Am fost chemată aproape de capătul lumii

Am scris despre capătul lumii, mi l-am imaginat, mi l-am dorit cu toată ființa mea, m-am văzut acolo pe o margine de zare, pierzându-mă în ocean și regăsindu-mă în libertatea supremă. Am simțit cum trag aer în piept și renasc. M-am văzut un om nou, mai puternic, mai împlinit.

Scriu din nou despre asta și plâng. De fericire, poate și de teamă, teama că acel vis e pe cale să se împlinească, iar eu nu sunt pregătită. Nu am un plan, nu am suficiente informații pentru a nu rata vreun loc grozav, iar asta mă sperie cel mai mult. E doar în stadiu de dorință pe care mi-e frică să o spun cu voce tare ca să nu mi-o spulbere cineva. E un fel de păpădie în care nu vreau să suflu. Aș vrea să o transform în pasăre, să îi dau aripi și să o las să zboare…și să mă ducă departe.

Cândva, capătul lumii avea un înțeles simbolic. Până mai ieri era testul suprem, era suma toturor sacrificiilor pe care le-aș fi putut face pentru cineva, era locul până unde aș fi mers pentru cel care ar fi meritat, era tot ce aveam după ce închideam ușa după noi, erau pânzele albe până în care m-ar fi urmat dacă ar fi avut curaj.

De azi începe să devină tot ce am visat în sinea mea și am proiectat pentru următorii 5 ani…cândva, cumva. Dacă mă întreabă cineva unde mă văd peste 5 ani în răspund simplu: ”la capătul lumii”, fără să îmi pese la ce se referă de fapt. Și personal și profesional, eu tot la capătul lumii mă văd. De ce peste 5 ani? Pentru că pare mai plauzibil. Luna viitoare nu o să am resursele financiare necesare. Și probabil nici luna cealaltă. Cu tot optimismul meu, chiar am planuri mari și costisitoare pe acolo. Și de lungă durată. Că doar nu ajung în fiecare zi la capătul lumii.

Am fost chemată aproape de capătul lumii, iar sufletul meu a tresărit. Acolo e omul care mă inspiră și care îmi dă curajul să visez, omul care are încredere în mine și îmi întinde aripile, omul pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ieșit în cale exact la momentul potrivit.

Și uite așa, dorințele mele încep să aibă nume de locuri pe care o să le vizitez cândva. Poate nu acum, poate nici peste 5 ani când cred eu, dar într-o bună zi se va întâmpla asta. Îi promit sufletului meu asta…și ochilor că vor vedea capătul lumii cu imaginea căruia adorm în minte în prea multe nopți.

Am conturat frumos acea parte a globului care îmi face inima să tresară și pot spune că așa arată planul meu pentru următorii 5 ani, alături de alte destinații din Europa pe care le schițez într-un articol la începutul fiecărui an.

Bali – pentru timpul care să scurge în propriul lui ritm

Thailanda – pentru tot ce poate oferi

Singapore – pentru piscina de la etajul 57 al hotelului de 5 stele Marina Bay pentru care trebuie să îți faci rezervare cu cel puțin un an înainte ca să prinzi loc.

Maldive – pentru că reprezintă superlativul absolut al liniștii

Australia – pentru că acolo e capătul lumii

Bora Bora – pentru că este cea mai frumoasă insulă vulcanică

America…sau începutul lumii

---

P.S. Fotografii sunt o mulțime pe Google, prefer să nu inserez niciuna și să revin cu propriile mele fotografii, în alte articole, peste ani și ani când aceste dorințe vor deveni realitate.

P.S.2. Ioana, așteaptă-mă în Bali! Vom ține un toast pentru tot ce mi-ai dat curajul să visez!