Călătorii Iordania

La ce să te aștepți dacă urmează să vizitezi Iordania

La ce să te așteptați dacă urmează să vizitezi Iordania Denumită oficial Regatul Hașemit al Iordaniei, este o țară săracă în resurse, dar bogată în istorie. Iordania nu dispune de resurse energetice, importând cca 95% din necesarul de petrol și gaze naturale din Arabia Saudită, Irak, Egipt și Qatar (gaze naturale lichefiate), iar costul acestor importuri de ridică la 25% …

Continuă lectura
Călătorii Iordania

Petra by Night – o incursiune feerică în timp

O liniște deplină cuprinsese întreaga vale, luminată de candele și reflectoare. Muzica lăsată în surdină umple locul de magie. Stâncile capătă dimensiuni hiperbolice în întunericul nopții. Cerul senin e plin de stele și pare mai aproape de noi. Întunericul nopții amplifică întreg cadrul feeric și ne transpune într-o poveste plină de magie. Turiști și beduini deopotrivă se avântă pe drumul …

Continuă lectura
Călătorii Iordania

Marea Moartă – așteptări vs realitate

Marea Moartă este un lac sărat fără legătura cu Oceanul Planetar, fiind punctul cel mai jos de pe Pământ, ce se află la 430,5 metri sub nivelul mării. Singura apă curgătoarea care o alimentează este Râul Iordan, granița naturală dintre Iordania și Israel. Apa sărată se adună în Depresiunea Iordanului, iar salinitatea ridicată a acesteia (de 9,6 ori mai mare …

Continuă lectura
Călătorii Iordania

Iordania – o țară a contrastelor și o colecție de frumuseți naturale

Iordania a fost o experiență total diferită de tot ce am trăit până acum, a fost un carusel de emoții și stări care m-a propulsat pe culmi cu aceeași viteză cu care m-a coborât în hău, care m-a făcut să tresalt de uimire, să fiu în extaz văzând atât de multă frumusețe, văzând arhitectura impresionantă a orașului Petra, un oraș …

Continuă lectura
Călătorii

Cele mai râvnite 5 destinații ale anului 2019

Dacă încă nu v-ați planificat vacanța pentru 2019, v-am pregătit câteva idei pentru voi, dintre cele mai râvnite destinații ale anului, din care vă întoarceți nu doar cu experiențe de neuitat ci și cu fotografii instagramabile. Nu am ajuns în toate aceste destinații, însă nu am cuvinte să vă descriu cât de mult îmi doresc acest lucru și când ajungeți …

Continuă lectura