AlexandraCând ferryboat-ul a ajuns în port, mi-au dat lacrimile. Boracay nu semăna deloc cu nimic din tot ce îmi imaginasem eu. Numai că nu eram unde trebuie și nu priveam spre ce avea să mă cucerească mai târziu. Am târât bagajele pe o străduță dubioasă și am urmat drumul spre mare. Am oprit să luăm niște cafea înainte de a ne caza. Apoi am văzut paradisul de la terasa hotelului și am zis că nu mai plec de acolo.
Nisip alb, faleza toată încărcată de palmieri, liniște deplină sau uneori muzică în surdină, apoi un albastru nesfârșit în nuanțe ireale. La linia orizontului, oceanul se împletea pe nevăzute cu cerul. Apusurile aduceau un întreg spectacol pe cer. Nuante de mov invadau portocaliul roșiatic lăsat de soare în urma lui. Mă simțeam ca-ntr-un muzeu, față în față cu cea mai frumoasă operă de artă. Încremenită pe terasa de la ultimul etaj, îmi părea că sunt în cel mai frumos vis al meu din care n-aș fi vrut să mă mai trezesc. Aș fi oprit timpul în loc pentru acel moment. L-aș fi pus pe repeat la nesfârșit. Aș fi rămas acolo forever and ever.
Cum se ajunge în paradis:
Cel mai simplu, cu un zbor din Manila. Noi am ajuns din Coron. Mare atenție că aeroportul (Godofredo) se află pe insula de lângă (Caticlan) și de acolo trebuie să luați un van până în port (Caticlan Jetty Port), de unde veți călători cu ferry până în portul din Boracay. Iar de acolo, enjoy the Paradise!
Unde ne-am cazat:
Insula este împărțită în 3 stații principale (Station 1, Station 2, Station 3 – cea mai apropiată de port). Noi am stat în Station 3, la Hey Jude South Boracay Hotel. După toate locurile în care am stat în Filipine, acest hotel a fost lux din toate punctele de vedere: paturi super confortabile, apă caldă tot timpul, personal drăguț, mâncare delicioasă, super view, liniște, o terasă imensă de unde am văzut fiecare apus și unde mi-aș fi putut petrece cu succes tot restul vieții fără să mă plictisesc. Un cappuccino, o carte sau laptopul și nimic mai mult.
Ce și unde am mâncat:
Micul dejun l-am servit la hotel. Pancakes cu mango sau english breakfast. Un deliciu. Nu obișnuim să servim prânzul în vacanțe pentru că avem tot felul de gustărele de-a lungul zilei așa că vă povestesc direct despre cină. În două seri am mers la Blue Ocean Boutique Hotel, unde ne-am răsfățat cu pizza și paste. Tot aici ne-am bucurat de muzică live pe marginea piscinei. Practic, pentru muzică am rămas la cină și dacă tot suntem aici o să vă povestesc despre întreaga experiență.
Mi-e imposibil să redau în cuvinte tot ce am trăit acolo. Am simțit fiecare melodie în parte cu fiecare por, am trăit versurile, le-am cântat cu și din suflet, am fost muzică în acea noapte. Bob Marley – A lalala long, Maroon 5 – Memories, John Denver – Take me home, Enrique Iglesias – Hero și multe altele. Când am cântat Take me home am simțit cum comunic direct cu Universul, a fost o rugă, am implorat un loc în avionul spre casă și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut acolo, ci pentru că nu aș fi vrut să rămân singură la 10.000 km. Și atunci am înțeles. Aveam să primesc experiența pe care am cerut-o cu câțiva ani în urmă și anume să văd cum reacționez dacă pierd avionul spre casă. Oare rămân să încep o viață nouă acolo sau caut să mă întorc acasă cu primul avion. Dacă aveam laptopul la mine mă întorceam în Boracay să-mi petrec restul vieții pe plajă.
They call me Alex!
Ne-am împrietenit cu Hector și cu Castillo, băieții din formație, alături de care am cântat și mă bucur că am păstrat legătura și încă vorbim. Postările lor îmi mai alină dorul de Boracay.
Am mâncat cel mai bun cheesecake de mango Cafe del Sol. Alt mango paradise este Halomango, cu tot felul de fresh-uri și sortimente de înghețată. Dacă vă place mango, veți vrea să vă mutați acolo forever and ever.
Activități de neratat:
Parasailing – am mai încercat și în Marbella și deja știam cum se simte și cât de minunat e. But guuuys, sentimentul acela când te desprinzi de barcă și pur și simplu zbori e fenomenal. Cer albastru sus, apă albastră jos. O nebunie de albastru și noi suspendate între cer și mare, cu un balon zâmbitor deasupra și o frumusețe de insulă pe care să o admirăm de la înălțime.
Helmet Diving – am mers pe o platformă din larg unde ni s-a ținut instructajul și am completat câteva documente. Ulterior, am coborât pe fundul oceanului cu o cască cu oxigen pe cap, cască ce cântărește în jur de 30-35 kg, însă sub apă se resimte muuuult mai puțin. Am coborât cu diverul până am atins fundul oceanului. Tălpile mele au atins nisipul. Atât de multă apă în jur, atât de multă apă deasupra, o mulțime de peștișori, corali și câteva statui imense (observați, vă rog, că aici vorbește paranoia din mine). Apoi m-a lăsat singură ca să o coboare și pe Ocxana. Fiecare diver are în grijă câte 2 persoane. După ce ne-a coborât pe amândouă, ne-a făcut câteva fotografii, un video, ne-a învățat să facem cerculețe și ne-a plimbat pe rând. M-am pierdut pe fundul oceanului pentru că diverul m-a lăsat într-un loc și m-am mai învârtit eu puțin după niște peștișori și până la nu știu ce statuie în formă de delfin până nu am mai văzut niciun om în jur. Însă m-am întors singură în punctul în care mă lăsase diverul fără ca măcar să observe că am lipsit.
Pentru activități, am luat legătura cu Guy Salarda.
Prețuri
Ne așteptam ca totul să fie mai scump în Boracay comparativ cu El Nido și Coron, însă doar mâncarea a fost mai scumpă, în rest, totul a fost super ieftin: activități, suveniruri, ulei de cocos etc. Despre costuri o să vă povestesc pe larg în articolul următor.
Aveam în plan să vizităm toată insula, să mergem pe toate plajele, să facem și ceva excursii în larg, însă a fost atât de minunat în Station 3 încât am rămas acolo să ne bucurăm de soare, de palmieri și de vibe.
Plaje
White Beach, Puka Beach, Bulabog Beach, Ilig-Iligan Beach
Răsăritul se vede de pe Bulabog Beach și Ilig-Iligan Beacj, iar apusul de pe White Beach și Puka Beach. Noi am văzut doar apusul, în fiecare zi, de pe White Beach.
Boracay rămâne Paradisul meu, destinația care a depășit Tenerife și în care m-aș întoarce oricând cu drag.
