AlexandraSe spune că fiecare fată are un Alex al ei, eu am avut doi în echipă. Se mai spune și că fiecare băiat are o Alexandra care îi mănâncă zilele, au avut din plin. Noi am venit la S.T.A.R.T. ca în bancuri: un ardelean, un moldovean și o olteancă și am făcut echipă bună.
Pe Andor și Răzvan (ei sunt cei doi) i-am cunoscut acum două săptămâni în SummerCamp. Simțindu-mă voluntar adoptat de ASMI, am zis să promovez tabăra lor antreprenorială la care am participat și anul trecut. Așa am ajuns la București cu 8 craioveni și cu echipa mea de idioți (a se înțelege “oameni cu idei”; avem și un chat denumit “Idioții 3.0”)
Cum am ajuns în Grozăvești l-am revăzut pe Alex, dragul meu prieten de la StudLand, care pregătește cea mai faină surpriză pentru studenți. Rămâneți aproape pentru că o să revin cu detalii!
Având în vedere faptul că am ajuns mult mai devreme decât ne așteptau prietenii noștri de la ASMI, am profitat de timpul liber și am vizitat Grădina Botanică. Mi-au plăcut în mod special țestoasele.
Seara, s-a dat startul la S.T.A.R.T. prin nelipsitele joculețe de cunoaștere. Am adresat o întrebare greșit și am fost acuzată că am trișat. Eh, am stricat un joc. Alții strică ceremonii serioase. Guys, eu nu trișez așa. Pot mai mult de atât! Până târziu, Centrul Vechi a fost gazda noastră pentru socializare. În drum spre cămin, s-au legănat vreo 10 elefanți pe pânza de păianjen de a răsunat întreagul bulevard.
Zi de training cu Deea Nițescu
Tot la Public Speaking am participat. Având în vedere faptul că în ultima zi de S.T.A.R.T. sunt audiate pitch-urile noastre, ne-am pregătit din timp. Am fost filmați în timp ce vorbeam despre o aplicație random. Am și acum o înregistrare în Inbox pe care sper să reușesc să o vizionez cât de curând posibil. Eventual asezonată cu popcorn. O să mă amuz teribil. Am constatat o chestie foarte interesantă. Mă simt atât de confortabil când vorbesc în fața unui public despre mine și pasiunile mele, în schimb, când trebuie să vorbesc despre ceva ce nu mă interesează sau când trebuie să simulez o promovare a unui produs care nu are nicio treabă cu mine parcă îmi uit toate ideile și vorbesc fără să gândesc. Se pare că trebuie să mai lucrez la capitolul improvizație și să încep să vorbesc mai mult despre ceea ce nu mă pasionează. Trebuie să menționez faptul că mi-a plăcut foarte mult de Deea ca trainer.
Seara s-a încheiat cu Board Games la care nu am mai ajuns. Am stat cu Bianca în cameră și am povestit. Mi-a cântat ceva drăguț și am scris un articol formidabil. Asta pentru că am ajuns la niște concluzii serioase și mi-am mai liniștit puțin sufletul. A fost seara în care am decis să închei o poveste frumoasă, o poveste care, de altfel, se încheiase de ceva vreme.
Zi petrecută cu echipa
Aș vrea să spun dimineața devreme, dar a fost mai mult aproape de prânz, însă pentru noi ăștia mai matinali chiar e dimineață, am mers cu toții la Universitate. 45 de participanți. Ne-am împărțit pe echipe și urma să rămânem într-una din cele 3 săli pe care le-am avut la dispoziție (pentru că la Universitate avem wi-fi). Eh, și la terase e wi-fi. Am plecat cu băieții după mâncare și, eventual, un loc care să ne inspire. Am ajuns la ultimul etaj la Unirea, asta doar ca să mă simt eu la înălțime. (Pentru mine era etajul 5, însă două zile mai târziu am aflat că Unirea are numa’ patru etaje. Ce să-mi faci? Doar sunt olteancă încăpățânată.)
Brainstorming. Ah, și ce brainstorming! Am ajuns să dezbatem idei extrem de geniale, dar la care se gândiseră alții înaintea noastră și le implementaseră deja. Aveam nevoie de o inovație, ceva de-a dreptul sclipitor. După prânzul din Belvedere, unde mâncarea a fost extraordinar de bună, ne-am întors în Grozăvești să dezbatem idei (sau, cel puțin, asta am crezut că o să facem). După duș, ne-am băgat la somn.
M-am trezit pe la 5, jumătate de oră m-am tot sucit prin pat, apoi l-am sunat pe Andor. Era deja jos. L-am sunat pe Răzvan, nu a răspuns. M-am dus peste el. Dormea. Evident, l-am trezit că “e târziu și noi încă nu avem ideea”. A comentat el ceva pe acolo și apoi a coborât la Andor. Am mai dormit o oră în camera lui. Când m-am trezit, lumea se pregătea de Cișmigiu.
Am plecat spre Casa Studenților să îmi ridic diploma de formator de la TES. Așa am ajuns acasă la USR. Am revăzut oameni dragi și m-am bucurat de poze și amintiri. <3 By the way, plecasem cu cheia de la camera lui Andor. Nimic important, voia doar să se schimbe pentru parc.
M-am întâlnit cu băieții pe drum și am pornit spre Cișmigiu. Era deja întuneric și fulgera, dar Răzvan voia cu barca, iar ceilalți erau deja acolo și trebuia să ajungem la ei. Eh, nu trebuia. Dar era drăguț să fim și noi acolo. Când am ajuns la intrare în parc, s-a pus ploaia. Am văzut S.T.A.R.T.-iștii alergând spre stația de autobuz și i-am urmat. Măcar am văzut Cișmigiul de după gard. (oricum îl știam) Am pierdut și autobuzul că am stat după shaorma de la Kogolniceanu.
După o așa ploaie, nu mai aveam nimic uscat pe mine. Pe drum, m-am împăcat cu ideea că mi-am făcut eu duș cu apă și mai rece ca aia din cămin, dar am avut o surpriză plăcută. În sfârșit, apă caldă! Proiect vs film. Am mers la film. Apoi un brainstorming serios cu echipa. Dacă ne-ar fi auzit cineva cum vorbeam despre dinozauri la 4 dimineața, pff…”Și dinozaurul ăla era atât de mare. Eu știam că nu e real, dar îl simțeam lângă mine.” După o tură pe afară, băieții s-au întors cu ideea briliantă – SafeWay, un serviciu complet care menține atât bunurile cât și oamenii în siguranță prin suportul comunității și prin metode eficiente de urmărire precisă a tot ceea ce e important pentru utilizatori. Aceștia se pot deplasa fără grija zonelor urbane cu infracționalitate ridicată. În plus, dispozitivele SafeWay anunță utilizatorii dacă se îndepărtează de bunurile lor sau dacă animalele de companie sau copii se îndepărtează prea mult. În ceea ce privește serviciile B2B, SafeWay oferă consultanță pentru zonele în care antreprenorii doresc să își deschidă puncte de lucru și certificare Safe Zone care să dovedească clienților acestora că în acea unitate comercială sunt feriți de înșelăciune sau furt.
Ziua a doua cu echipa
Am trecut și noi pe la Universitate să lucrăm. Am încercat să aplicăm principiul acela cu pauzele lungi și dese – cheia marilor succese. Unul dintre mentorii care ne-au ascultat ideile și ne-au ajutat să le îmbunătățim a fost chiar bunul meu prieten Alin Apostu. Am avut ocazia să mai povestim și de-ale noastre. Am plecat pe la 10 seara spre Grozăvești. Băieții au fost și la karaoke. Nu i-aș fi disperat atât de mult dacă nu am mai fi avut de făcut în jur de 80% din proiect într-o singură noapte, ultima noapte. Răzvan își imagina că mai avem 3 zile până la prezentare. Vise!
Evident, noapte albă. Sau, cel puțin, pentru unii. Răzvan a adormit spre dimineață și tot el era revoltat că l-am trezit din greșeală. Eu și Andor nu ne-am putut abține de la mici glume. Revenind la lucrurile serioase, în timp ce Andor își contura prezentarea, m-am ocupat de planul financiar cu o previziune pe 5 ani. A ieșit ceva fabulos. Eram mândră de reușita mea. Partea proastă e că tipul de la copy-shop nu mi-a printat toate paginile. Nu a observat că Excel-ul ăla are mai multe sheet-uri. Iar eu am sesizat abia în taxi când era prea târziu. De planul de afaceri chiar ne-am ocupat toți. Scria fiecare câte o părticică…unde avea chef. Îmi e și rușine de ce e ieșit. Era incomplet, inclusiv cu propoziții incomplete, nearanjat, nestructurat și mai multe cuvinte care încep cu “ne-” sau cu “in-“. Dat fiind faptul că Andor urma să susțină prezentarea, am zis să nu îl stresez cu acest amănunt. Abia la final a aflat în ce stare era proiectul nostru. Să nu mai spun că prima dată îi trimisesem varianta făcută în glumă de Răzvan.
Tot din ultima noapte mai e și faptul că băieții m-au dat afară din camera mea pentru că râdeam prea mult. Cred că de la oboseală. Iar dimineața, când Andor era agitat că îi lipsea ceva din prezentare și trebuia să îi fac un rezumat al situației financiare, eu mă străduiam să îmi aranjez părul. Cumva misiunea mea era să fiu drăguță și să zâmbesc frumos. După o noapte albă nu cred că mai puteam să fac și altceva. Dilema lui Răzvan era în ce se îmbracă pentru că nu îl mai încăpea cămașa. Cât a trebuit să mă abțin să nu râd. Deja situația era mult prea tensionată.
Am ajuns ultimii la TechHub. Echipa Banc, a treia prezentare. Am scăpat repede. Nu am mai putut să fiu atentă mai departe. Eram prea ocupată să îmi țin ochii deschiși. Nu am reușit.
Îmi cer scuze față de toți cei prezenți acolo. Am adormit în spate, vreo 3 ore jumate. Cu o pauză de masă. Era prea comfortabil….Asta până după prânz când habar n-am cum mi-am schimbat poziția – păream căzută de pe bloc. Mulți nu s-au putut abține să nu își facă poze cu mine. Măcar atât! Și chiar m-am străduit să îmi arajez părul – placă, tapat, fixativ, agrafe, chestii.
Cum dorm oamenii normali vs. Cum doarme Alexandra
Sunt sigură să ziua s-a încheiat cu un party grozav, party pe care l-am ratat întrucât Răzvan a uitat să mă trezească. M-am trezit singură pe la 2 noaptea pentru că îmi era foame. Nu am găsit mâncare și am adormit la loc.
Ziua plecării
Aveam tren la 18:35. Hyperion, evident. Grătar în Tineretului la ora 2. Și speranța că o să ajungem la timp la gară. O zi călduroasă, sticle goale și mulți voluntari activi, bătaia cu apă devine tradiție la S.T.A.R.T. Anul următor ar trebui inclusă în program. Nu concep un S.T.A.R.T. fără așa ceva!
Când am realizat că vom pierde trenul, am sunat acasă ca să anunțăm că mai rămânem o zi. M-am uscat parțial și am plecat apoi spre Piața Constituției să îl revăd pe Alex, acel Alex. M-a întâmpinat fratele lui cu o brățară de acces la concertul Rihannei. Mă așteptam să stau doar 10 minute cât să ne salutăm și să schimbăm două vorbe. Am rămas până la final. Deiu e chiar șmecher. M-am distrat fain cu el. Cel mai mult m-a amuzat juma’ de selfie cu Puya.
Mesaj pentru Delia care încă se întreabă “Ce are ea și nu am eu?”: Doar atenție. În rest, nimic. Nimic mai mult.
Câțiva participanți erau la Lacul Morii să vadă stelele căzătoare. În miez de noapte, au avut o idee nebunească: să fugă cu primul tren. Și așa au ajuns dimineața la Bușteni, apoi la Brașov. Am primit salutări de la ei, de pe Tâmpa. Aș fi plecat și eu cu ei, dar mama mă aștepta acasă.
Cealaltă zi a plecării
Asta a fost pe bune. Am ajuns în gară cu 5 minute înainte de a pleca trenul. Am cumpărat biletele și am fugit cu bagajele. Am reușit să urcăm la timp. Însă, fără mâncare. Drum de 4 ore, în care am stat pe bagaj cu laptopul în brațe tastând ceva. Cred că începusem acest articol. M-a sunat tata:
“-Ajung pe la 1.
-De ce așa târziu?
-Fac 4 ore pe drum, plus întârzierile de rigoare. Sunt cu un Regio.
-Ce cauți cu ăla?”
Ah, până și tata!
Concluzionând, fost un S.T.A.R.T. memorabil. Am trăit experiențe extraordinare, mi-am demonstrat că pot mai mult decât am impresia, am învățat că o echipă se contruiește cu sufletul. Am ajuns la acel nivel în care “ce e al meu e și al vostru pentru că suntem o echipă”, am discutam fără inhibiții despre toate chestiile posibile și imposibile, ne-am fost alături la bine și la greu (eh, exceptând party).
Vreau să felicit organizatorii, voluntarii și mentorii – pentru implicare, răbdare și grija pe care ne-au purtat-o. Sper că și ei s-au distrat alături de noi. ASMI-ul e chiar șmecher!
Oficial, S.T.A.R.T. înseamnă Students talking about revolution in technology. Însă, pentru mine, reprezintă studenție la superlativ, echipă motivată, idei fantastice, distracție pe măsură, voluntari fericiți și o săptămână de neuitat.
Clar, o să aplic și anul următor!
P.S.: Până la S.T.A.R.T.-ul următor, i-am promis lui Rareș că voi învăța să merg pe bicicletă. Vom face proba atunci!
