La ce să te aștepți dacă urmează să vizitezi Iordania

La ce să te așteptați dacă urmează să vizitezi Iordania

Denumită oficial Regatul Hașemit al Iordaniei, este o țară săracă în resurse, dar bogată în istorie. Iordania nu dispune de resurse energetice, importând cca 95% din necesarul de petrol și gaze naturale din Arabia Saudită, Irak, Egipt și Qatar (gaze naturale lichefiate), iar costul acestor importuri de ridică la 25% din GDP. Neavând petrol, nu sunt nici conflicte armate ceea ce o face să fie o destinație sigură.

Având un climat arid, deșertic foarte puține plante s-au adaptat aici. Vegetația aproape că lipsește în multe părți ale țării, rar se mai zărește câte un copac, cu excepția palmierilor plantați în fața aeroportului. Rareori am văzut și culturi de viță de vie în pustietate, lângă care erau aduse scaunele și canapele unde se strângeau proprietarii la un pahar de vorbă la apus. Din loc în loc, câte un cort rătăcit pe o bucată de pământ unde caprele și cămilele se înghesuie să caute hrană. Doar hainele întinse la soare dau de bănuit că cineva locuiește acolo. Fără vreo sursă de apă potabilă și altă sursă evidentă de hrană în afara caprelor, oamenii aceia au rămas captivi în timp. Duc o viață simplă, autentică, departe de civilizație și departe de confortul unei locuințe de la oraș.

Deși este o destinație săracă, oamenii au sufletul bogat, observând aici o ospitalitate ieșită din comun cu care noi, europenii, nu suntem prea obișnuiți. Este adevărat că iordanienii învață de mici tehnici de negociere, marketing și vânzări și au un spirit innăscut de întreprinzători ceea ce îi face să abordeze turiștii de pe drum pentru a le oferi diverse servicii, însă de multe ori îi invită la ei acasă, la un ceai sau la cină fără să aștepte ceva în schimb. Veți fi opriți de multe ori să vă întrebe dacă sunteți bine, dacă aveți nevoie de ajutor cu ceva, ce mai faceți, de unde sunteți și să vă ureze Bun venit în țara lor. Cred că am auzit aici ”Welcome to my country!” sau ”Do you like my country?” mai des decât ”hello”.

Jumătate dintre locuitorii Iordaniei locuiesc în capitala Amman care are o suprafață de 6 ori mai mare decât București.  Majoritatea dintre ei, se refugiază în deșert în zilele libere pentru a se conecta cu natura și a privi multitudinea de stele. Nu sunt pustnici. Am cunoscut câțiva beduini la Petra și în Wadi Rum tare faini. Vorbesc fluent engleza, cunosc istoria țării și a locurilor pe care le îndrăgesc, ne-au povestit câteva legende fantastice și lecții de viață și, mai ales despre prietenie, care m-au lăsat fără cuvinte. Am privit împreună stelele, ne-au servit cu ceai negru cu cardamom și au avut foarte mare grijă de noi, nelăsându-ne singure. Ba chiar au mers cu noi până la ieșirea din Petra ca să se asigure că nu pățim ceva pe drum pentru că era deja trecut de miezul nopții (după Petra by Night). Trebuie să recunosc că mie nu prea îmi place să se bage cineva în sufletul meu atât de mult și să se țină după mine și am tendința de a fugi de oameni, însă dincolo de toate percepțiile mele, am apreciat grija pe care ne-au purtat-o în tot timpul petrecut la Petra. Cât despre Raad am numai cuvinte de laudă pentru că m-am simțit acasă în campusul din deșert, m-am simțit ca într-o mare familie, protejată, liniștită, fără grija lucrurilor pe care le las în cort (am avut ușa larg deschisă pe timpul zilei și nu cred că am încuiat-o vreodată nici noaptea).

Iordania este a doua cea mai săracă țară din lume în ceea ce privește resursele de apă întrucât solul este foarte tare, iar izvoarele se află la 50-60 metri adâncime.

Pustietatea a dat naștere unor peisaje ireale, parcă desprinse de pe alte planete. În drum spre Marea Moartă am simțit că suntem pe lună, iar șoseaua își face loc printre cratere, coborând în valea unde se găsește lacul. Am mers de-a lungul mării până am urcat în munți, iar de acolo am văzut un canion superb. Am stat pe o stâncă pe buza prăpastiei încercând să nu îmi imaginez ce e jos. Am imortalizat toată acea frumusețe, m-am încărcat cu energie pozitivă, m-am îndrăgostit de Iordania. Petra – orașul săpat în piatră m-a cucerit cel mai mult. Iar de deșert nu mai vorbesc. Nisip roșu radiant în razele soarelui în armonie cu stâncile roșiatice m-au făcut de multe ori să cred că am fost teleportată pe Marte. Eu nu pot să văd altfel Wadi Rum. A fost evadarea mea pe Planeta Roșie și punct. Un vis devenit realitate.

Am apreciat foarte mult faptul că am avut apă potabilă în deșert, apă caldă și căldură la dușuri, energie electrică și prize să ne încărcăm telefoanele. La cazarea de la Marea Moartă nu am avut apă caldă. Nu am întrebat de ce pentru că oricum nu era prima dată când nu aveam apă caldă la cazare. La Petra am avut apă caldă doar în anumite intervale orare, câteva ore dimineața și câteva ore seara.

Traficul este infernal, nu există reguli de circulație. Claxonul dictează totul, fie că vrei să virezi la dreapta, fie că vrei să intri în sensul giratoriu, fie că vrei să intri în depășire, claxonezi și primești prioritate. S-a întâmplat de multe ori să fim singure pe drum, prin pustietate, 2 benzi, în spatele nostru iordanieni care ne claxonau să ne mutăm noi pe celalaltă bandă ca să ne depășească. Ah…și sunt o grămadă de limitatoare de viteză pe asfalt, multe dintre ele nesemnalizate. Și indicatoare cu ”Atenție, cămile!”. Și chiar am văzut destule cămile păscând libere lângă drum și dromaderi traversând prin fața noastră.

Poate că au fost momente în care am făcut foamea, momente în care ne-a fost prea frig, momente în care deși era răcoare în cameră ne-am spălat cu apă rece, poate că nu am îndrăznit să îmi spăl părul 5 zile pentru că ziua nu aveam apă caldă, iar seara când era apă caldă nu aveam cu ce să îl usuc și era mult prea frig ca să îl las așa, dar nu ne-am dus în Iordania la lux, ci ca să trăim experiențe autentice care să ne bucure sufletul și nu regret niciun moment.

Toată lumea ştie că Israelul este „Pământul Făgăduinţei“, însă puţini ştiu că mare parte din evenimentele descrise în Biblie se petrec, de fapt, în Iordania.

Ce am învățat din această experiență

Să mă bucur mai mult de lucrurile simple – noi, oamenii, ne complicăm de multe ori existența, suntem într-o permanentă stare de nemulțumire, nu ne bucurăm suficient de ceea ce avem și ne dorim mereu mai mult. Și nu e nimic rău în a-și dori mai mult, însă înainte de asta ar trebui să fim recunoscători pentru puțin. Văzându-ne doar lipsurile, nu ne mai concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat și nu realizăm cât de bogați suntem.

Să prețuiesc tot ceea ce am – încerc să nu mai fiu o risipitoare. După Iordania, prețuiesc mai mult apa, hrana și vegetația. Noi, românii, suntem norocoși că avem apă potabilă din belșug. Apropo de apă, în cele 2 minute cât ne spalam pe dinți și lăsăm apa să curgă risipim 14 litri de apă. Așa ca să știți.

Să mă conectez mai mult cu natura și să caut liniștea și frumusețea în tot ce mă înconjoară – îmi caut des latura profundă care urmărește cu atenție picăturile de ploaie de pe geam, care e mai atentă la sunetele naturi, la flori, la frunze, la forma stâncilor, care încearcă să ghicească forma norilor.

Să fiu mai atentă la oamenii și la intențiile acestora – uneori e mai bine să îmi țin drumul meu și să nu plec ureche ala ofertele de le primesc pe parcurs, însă e un compromis la mijloc pentru că sunt situații în care pot să fiu dezamăgită de rezultat sau să trăiesc experiența vieții mele care o să mă bucure mai mult decât orice aș fi încercat până atunci.

Să nu mai plec la drum cu așteptări prea mare ca să nu fiu dezamăgită – uneori am tendința să îmi setez niște așteptări prea mari și să fiu dezamăgită că ce găsesc nu se ridică la acea înălțime așa că ar trebui să plec cu mintea și cu sufletul deschise către nou aventuri, noi provocări, către oameni și locuri care să mă uimească și să mă bucur de fiecare descoperire, de fiecare lucruri neînsemnat, să mă concentrez pe detalii și să scot câte o parte frumoasă din orice lucru.

Să trăiesc intens fiecare moment – asta ar trebui să ne fie tuturor regulă de aur după care să ne ghidăm în viață.

Să reduc consumerismul – și sunt atât de mândră de mine că sunt pe drumul cel bun. Nu mai cumpăr lucruri inutile, nu mai cumpăr mai mult decât folosesc, nu mai exagerez cu hainele și cu încălțămintea și, privind partea bună a lucrurilor, îmi rămân mai mulți bani pentru vacanțe.


S-AR PUTEA SĂ ÎȚI PLACĂ ȘI:

  1. Iordania – o țară a contrastelor și o colecție de frumuseți naturale

  2. Marea Moartă – așteptări vs realitate

  3. Petra – orașul de piatră din pustiul Iordaniei

  4. Petra by Night – o incursiune feerică în timp

  5. Sunset Tea in Wadi Rum și 2 nopți în răcoarea deșertului la mii de stele

  6. Cât costă o vacanță în Iordania | Buget de vacanță

 

2 Comments Posted

    • Iordania e o adevărată comoară după care trebuie să sapi, dar care o să te încânte mai mult decât de aștepți. Și eu abia aștept să treacă această perioadă ca să putem să revenim la călătorii. Tu ce faci? Ai rămas în Egipt sau au venit acasă? Te puuuup :* :* :*

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Cât costă o vacanță în Iordania | Buget de vacanță – Olteancă în Deplasare

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*