Îți e doar dor și atât

În ce se măsoară dorul? În sentimente. Dar sentimentele? În bucăți de suflet. Şi sufletul? Sufletul nu are dimensiuni.

E noapte. Știu că noaptea e un sfetnic bun. Stau de vorbă cu mine, așa cum se întâmplă destul de des. Conversația asta aș fi vrut să o am cu tine. Uneori îmi lipsești. Am atâtea să îți spun. S-au întâmplat atât de multe. Cândva vorbeam destul de des…și mult. Nu crezi că am împărțit cam multe? Am împărțit timpul, ne-am împrumutat unul altuia ore, iar acum nu ne mai deranjăm. Am încetat de mult să mai fim „noi”.

Știu că nu m-ai uitat. Nu mă poți uita așa ușor. E ceva ce îți amintește de mine. Mereu va fi. Vom bea o cafea împreună, într-o dimineață, într-o gară. Vom lăsa toate trenurile să plece unde au treabă. Și vom rămâne singuri. Mai singuri decât am fost vreodată. Și atunci vom putea fi sinceri.

Acum te uiți la ea și mă vezi pe mine. Nu știi ce e cu tine. Îți e doar dor și atât. E în regulă. Trece. Și mie mi-a fost.

Însă, revine. Dorul mereu revine. Dorul se naște din amintiri. Și tu încă ai amintiri cu mine.

Când o să crezi că totul s-a terminat, o să auzi din nou o voce, acea voce pe care nu credeai că o să o mai auzi vreodată. Unul din noi sigur va ceda și va suna. A propos, am același număr. Nu o să îl schimb niciodată. O să știi mereu unde mă găsești. Poți să pierzi numărul meu. Îl știi deja. Telefonul tău îl știe.

Nu te caut. Vreau să ne întâlnim absolut întâmplător. Și să fie noapte, ca atunci când ne-am cunoscut.

Într-o zi o să te găsesc. Promit!

Şi dacă tot ai citit asta, fii sincer: cât de dor îți e?