Răsărit la Belem și Apus la Cabo da Roca | Portugalia

04:30 am. Sună alarma. O opresc și sar din pat. Aș fi vrut să mai dorm, dar știam că orice întârziere chiar și de 5 minute ar fi distrus momentul. Era singura noastră zi în care puteam să vedem răsăritul de la Torre de Belem așa că ne-am pregătit în cea mai mare grabă și am ieșit din hotel.

Era încă întuneric și îmi amintesc că am rămas blocate într-o intersecție așteptând vreun trecător matinal să ne îndrume spre stația de autobuz pentru că de acolo chiar nu mai știam încotro. Anna pretinde că am adormit în autobuz pentru că îmi povestea ceva și eu nu avea nicio reacție.

Și așa am pornit din Sao Sebastiao spre Belem, când nici nu se iviseră zorii pentru a întâmpina soarele de la Torre de Belem. Nu avea nicio treabă cu ce îmi imaginam eu, dar a ieșit perfect.

Stația de autobuz cea mai apropiată de Torre de Belem
Centrul Cultural Belem
În Portugalia, trenurile circulă prin oraș.

La capătul fluviului Tejo cerul se colora în nuanțe de roșu și portocaliu, păsările umpleau văzduhul, iar pe fundal se vedeau trecând avioane, iar parcă se sub podul 25 de Abril se înălța mândru soarele, dând naștere celui mai frumos răsărit. Câțiva fotografi erau deja acolo să surprindă momentul, eu alergam după pescăruși și zâmbeam. Ajunsesem la timp. Simțeam cum universul mă răsplătește pentru efortul de a fi matinală, cum ziua începe într-un mod atât de măreț, cum soarele se ridică pe cer special pentru mine, cum se trezește să mă întâlnească, cum păsările și avioanele sunt acolo să completeze un tablou perfect. Am simțit libertate și eliberare. Putere și motivație. M-am simțit invincibilă. Și chiar nu am parte de prea multe astfel de dimineți.

Fluviul Tejo, Podul 25 de Abril, răsărit de soare și câțiva fotografi pregătiți să imortalizeze momentul
O pasăre și un avion brăzdau văzduhul
Soarele parcă se înalță de sub pod

Luna era încă pe cer, parcă rămăsese special ca să întâlnească soarele. Iar o meduză adusă de valuri la mal venea și ea în completarea peisajul paradisiatic.

Torre de Belem și luna
Meduza de la Torre de Belem

Turnul era liniștit, văzuse atâția trecători și întâmpinase atâtea suflete pline de dorințe și regăsiri, de doruri și lacrimi, de zâmbete și împliniri. Fusese martor atâtor regăsiri, de sine și de patrie, de țărm și de cei dragi pentru atâția marinari, spectatorul tăcut al atâtor răsărituri și apusuri, ars de soare în mai toate zilele, neuitat de vremuri sau de oameni. Mereu prezent, mereu acolo.

Torre de Belem și mini-Torre de Belem

După ce am făcut câteva fotografii, am lăsat telefonul deoparte ca să mă bucur de moment, de culori, de întâlnirea dintre lună și soare, de Anna cum alerga pe nisipul ud, de gânduri și de sufletul meu care acaparase tot acel peisaj, care închisese acea clipă într-o fărâmă de zare pentru eternitate. Pentru că probabil v-ați dat și voi seama că unele momente nu le uităm niciodată. Sunt acele trăiri atât de intense care rămân cu noi și ne însoțesc oriunde am merge. Și acum când închid ochii văd valurile cum se grăbesc spre meduză și soarele cum pictează turnul într-o lumină atât de caldă.

Din Lisabona, ne-am mutat în Sintra și am ajuns la Cabo da Roca exact la timp pentru un apus superb.

Înaintea mea se întindea nemărginirea. Cât vezi cu ochii doar ocean și acolo în depărtare, la linia orizontului, se împletea cu cerul ca într-o îmbrățișarea, de nici nu îți mai dădeai seama care e unul și care celălalt. Soarele părea că se topește și se întinde ca să îi separe. Un portocaliu superb umplea văzduhul, acolo la capătul lumii și zeci de oameni erau adunați acolo să privească spectacolul de culori, nepăsându-le de vântul puternic.

Apusul de la Cabo da Roca

Punctul în care se termină uscatul și începe oceanul, stânci lovite de valuri, binecuvântate cu această posibilitate de a se bucura de apusuri de poveste în fiecare zi, stânci care au cunoscut atâtea povești, atâția oameni plini de dorințe, curajoși, capabili să își urmeze visurile oricât de departe i-ar purta pașii, atâtea îmbrățișări pline de căldură în tot acel frig.

În definitiv, soarele nu apune niciodată. El întotdeauna strălucește undeva. Doar a părăsit scena noastră pentru a apărea pe o altă scenă, pentru a se ridica semeț deasupra altor orizonturi, pentru a încălzi și lumina alți oameni, alte locuri, cu promisiunea că se va întoarce curând. Și el nu își înalcă promisiunile. Se întoarce de fiecare dată. Cu un nou spectacol de culori, cu noi speranțe, cu noi provocări.


CITEȘTE ȘI:

  1. Cum am văzut Portugalia în 7 zile

  2. Cele mai frumoase 10 plaje din Algarve

  3. Ce poți vizita în Lisabona

  4. Am fost la restaurantul lui Ronaldo din Lisabona | CR7 Corner

  5. Cel mai fain hotel din Lisabona | Garden Prince Suites

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Cel mai vestic punct al Europei Continentale | Cabo da Roca, Portugalia – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*