Când vine vorba de plaje, Filipine e ca un smarald lăsat să se scalde în razele soarelui, un paradis aproape ireal în care îți ia ceva timp să realizezi că ai ajuns acolo și ceea ce trăiești nu e o poveste ci char realitatea. E un basm din care n-ai vrea să mai pleci niciodată. Un vis devenit realitate. În El Nido am descoperit 7 plaje minunate de care m-am îndrăgostit iremediabil și pentru care m-aș întoarce oricând în Filipine.

1. Corong-Corong

O plajă întinsă, aproape pustie pe care lenevesc câțiva turiști și localnici deopotrivă. Așezată la umbra palmierilor, așteaptă tăcută valurile ce o ating ritmic. Dincolo de palmieri, terasele și restaurantele așteptau să facă niște oameni fericiți. În dreapta, o stâncă imensă o separă de port și de agitația bărcilor și oamenilor ce se pregătesc de tururi. În stânga, pare că se pierde în nemărginire. În larg, o mulțime de stânci maiestuoase și ambasrcațiuni clătinate de valuri. Decorul era atât de plăcut, o liniște aparte cu care nu fusesem obișnuită îmi pătrundea în vene și muzica lăsată în surdină să danseze cu toată acea liniște m-a cucerit. Eram singură în apă, aproape de bărcile ce așteptau spectacolul de culori și lumini de la apus. Nu știu cât timp a trecut, dar aș fi vrut să rămân acolo în acea stare o veșnicie și o clipă în plus. Tot vibe-ul insulei m-a cuprins și acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit cu adevărat de Filipine, a fost acel click care m-a dat pe spate, atunci am conștientizat pentru prima dată că sunt la 10.000 de km de casă și că acea nouă lume magică avea să mă fascineze cel puțin la fel de mult precum îmi imaginasem. Eram descoperită pe acel front albastru atât de curat și lumina caldă, aurie se revărsa peste mine. Valurile, plaja, palmierii, cerul, toate erau încărcate de acea energie, de acel praf de lumină de la golden hour. Vedeam soarele cum încearcă să se ascundă după o stâncă din larg, lăsând cerul portocaliu în urma sa.

2. Marimegmeg

Marimegmeg este o plajă destul de îngustă, neamenajată, unde se aude doar vântul unduind frunzele palmierilor dincolo de melodia fermecătoare a valurilor.  Cum coborâți spre plajă de la McDonald s, la jumătatea drumului, pe stângă se află Lazy Hammock Cafe, o cafenea atât de cute care o să vă placă la nebunie. Nu ezitați să îi treceți pragul! Îmi veți mulțumi mai târziu.

3. Las Cabanas

O plajă mult mai animată, cu fel de fel de terase, restaurante, hamace, leagăne, fotolii, bureței și păturici, o plajă ce aduce mult cu Bali. Nu știu dacă farmecul acestei plaje rezidă în vibe-ul pe care îl transmite, în energia oamenilor sau în mega tiroliana ce leagă o insulă de alta. Trebuie să recunosc faptul că atracția principală nu doar a iubitorilor de adrenalină este Zipline, cea mai lungă tiroliană din Filipine – 1,4 kilometri, dar nu pot neglija apusurile de poveste și nici decorul atent gândit al fiecărei colț de plajă. Terasele sunt, de fapt, grădini împodobite de sărbătoare și oaze de relaxare, cu hamace sau leagăne printre mese, fel de fel de ghirlande de flori sau beculețe.

4. Nacpan

Am făcut o mică oprire la Nacpan Beach. Drumul până acolo nu e chiar senzațional. Neasfaltat și plin de denivelări, însă vă garantez că merită orice efert sau nerv călcat. Am închiriat pe plajă un fel de căsuță de picnic făcută din bambus despre care am aflat ulterior că se numește kubo doar pentru mango de la ora 5. Aici am simțit prima ploaie tropicală. Grăbită. Caldă. Deasă. Plină de poezie. Genul de ploaie care într-o secundă te udă până la piele, dar în care ai vrea să dansezi până se oprește. O ploaie senzorială. Pe care el mai mult o simte sufletul. Dar să revenim, Nacpan e genul de plajă pe care o găsești la capătul pustietății și despre care ai paria că nu se găsește acolo. Mai ales atât de frumoasă, atât de populată și atât de amenajată. După acel drum, te-ai aștepta să găsești o plajă sălbatică, dar nu. Și dacă mergeți până în dreptul scrisului, o să descoperiți un restaurant atât de fain, cu leagăne și muzică live…și cel mai bun orez cu șofran ever. Ranchos Beach. Nici n-am băgat de seama cum se numește, dar l-am căutat acasă cu omulețul de pe Google Maps.

5. Lio Beach

Lio Beach îmi pare mai mult un parc cu deschidere la mare. Nu e doar o plajă, ci un imens loc de joacă pentru copii, ascuns printre copaci. Iar drumul până acolo e pe o platformă de lemn ce traversează o pădure. Ah și e one way. La întoarcere, va trebui să mergeți pe alt drum. Dar stați liniștiți pentru că, din loc în loc, sunt agenți de pază care o să vă ghideze. Restaurante, muzică bună, leagăne, familii la picnic, fotolii de plajă, umbră, soare, avioane care aterizează și valuri numai bune pentru surf. Cam așa s-ar traduce Lio.

6. Seven Commandos Beach

E genul de plajă pe care aș fi vrut să rămân forever and ever. Nu e accesibilă de pe insulă, ci doar cu barca sau cu un cayac ceva, pe apă. Dacă vă întrebați de ce, în spate are ditamai stânca ce o ascunde (înainte de a ajunge acolo, în mintea mea era ceva gen ”dacă nu-i drum, facem noi unul”, apoi am realizat de ce nu se ajunge și de pe uscat). Apa într-o nuanță ireală de smarald, limpede ca cristalul, în care plutesc alene meduze albe și roz, o fâșie îngustă de nisip fin, alb, câteva căsuțe de bambus pentru picnic, o mulțime de palmieri și cocotieri și-n spate stânca. Un univers plin de liniște și frumusețe. Pe această plajă am ajuns în cadrul turului A despre care o să vă povestesc în articolul următor.

7. Papaya Beach

Apă turcoaz care te îmbie să o explorezi, nisip alb fin pe care să te întinzi să dormi, palmieri și cocotieri la umbra cărora să te relaxezi după ce înoți cu peștișorii multicolori. Un colț de rai ascuns de stâncile imense. Și aici se ajunge tot de pe mare, cu barca. Noi am ajuns tot în cadrul turului A.

Insulele nelocuite rămân, de departe, preferatele mele, dar despre acestea o să vă povestesc în articolele ce urmează.


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

  1. Ce trebuie să știi înainte de a călători în Filipine

  2. Ce vaccinuri ne-am făcut înainte de a pleca în Filipine

  3. Cum am petrecut cele 17 zile în Filipine | Jurnal de la 10.000 km de casă

S-ar putea să-ți placă și:

3 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *