Trullo – căsuța de poveste în care am stat în Alberobello | Tipico Suite

04:00. Sună alarma. E ora la care obișnuiam să adorm astă vară. Astăzi sunt matinală. Mult mai matinală decât mă așteptam. E răcoare și-mi place cum se vede tavanul țuguiat în semiîntuneric. Pornim căldura și începem să ne pregătim. Zidurile de piatră sunt mult mai reci decât seara trecută.

Tipico Suite Alberobello
Voi știți că nu obișnuiesc să-mi fac selfie-uri în baie, dar nu ajung prea des într-un trullo
Din exterior, pare o căsuță primitivă, dar interiorul contrazice și depășește așteptările cu mult.
Tipico Suite Alberobello – nu, n-am dat cu capul

E prima dimineață de toamnă pe care o trăiesc într-un basm. Iar Alberobello e primul oraș pentru care mă trezesc atât de devreme. Nici nu știu din ce parte răsare soarele (please don’t tell me east), dar rătăcim pe străzi până în cel mai înalt punct și de acolo putem să observăm spectacolul de culori.

În liniștea dimineții orașul nici nu părea a fi locuit. Mă întrebam dacă e real ceea ce trăim sau încă suntem în vis. Când rătăcești pe străzile unui oraș de poveste începi să te întrebi dacă face parte din realitate sau nu, iar cei care au fost în Alberobello pot să îmi dea dreptate. Soarele ne-a găsit pe străzi, urcând spre platoul care avea să ne prezinte de sus toată acea frumusețe. Eram practic deasupra orașului, urcate pe un zid alb de unde am văzut cel mai frumos răsărit. Cerul de un mov aprins avea nuanțe portocalii și roșii la marginea zării, acolo unde soarele începea să-și împrăștie acoarelele. Felinarele reci lăsau lumina zilei să-și intre în drepturi. Doar muncitorii ni s-au alăturat spectacolului, în timp ce pregăteau străzile pentru noul val de turiști. M-am simțit ca și cum noi am fi ajuns primele pe platoul de filmare, înaintea tuturor actorilor și nu îndrăzneam să perturbăm liniștea.

Am alergat pe străzile goale în lung și-n lat. Am admirat căsuțele altora și apoi ne-am întors la căsuța noastră. Pentru o noapte am avut propriul trullo. Cu acoperiș conic, ziduri de piatră, șemineu și o terasă superbă deasupra, printre conuri, cu un super view. Am zăbovit o clipă să ne bucurăm de acea priveliște feerică. O mare de conuri se așternea înaintea noastră. Sub ele, orașul alb se trezea puțin câte puțin. Ne-au salutat vecinii. Aș fi vrut să ne bem cafeaua acolo în liniște, deasupra lumii, să nu mai conteze cât e ceasul sau că mai târziu aveam să ne mutăm într-o cu totul o altă poveste.

Cu o seară în urmă, studiasem orașul pe întuneric. Și l-am surprins în toată splendoarea. Misterios. Boem. Feeric. Încărcat de emoție și frumusețe. Respirând artă prin fiecare por. Cu muzică în surdină, ghirlande de flori și lumini, căsuțe împodobite și restaurante care umpleau străzile de arome apetisante. Cu cea mai bună pizza și decorațiuni de Crăciun. Nimeni pe drum și-o lună plină care să ne vegheze. Ahh, și-un trullo doar al noastru. O căsuță de poveste pe care s-o numim acasă. Și-o gazdă atât de minunată. Ne-a oferit o hartă, ne-a spus unde putem să mâncăm cea mai bună pizza, top 3 restaurante pe care nu mi le mai amintesc acum (să-mi fie cu iertare), pe ce străzi să ne avântăm, unde sunt muzeul, părculețul și biserica.

Micul dejun a fost inclus în preț și l-am servit într-o altă locație, aproape de recepție, undeva la demisol. O explozie de arome pe cerul gurii provenite de la aperitiv, pizza, prăjituri, suc de portocale, cappuccino, fructe, câteva feluri de brânză, iaurt…să continui? All can you eat. Și mega delicios totul. Ce să mai! Un mic dejun dumnezeiesc.

Trullo care ne-a găzduit pe noi se numește Tipico Suite și l-am găsit pe Booking. Am plătit 480 lei/noapte pentru camera dublă cu mic dejun (în noiembrie 2019) și a meritat toți banii. Din punctul meu de vedere, o noapte într-un trullo e o experiență de trăit o dată în viață. Iar Alberobello e pur și simplu de poveste. Ar fi și păcat să nu poposiți pe acolo acolo dacă ajungeți prin Puglia.


S-AR PUTEA SĂ VĂ INTERESEZE ȘI:

  1. 3 orașe de poveste din sudul Italiei | La pas prin Puglia

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Cazarea de vis din Polignano a Mare | Relais del Senatore - Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*