Noapte cu aromă de mai…mai stai!

Mai spune-mi o dată că ești jos și promit că o să cobor cât pot de repede!

Mai privește-mă o dată în ochi ca să te pot lăsa să îmi privești și în suflet!

Mai toarnă-mi pe gene un surâs!

Mai prinde o secundă și ascunde-o într-un vers!

Mai lasă ploaia să cânte despre vară!

Mai privește o dată cerul și stelele și luna!

Mai vino în nopțile târzii ca să trăim povești!

Mai lasă totul deoparte și hai să fugim în lume!

Mai cheamă-mă să privim stelele și apoi să ne bucurăm de răsărit!

Mai rabdă puțin și o să înțelegi totul!

Mai stai lângă mine să facem planuri!

Mai fă-ți bagajul și hai să cucerim lumea!

Mai ia-mă de mână și fugi cu mine departe, fără să îmi spui unde!

Mai du-mă într-un vârf de munte să simt libertatea!

Mai respiră adânc și ascultă liniștea!

Mai, stai. Închide ochii și taci! Auzi? E noapte. Și e liniște.

Dar stai, e deja Iunie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*