stânci. Playa Blanca are un iz romantic, nonconformist și îți oferă libertatea de a socializa cu oamenii care îți apar în cale. Aici toată lumea se salută cu toată lumea. toți își zâmbesc și își urează de bine.

Portul Playa Blanca
Doar o statuie și un vibe atât de plăcut.
Nebun de albastru
Faleză Playa Blanca
Să stai așa și să admiri oceanul, să te pierzi în albastru și să nu mai conteze cât e ceasul sau ce zi este.
O plajă expusă tuturor privirilor, Playa Blanca

Papagayo

Cea mai populară plajă din Lanzarote, se aseamănă cu Las Teresitas din Tenerife și am reușit să o ratez pentru că ziua nu putea să fie mai lungă special pentru mine. 

Areciffe

Capitala insulei și, totodată, un loc unde vântul este ca la el acasă, străzi înguste cu sens unic, o mulțime de magazine, branduri celebre, plajă întinsă, ieșire la ocean, un hotel opulent de 5 stele, aroganță și modestie, un teritoriu al contrastelor. De stat la plajă nu prea e din cauza vântului care vă umple de nisip. Am avut nisip pe pătură, nisip în cap, nisip în gură, nisip peste tot, chiar și pe zmeura pe care m-am ambiționat să o mănânc acolo. Am rătăcit pe străzi și am intrat în câteva magazine. Prea mult nu m-a impresionat așa că a doua zi mi-am cumpărat primul bilet spre casă.

Nu e de mirare că e gol parcul, doar vântul ce își mai face loc pe acolo că pe mine m-a zburat teribil când am vrut să mă bucur câteva momente de peisaj.

Am ratat intenționat Parcul Național Timanfaya, Mirador del Rio și La Graciosa pentru că am vrut să le explorez împreună cu cineva. Pur și simplu am simtit că nu trebuie să ajung în acele locuri singură pentru că frumusețea lor merită împărtiță cu un om drag și nu regret această decizie.

Parcul Național Timanfaya

Situat în Tinajo, Parcul Național Timanfaya oferă un peisaj selenar, ca urmare a erupțiilor vulcanice masive din 1730 când au izbucnit 30 de cratere și au îngropat în lavă o treime din insulă. Aici se adăpostește singurul vulcan activ căruia îi poartă numele – Timanfaya. O atracție principală este apariția gheizerelor. Mai multe detalii despre vizită și trasee, găsiți aici. O să vă povestesc mai pe larg, într-un alt articol, probabil anul viitor. 

Mirador del Rio

O pătură, o carte bună și un vin și câteva apusuri împărțite la doi pentru că Mirador del Rio este locul din care se văd cele mai frumoase apusuri și oferă o priveliște fascinantă asupra insulelor scăldate în apele Atlanticului.

La Graciosa

La Graciosa este o superbă insulă pustie, fiind unul dintre ultimele locuri din Europa cu drumuri neasfaltate, un colț de Rai plin de pace, armonie și verde cât cuprinde. Zilnic, din Portul Orzola se fac excursii spre această insulă. Plănuiesc să mă întorc în Lanzarote special pentru La Graciosa pentru că am ținut tare mult să împart această experiență cu o persoană dragă, să ne bucurăm de liniște și frumusețe împreună.

Lanzarote nu m-a dat pe spate tocmai pentru că am reușit să îi ratez toate punctele forte, însă mă voi întoarce aici pentru a explora toate acele frumuseți pe care nu am reșit să le văd vara aceasta. Până atunci, sunt în căutare de prieteni cu care să trăiesc aceste experiențe. 


CITEȘTE ȘI:

  1. Hai Hui prin Insulele Canare

  2. Ce poți vizita în Gran Canaria

  3. Ce poți vizita în Fuerteventura

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce poți vizita în Gran Canaria – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*