Ție pe ce melodie îți vibrează inima?

Te-ai gândit vreodată că dincolo de melodia care îți place e o poveste ce s-a scris cu lacrimi într-o noapte albă când s-a pierdut numărul paharelor de vin? De câte ori ai rezonat cu versurile? De câte ori le-ai fredonat? De câte ori muzica ți-a fost tot ce mai aveai?

De câte ori tresari când auzi la radio melodia ta preferată? De câte ori te deconectezi de tot ce ai în jur când îți pui căștile și mergi printre frunzele căzute care îți amintesc că toate clipele trec fără să te întrebe dacă ai apucat să te bucuri de ele? De câte ori te-ai rupt de realitate și ai uitat să cobori din taxi pentru că fix atunci se difuza melodia ta?

Ai putea trăi fără muzică? Ce melodie îi dedici înainte de a adormi? Pe ce melodie simți să renaști? Care e partea la care începe să îți crească aripi și speranțe și visuri? În ce vers se ascunde toată puterea ta?

Muzica mi-a fost alinare, remediu și pansament. Sunt melodii pe care mi s-au lipit bucățile de suflet la loc, sunt versuri care mi-au făcut inima să bată mai tare, care m-au atins, m-au sensibilizat, m-au dat puterea de a mă ridica și de a cuceri lumea. Ascult muzică atunci când scriu, când mănânc, când sunt la duș, în mașină, pe stradă, singură în noapte, când lacrimile îmi curg șiroaie, când radiez de fericire, când sunt somnoroasă sau am prea multă energie. Ascult muzică să mă relaxez, să mă regăsesc, să mă definesc ca om, ca ființă sensibilă, ca parte din acest grandios univers.

Muzica nu mi-a schimbat viața pentru că muzica e viața mea. E parte din mine, e energia mea, e colțul meu de suflet, e vibe-ul și scutul meu atunci când ies din zona de confort, e sursa amintirilor și elanul pentru noi speranțe. Pe muzică îmi dansează inima și sufletul și tot universul. Pe muzică se nasc toate experiențele mele.

Și acum îmi amintesc acea noapte caldă de vară. Am simtit un fior pe care nu cred că o să îl pot uita vreodată. Stăteam întinsă pe nisip și priveam stelele. Păreau mai multe ca de obicei, dar mai mulți îmi erau prietenii din jur. Știi sentimentul acela când ai în comun cu cineva o melodie preferată? Acea melodie pe care sufletul tău vibrează într-un mod diferit și parcă se îmbrățișează cu sufletul celuilalt? Ei bine, în seara aceea a fost o întâlnire de suflete și cel mai mare grup hug posibil. Eram în ultima seara de SummerCamp, reuniți cu toții la focul de tabără făcut pe malul mării și ascultam sunetul valurilor care se spărgeau de stânci. Și atunci a început imnul nostru. O sută de studenți au fredonat în cor ”La umbra marelui urs”.

Nu știu ce reprezintă această melodie pentru alții, dar pentru noi e identitate. Și mă gândesc că am fugit de singurătate în vara aceea spre alte singurătăți și nu m-am regăsit pe nicăieri, dar atunci, în noaptea aceea, parcă totul a căpătat un alt sens. Am înțeles că acolo sunt oamenii mei, semper fidelis. Și am același feeling, an de an, vară de vară, cu fiecare SummerCamp. Și sentimentele se intensifică la fiecare Maraton de Folk și Muzici bune pe care îl organizăm toamna în Unifest, la fiecare reîntâlnire, la fiecare refren. Și atunci când mă uit în jurul meu și îi văd pe toți în cerc, stângându-se-n brațe și îi simt pe cel din stânga și pe cel din dreapta mea cum îmi pun mâinile pe umăr știu că indiferent de ce va urma, totul va fi bine.

Și apoi mă gândesc la cei care nu aud. (Aici urmează un moment de liniște pentru că nu știu ce să mai scriu și rămân blocată privind spre ecran plină de recunoștință că eu pot auzi) Nu există bariere și nimic nu este imposibil. Exemplele din jurul meu mi-au demonstrat asta, oamenii minunați care și-au depășit condiția, care s-au bucurat de viață în ciuda deficiențelor, care au luptat pentru visurile lor și au câștigat, care au găsit fericirea deși viața îi condamnase la nefericire. Beethoven a fost surd când și-a compus muzica. El nu a auzit-o, dar i-a simțit vibrațiile, și-a sincronizat sufletul ce frumusețea pe care a creat-o. Avea toate motivele să renunțe, dar nu a făcut-o și a lăsat pasiunea să îl poarte pe culme.

Un alt exemplu de pasiune creatoare se regăsește la Edifier, un important producător de sisteme audio recunoscut la nivel internațional. Toate eforturile lor se rezumă la sunet, design și calitate și prin asta am spus tot. Aproape tot pentru că cel mai interesant lucru aici este responsabilitatea socială a companiei, ajutând astfel peste 60 de copii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului prin implanturi cohleare. Nu știu dacă noi vom putea înțelege vreodată ce înseamnă să trăiești atâta timp într-o liniște totală, să nu ai acea melodie care să te aline, să nu știi cum sună vocea mamei tale, să nu te strige nimeni, să nu auzi aplauzele care ți se cuvin, să nu îți auzi numele rostit de persoana iubită, să nu auzi un semnal de alarmă, să nu auzi vântul care șuieră și nici ciripitul păsărelelor. E departe de imaginația mea acest lucru și sunt recunoscătoare pentru a nu știu câta oară pentru lucrurile mărunte pe care de multe ori le neglijez. Și îmi dau seama că cineva, undeva acolo nu știe ce înseamnă toate aceste lucruri. Și au apărut niște oameni care au schimbat viețile acelor micuți cu atâta eleganță încât le-au dat un nou sens, umplându-le existența de sunete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suntem atât de obișnuiți cu anumite lucruri și credem că le vom avea tot timpul, dar ar trebui să învățăm să le prețuim și să îi prețuim mai mult pe cei din jur. Faptul că am ascultat în seara aceasta o anumită melodie, că am ascultat ploaia și pe cineva strigându-mă m-a făcut să văd lucrurile altfel.

Și acum te întreb pe tine: ție pe ce melodie îți vibrează inima?

---

Acest articol a fost scris pentru ediția de toamnă a competiției Superblog 2017.