Old City Jerusalem – ce se ascunde dincolo de zidurile cetății

Am intrat încărcată de emoții pe Poarta Damascului (Damascus Gate) în plină aglomerație. Din liniștea și lumina zilei, m-am afundat în întuneric, obscuritate, am pătruns într-o lume nouă, pe coridoare înguste, unde de o parte și de alta negustorii își etalau marfurile aranjate cu grijă. Condimente care mai de care, jeleuri, fructe uscate, rahat, suc natural de fructe, carne, articole vestimentare, suveniruri de tot felul dădeau un vibe aparte bazarului înghesuit, perindat de atâția turiști. Un freamăt continuu și mirosuri amestecate, oameni care se grăbesc și oameni care se opresc la fiecare tarabă și atâtea bunătăți care te îmbie să le guști.

Nu am înțeles Ierusalimul până nu am desenat o hartă pe o coală și cumva de atunci totul a căpătat sens.

Întrebând din om în om, am găsit drumul spre Mormântul Sfânt – Church of the Holy Sepulchre. Zic întrebând, pentru că altfel nu au cum să găsești drumul printre atâtea străduțe întortocheate și aglomerate. Harta te ajută să te orientezi în ce direcție se află un obiectiv turistic, să vezi ce poartă are în apropiere sau ce alt obiectiv, însă drumul se află întrebând și urmând cu sfințenie indicatoarele. Menționez acest lucru pentru că acolo e un haos total, cu oameni care se plimbă în toate direcțiile, cu tarabe la tot pasul și străduțe la capătul cărora n-ai nici cea mai vagă idee ce e află. Și cumva în tot acel haos e o ordine.

Church of the Holy Sepulchre

La intrarea în biserică se află Mormântul Sfânt, unde oamenii îngenunchează și se roagă sau vin cu lucruri să le sfințească prin atingerea de Piatra Ungerii. Înaintând în biserică prin partea stângă, acolo se găsește o capelă unde se intră pe rând pentru a vedea Mormântul Sfânt. Am stat la acea coadă 2 ore și am ajuns abia la jumătatea ei așa că noi am renunțat. Însă ceea ce ne-a impresionat cu adevărat acolo, a fost momentul în care mulțimea a început să cânte ”Hristos a înviat din morți” în limba română. Mi-au dat lacrimile de emoție și mâinile îmi tremurau pe telefon, iar un tip din spate m-a întrebat ”They sing in your language?”. M-am topit.

Western Wall

De la Mormântul Sfânt a urmat un drum lung, prin mulțime și printre tarabe, până la Zidul Plângerii – Western Wall. Făcând o paranteză eu tot întrebam de Holy Tomb și Crying Wall și nimeni nu știa despre ce vorbesc, până când în sfârșit m-a lămurit cineva că mormântul este într-o biserică ce se numește Church of the Holy Sepulchre (pe atunci uitam de sepulchre și mă opream la holy)

Zidul Plângerii, denumit și Zidul de Vest este tot ce a mai rămas din Templul lui Solomon. Construit în secolul al X-lea î.Hr, Templul lui Solomon a fost distrus de către babilonieni în anul 586. În anul 516 a fost terminat de construit cel de-al doilea Templu. În anii 19-37 î.Hr., regele Irod a inițiat o lucrare de extindere a Muntelui Templului, rezultând un imens platou. Pentru a susține ansamblul edificiului, s-au construit în jurul esplanadei patru ziduri. Actualul zis este peretele vestic de susținere a platformei artificiale pe care se înălța Templul. Marele Templu, care adăpostea Chivotul Legii, a fost distrus de către romani în anul 70.

La intrarea spre Zidul Plângerii am trecut printr-un control de securitate, iar bagajele noastre au trecut printr-un scanner ca în aeroport. La fel este și la intrarea în gară sau stațiile mari de autobuz. Cred că ”securitate” este cuvântul-cheie în Israel.

Ce am observat super interesant acolo este că bărbații se roagă separat de femei, în partea stângă a zidului, iar femeile, evident în partea dreaptă. Dacă nu ai ținută decentă, ți se dă o fustă lungă pentru perioada în care stai aproape de zid. După ce te rogi, trebuie să te îndepărtezi de zid mergând cu spatele. Nu știu de ce, dar așa mergea toată lumea și așa am mers și noi.

Nu știu dacă are vreo legătură cu denumirea, dar când am atins Zidul, am izbucnit în lacrimi și am rămas acolo să mă rog până m-am liniștit. Și chiar am simțit o liniște și o împăcare cu sine pe care le simt foarte rar, am avut puțin timp de reflecție, în care m-am gândit la profunzimea lucrurilor, la bunătate, la ce înseamnă să răspândim iubire în jurul nostru și contribuim la o lume mai bună. Sunt de părere că te poți ruga oriunde, dacă simți asta, că nu trebuie să te condiționeze un loc sau un timp pentru a înălța câteva gânduri sincere, fie ele mulțumiri sau rugăminți.

Lângă Zidul Plângerii se află Dung Gate, pe unde am ieșit să vedem Orașul lui David. În depărtare, lângă Lion’s Gate se vedea Grădina Ghetsimani, iar în spate, la linia orizontului, unindu-se cu cerul, Muntele Măslinilor.

Am continuat drumul, spre Zion Gate, în apropierea căreia se află și Mormântul lui David. Prin Poarta Sionului am intrat din nou în orașul vechi și am mers pe lângă zid, până am ieșit prin New Gate, în centrul Ierusalimului, unde ne-am bucurat de un spectacol de sunete, lumini și culori, proiecții pe zid și apoi am dat o tură prin Centrul Comercial din apropiere, un luxos mall în aer liber.

Ce mi se mai pare interesant aici este Drumul Crucii care se parcurge împreună cu un ghid ce explică pas cu pas toate scenele de demult.

Între zidurile cetății se conservă foarte bine istoria și atmosfera de demult, agundă în tarabe, condimente, agitație și ruine, în timp ce în afară, societatea a evoluat, orașul e în plină dezvoltare și are un suflu nou, original.

---

CITEȘTE ȘI:

1. 7 plaje din Tel-Aviv

2. Ierusalim – un tărâm împărțit între vechi și nou

3. Control de securitate în aeroportul din Tel-Aviv