Ai rămas fără bani? Pe lângă asta, ai și datorii? Se pare că ești în situația în care trebuie să începi totul de la zero (sau de pe la minus ceva). Cred că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știi în momentul ăsta e că nu ești singur.

Și cum banii nu mai poți să îi mai numeri (pentru că nu îi mai ai), ar trebui să începi să îți numeri binecuvântările.

Poate că nu mai ai bani, dar încă ai o familie care te susține. Ai o casă unde e călduț și nu te plouă, ai ceva de mâncare și un pat confortabil. Și niște ciocolată care o să te facă să te simți mai bine.

Ai prietenii aproape și nu te vor lăsa la greu, acei prieteni pe care poți să îi suni la orice oră din zi sau din noapte și îți vor răspunde pentru că ei nu își pun sufletul pe silent pentru tine, ai o carte bună de care te bucuri la un ceai cald, învelit într-o pătură pufoasă, atunci când nopțile nu mai par lungi. Ai o serie de filme și seriale de vizionat. Și plimbări lungi prin parcuri sau pe străzi, întâmpinat de aerul proaspăt al dimineții.

Ai vacanțe de făcut…asta după ce mai faci rost de niște bani. Însă ai timp să le planifici așa cum trebuie. Ai timp să visezi și să crezi în visurile tale.

Ce faci atunci când ai o datorie? Mai faci una ca să nu o lași singură. Glumesc. Datoriile se achită cât de repede e posibil. Și nu se fac altele.

care-sunt-intreprinderile-de-stat-din-moldova-cu-datorii-la-banci-1400742560

După ce îți faci acea listă cu lucrurile pe care le ai și nu le poți cumpăra cu bani (chiar te provoc să o faci), o să constați că banii nu aduc fericirea. Te alegi cu liniște sufletească și e destul de important. Atunci când ești mulțumit cu ceea ce ai, guști mai ușor din fericire. Nu e un lucru rău să îți dorești mai mult, chiar e indicat. Însă trebuie să știi să lupți pentru ceea ce îți dorești și să îți pregătești toate armele.

Trebuie să înveți să o iei de la zero atunci când viața te aruncă în situația asta. Trebuie să te concentrezi asupra lucrurile pe care le ai și să te focusezi pe ceea ce trebuie să faci. Înveți să îți gestionezi atent resursele și timpul. Da, timpul. Acea resursă pe care nu o mai poți recupera niciodată. Rămâi doar tu cu tine, în liniște, și te gândești la ce o să urmeze. Atunci vezi cine îți este aproape (care îți sunt adevărații prieteni) și cine o să te lase baltă.

Când pierzi totul începi să te definești. Când rămâi fără bani și începi să te îngropi în datorii, nu mai tratezi nimic cu superficialitate și începi să acorzi o atenție deosebită prioritizării. Înveți că nu te poți juca cu timpul și ai face bine să îl gestionezi atent. La fel și cu banii.

bag-of-money

Nu aș fi scris acest articol dacă nu aș fi rămas fără bani și dacă nu aș fi început să îmi număr toate lucrurile pe care le mai am și toți prietenii ca un exercițiu pentru a nu intra în panică. Am datorii, dar privind partea bună a lucrurilor, alți oameni au creanțe (adică bani de primit de la mine), deci măcar ei se pot bucura. Eh…de fapt, sunt tot banii lor, dar sunt mutați o perioadă la mine (într-un fel de vacanță) și, surprinzător, dar nici eu nu îi mai am și trebuie să fac rost de ei până trebuie să îi trimit la ei acasă. Și asta e tot o glumă. Îmi permit să glumesc cu așa ceva pentru că sunt mai bogată decât cred. Sunt bogată în experiențe și amintiri, în oameni minunați care îmi sunt alături, în cărți pe care mi-am propus să le citesc în următoarea perioadă, în povești pe care vreau să le trăiesc, în nopți albe în care o să îmi planific vacanțe și multe altele.

Vorbesc atât de ușor despre datorii și sunt atât de relaxată pentru că nu rezolv nimic dacă mă îngrijorez. Prefer să îmi păstrez mintea liberă ca să mă pot gândi lucid cum să ies din situația asta.

S-ar putea să-ți placă și:

2 comentarii

  1. Vai, cat de tare imi place acest articol! Am fost acolo, fara bani si cu datorii si am avut prieteni dragi care au facut ca lucrurile sa fie mult mai simple. Trebuie sa existe un motiv puternic pentru care ramai fara bani: gen, construiesc ceva mai bun, sau o situatie mai dificila in viata, la mine a fost prima varianta. A trecut si am iesit cu mult mai bogata: am devenit mai puternica si am invatat ca banii sunht relativi. Ca avem nevoie de mult mai putin, ca am muncit (mi-am dat viata mea) pentru lucruri de care nu aveam nevoie si de care m-am lipsit fara sa ma uit inapoi si mai ales ca orice s-ar intampla, nu ramai pe dinafara. Se gasesc solutii la orice. Nu trebuie sa stai intr-un loc unde nu te mai regasesti din frica ca o sa pierzi ceva. Pierzi viata ta daca stai undeva de frica. Orice se rezolva. Succes!

    1. Mulțumesc mult, Mire! Am făcut o investiție serioasă în urma căreia am rămas o perioadă fără bani și cu o datorie și urmează să fac fix același lucru. Beneficiile sunt uimitoare. Am ieșit pe plus și, cu siguranță, o să ies și de data aceasta. Orice schimbare necesită sacrificii și sunt pregătită să le fac. <3 Mult succes și ție! Big hug!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *