Sunt zile în care tot ce vrei e să pleci departe

Vara trecută mi-am petrecut-o fugind de mine, de lume, de amintiri, de povești, poate și de tine cel care citești acum. Am fugit ca să scap de gânduri, am fugit ca să mă regăsesc…sau, pur și simplu, am fugit. De multe ori nu am avut motive și nici nu le-am căutat.

Am trăit singurătăți pe care nici nu pot să le exprim în cuvinte. Mi-a fost drag și dor, frig și cald. Am învățat că există trei tipuri de singurătăți – 1. când ești singur cu tine și guști libertatea, te redescoperi și renaști; 2. singuri în doi când sunteți doar voi doi ascunși de ochii lumii ca să vă trăiți poveștile și 3. acea singurătate care are gust amar, pe care oamenii de lângă tine te fac să o simți. Aceasta e singurătatea care te doboară și cea care mai apoi te ridică. Te ridică deasupra tuturor și te îndeamnă să ridici niște ziduri în jurul tău atât de înalte încât să nu mai poată nimeni să le sară. Și treptat te închizi în fortăreața ta. Și ești doar tu și cu tine.

Am ridicat și eu ziduri și apoi le-am dărâmat, neștiind că o să se prăbușească peste mine. M-am ridicat din dărâmături și am construit altele, mai înalte, mai puternice și m-am simțit mult mai în siguranță. M-am bucurat de zona mea de confort și nu mi-a păsat de nimic din afară.

Am avut nevoie de oameni și nevoie de mine pentru că afecțiunea o primesc de la cei din jur și motivația doar de la mine. Fericirea stă ascunsă în lucrurile mici, în cuvinte frumoase, în florile de pe câmp, în norii de pe cer, în cântecul greierilor și în lumina stelelor și nu îți trebuie bani ca să o experimentezi. Fericirea nu costă așa cum cred unii. Fericirea e simplă și are o valoare incomensurabilă.

A venit vara și o să încep să fug iar, de mine, de oameni, de orașul aglomerat. Fug să îmi găsesc liniștea. Fug de teamă. Fug de dor. Fug doar pentru că vreau să vină cineva după mine să mă cheme înapoi. Fug pentru că vreau să mă prindă cineva de mână să fugim împreună. Fug spre capătul lumii pentru că acum am putere să fac asta.

Vreau să nu îmi mai fie teamă. Vreau să ies din zona de confort, să mă avânt în necunoscut, să trăiesc la cote maxime. Vreau să experiementez, să descopăr lumea, să urc pe cele mai înalte culmi, să cuceresc înălțimi, să respir aerul pe care îl împrospătează oceanul, vreau să ajung la capătul lumii și să mă bucur de liniște.

Așa arată Capătul Lumii – Australia

Însă la capătul lumii nimeni nu poate ajunge singur.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*