Mă ții în ușa sufletului tău. Nici nu mă lași să intru, nici nu mă lași să ies.

Mă ții în ușa sufletului tău. Nici nu mă lași să intru, nici nu mă lași să ies. Mă lași blocată acolo, aprope uitată, crezând probabil că stau bine. Dar nici nu îți imaginezi cum bate vântul aici. E curent și nu îmi mai simt gândurile. Parcă nici sentimentele.

Mă dor urechile de zgomotul surd și nici nu mai pot să vorbesc. Nu mai am glas. Încerc să te strig, dar tu nu mă auzi. Nici eu nu mă aud. E atât de multă liniște aici, o liniște care mă sperie. Și e atât de multă gălăgie în sufletul meu. E un întreg haos, întrebări fără răspuns încearcă să se facă auzite, voci care te cheamă, lacrimi care mă spală.

E curent aici. Stând în ușa sufletului tău, te răscolesc și pe tine. Îți las vântul să îți bată prin suflet și nu cred că e prea plăcut. Tu erai liniștea mea în atâta gălăgie. Acum eu sunt gălăgie ta în atâta liniște. Și e doar vina ta.

Cred că ai luat decizia deja, dar nu știi cum să îmi spui. Vezi tu, ar trebui să te grăbești până nu te răscolesc de tot. Stând în ușă, nici nu o să pot să îi las pe ceilalți să intre. Vor trebui să se strecoare cumva. Și asta o să te răscolească și mai mult.

Ești neliniștit acum pentru că mă ții în ușa sufletului tău și se face curent. Ești răscolit pentru că îți bate vântul în suflet. E gălăgie pentru că încă sunt blocată acolo. Ți-as putea face ordine în suflet și apoi să îți construiesc un imperiu, dar stau aici. La fel aș putea să plec și să te las cu tot dezastrul…să te descurci singur. Sau să îți iei ce ajutoare vrei.

Lasă-mă în ușa sufletului tău și o să fii răscolit în continuare!

If you like it, share it!