Călătoresc mult. De fapt, călătoresc punct. Pentru cei din jurul meu, să plec din țară o dată pe lună înseamnă mult, pentru mine e ceva absolut normal. Investesc foarte mult în călătorii și îmi doresc să călătoresc din ce în ce mai mult. Sunt întrebată des de unde am atâția bani de călătorii sau dacă sunt plătită pentru asta. Plec pentru că am chef să urc pe vulcanul El Teide din Tenerife sau vreau să mă bucur de un smoothie de mango pe o plajă din Gran Canaria sau vreau să încerc desertul Orbit de la Brasserie of Light, Londra pentru că am găsit o fotografie pe Instagram și mi s-a pus pata să ajung acolo. Plec pentru că vreau, nu pentru că trebuie. Nu mă trimite nimeni în Londra, Paris sau Milano, îmi doresc eu să merg acolo. Și v-am mai povestit cândva că am o listă cu destinațiile în care vreau să ajung și că e atât de lungă încât îmi mai trebuie o viață ca să văd toate acolo locuri așa că am decis să mă grăbesc.
Și cum banii se vor termina la un moment dat sau, altfel spus, o să înceapă să fie tot mai puțini comparativ cu dorințele mele din ce în ce mai costisitoare, am căutat, am așteaptat, mi-am pus dorințe când mai cădea câte o stea sau când suflam într-o lumânare, inclusiv în lumânarea parfumată pe care o aprind în cameră de câteva ori pe săptămână și iată că ceva s-a întâmplat prin Univers și am primit un răspuns. Și nici că se putea mai bine, vine din partea omului care îmi e cel mai drag din online, omul care mă încurajează să visez mult și măreț și îmi dă acel boost de energie să mă apuc de treabă până încep să apară rezultatele pe care le aștept.
Pe Ioana am cunoscut-o pe Facebook acum 2 ani, m-am abonat la newsletter și, aflându-mă pe plajă în Mamaia, îmi luam puțin timp să citesc mesajele ei, să reflectez la tot ceea ce îmi transmite, să mă gândesc serios la ce vreau să fac cu viața mea și, rezonând destul de mult cu ea, am decis să mă înscriu la cursul ei de Travel Writing.
Vă scriu toate aceste lucruri pentru că Ioana lansează de luni, 25 februarie, Școala Invisible Us – Travel the world, doing what you love!
Dacă vă tot întrebați care e secretul meu și cum reușesc să călătoresc cât mai mult și, eventual, să fac și bani din asta, școala aceasta este răspunsul.
Despre Ioana pot să vă spun că e acolo 100% pentru mine, că îmi răspunde tot timpul la mesaje și nelămuriri, indiferent de oră, de zi sau de noapte, e de o sinceritate exagerată, îmi oferă feedback, sfaturi și curaj să merg mai departe, iubire necondiționată și, pentru mine, e un real exemplu de om care a reușit să facă tot ceea ce își dorește și mă străduiesc să fac același lucru.